Din întâmplare

Asta îmi mai trebuia!

Stăteam pe pat în camera mea de hotel. Adevarata mea cameră. Totul era învăluit în liniște, iar Cristi (care aparent își luase un tricou pe el spre dezamăgirea mea) îmi tot examina vânătăile provocate de străinul acela dubios într-o tăcere apăsătoare. Părea supărat.. Eu era să pățesc treaba aia.. De ce e el supărat?

-Ești supărat pe mine?

-Ai fost la alt băiat în cameră. Tu ce crezi?

-Dar de ce ești supărat pe mine?

-CUM DE CE? Ce naibii căutai acolo? De aia ai fugit de la restaurant? Să te vezi cu el?

-Nu!

-Atunci de ce erai acolo? El era abea ieșit din duș deci tu ai mers acolo. Ce ai căutat acolo?

-Am încurcat camera!

Țipam unul la altul de parcă urma să ne omorâm reciproc. Nu putea fi măcar acum drăguț?!

-E pe cheie camera. Te aștepți să cred asta?

-Eram nervoasa, ce vrei?

-Sigur că da. Nervoasă că a plecat el fără să își ia ramas bun?

-Nu ai încredere in mine? Deja? Știi ceva? IEȘI. Lasă-mă în pace. Pleacă.

Până să îmi dau seama deja țipam mai rău și aruncam cu perini în el. A făcut un gest nervos, a ridicat un deget în semn de amenințare mută, a vrut să zică ceva dar și-a înghițit cuvintele probabil dure și a ieșit trântind ușa în urma lui.

M-am întins în pat și am început să plâng până când am adormit.

*********

M-am trezit cu luminile încă aprinse în cameră. Am luat telefonul și era trecut de miezul nopții iar Cristi nu se întorsese încă. Un fir de frică mi-a invadat rațiunea așa că am plecat în căutarea lui. Am încuiat ușa și am început operațiunea "Găsirea misoginului orgolios" fiindcă alt motiv nu găseam încă pentru lipsa lui îndelungată decât orgoliul.

Am început căutarea din camera proaspăt nelogodiților ceea ce a fost o experiență interesantă. Alex fără tricou și somnoros, iar Manuela în cămașă de noapte. Nu le-a prea păsat de dispariția lui Cristi. Ea era dezinteresată, iar Alex părea fericit de întâmplarea mea sau mă rog nu de întâmplarea mea cât de problema lipsei lui.

Ajunsă pe cont propriu am căutat la restaurant și am verificat fiecare etaj, la piscină și chiar și în micuța sală destinată sportului, dar fără urmă. Parcă intrase în pământ. Deja începeam să mă panichez. Am urcat scările până la etajul de sus și am parcurs holul. În dreptul unei uși era o mică fereastră prin care l-am văzut afară pe un fel de mansardă pustie care dădea în exterior ca un balcon. Lângă bariera din fier argintiu cu un model complicat se afla Cristi uitându-se undeva departe în noapte și fumând.

Am deschis ușa și am venit lângă el. M-a privit o clipă apoi și-a mutat privirea spre peisaj. Copaci înalți și întuneric. O padure frumoasă pustiită de noapte. Liniște totală însă în ciuda întunericului totul arăta chiar frunos. Mă simțeam liniștită în mare parte din cauză că îl găsisem și era lângă mine mi-am făcut curaj și am spart tăcerea prima:

-M-am speriat să știi.

-Cum așa?

Răspunsul lui era clar o întrebare fără urmă de ironie sau glumă ceea ce mă neliniștea.

-Ai dispărut...

-Mi-ai spus să plec, îți amintești?

-Da.. Dar eram doar nervoasă. Nu vorbeam serios..