Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 17: Un fost război

Roteam mâncarea prin farfurie cu furculița, iar sunetul ascuțit de metal pe ceramică mă făcea să icnesc. Luam ocazional câte o îmbucătură, dar starea în care eram nu mă prea lăsa să mănânc cât doream. Blestemam în gând puterile lui Jakoda de a mă influența să stau până târziu cu el, în ciuda zilelor extenuante în care am fost pierdută. A trebuit să mă trezesc devreme din cauza actonilor nenorociți și acum practic dormeam cu ochii deschiși. Toată familia Holt se comporta normal, Jakoda era plin de viață deoarece era normal pentru el să doarmă șase ore pe noapte, dar eu nu eram în stare să stau trează fără o distragere.

Voiam atât de mult să îmi pun coatele pe masă și să stau cât mai confortabil posibil, însă nu puteam când eram înconjurată de atâția oameni. Măcar apreciam efortul lui Tyson de a izgoni familia Morton în sala de mese și aveam un moment de singurătate.

"Astrid. Dormi?" mă întreabă deodată Jakoda, făcându-mă să tresar. Clipesc des și mai am puțin până să îmi dau câteva palme ca să revin la realitate.

"Ăăă, nu. Nu dormeam." spun eu și îmi dreg glasul când ochii tuturor se îndreaptă spre mine.

"Pot să îi intimidez pe actoni ca să te lase să te mai odihnești câteva ore." zice Tyson cu foarte multă seriozitate. Părul negru îi acoperea fruntea, făcându-i ochii să arate mai închiși la culoare, iar ridurile mai accentuate. Melanie dă fervent din cap, privindu-mă cu ochi blânzi. Arăta de parcă era gata să lupte pentru odihna mea. Îmi frec o mână peste față, simțindu-mă din nou vinovată.

"Sunt bine. O să fiu okay." mint eu cu splendoare. Îmi las capul în jos și îmi umplu gura cu mâncare ca să evit altă discuție. Nu voiam odihnă, pentru că asta nu va schimba nimic. Peste două ore voi fi în mașina care duce spre gruparea Acton.

"Ne poți suna oricând, Astrid. Nimeni nu îți interzice să deții un telefon." spune Melanie cu un zâmbet călduros pe față. Ea își întinde mâna peste masă ca să o pună peste a mea. "O să poți participa la toate întâlnirile Consiliului printr-un apel video și vei discuta cu noi zilnic, pur si simplu nu vei fi acasă."

"O să fie totul la fel dacă îți închizi ochii și îți imaginezi asta." zice Jakoda, dând din umeri cu un rânjet copilăresc pe față.

"Insinuezi că ar trebui să stau toată ziua închisă în cameră ca să vorbesc cu tine la telefon?" întreb eu calmă, iar băiatul dă din cap. "Atunci îmi va face plăcere." pufnesc eu amuzată.

"Problema e că nu te vei putea apăra. Gruparea Acton a fost una din cele atacate." murmură Tyson cu glasul lui răgușit. Cuvintele lui îmi amintesc brusc de continuarea pedepsei mele: nu îmi voi putea folosi abilitățile în primele două săptămâni. E un chin să fiu la fel de neajutorată ca un muritor de rând. Voi fi expusă oricărui pericol...

"Dacă tot am ajuns la acest subiect," spun eu grăbită, amintindu-mi un detaliu important, "încă nu știu ce sunt yadiile."

Împrejurările confortabile se tensionează într-o fracțiune de secundă. Melanie își lasă ochii spre masa din lemn, iar Jakoda își strânge buzele într-o linie fină. Mă încrunt. Ei știau. Tyson își sprijină bărbia de degetele lui încrucișate și respiră lent.

"Lumea noastră are forma unei sfere împărțite în două." începe conducătorul să spună, deși nu arăta bucuros de a-mi vorbi despre acest subiect. "În partea de sus suntem noi și grupările noastre. Există rivalități pe ici, pe colo, dar majoritatea suntem pașnici. În partea de jos însă, sunt yadiile.

Muritorii i-ar numi demoni, dar aici îi numim yadii. Sunt creaturi ostile care dețin abilități așa cum deținem noi. Se spune că în vremurile antice existau ființe fără control cu părți bune și rele în ele, însă de cele mai multe ori cea întunecată era predominantă. Ființele au avut copii și tot așa din generație în generație partea bună s-a distanțat de cea rea. Într-o zi s-au născut copii doar cu abilități considerate bune și copii doar cu abilități rele.