Colţi ~ în curs de corectare

Prinsi in liceu- Partea 2

Annais:

Mergeam pe holurile extrem de intunecate ale liceului, tinandu-ma de mana lui Kim. Tremuram toata, linistea fiind, de asemenea, apasatoare.

-Hei. Am o idee. Spuse Nik din senin.

Eu si cu Kim am sarit putin, lasand un mic tipat de frica. Apoi, ne-am intors catre sursa vocii, pe undeva prin fata noastra.

-Hai sa ne despartim in doua grupuri. Eu, Kim si Brook ramanem la parter, iar Alex cu Ann merg la ertaj. Spuse Nik, incantat de ideea lui.

-Nu! Eu vreau sa merg cu Ann. A spus Brook, observand, chiar si in intunericul predominant cum si-a incrucisat mainile, decis sa nu plece doar cu mine.

-Brook, vii cu noi. A spus Kim, apucandu-l de brat.

-Nu! A raspuns el, smucindu-se ca un copil mic.

-Baietu, te duci cu ei. Punct. Annais, haide. Spuse Alexander, si prinzandu-ma pe mine de mana ma trase departe de ei, catre scari.

Eu il urmam tacuta, si totusi tematoare sa nu imi dea drumul la mana.

-Doamne, ce copil. Facu Alex, dandu-mi drumul la mana.

Eu nu am raspuns nimic, incercand insa sa vad  pe unde calc. Lanterna era la Nik, care am impresia ca intentionat ne-a lasat acum in intuneric.

-Si...ce crezi ca a provocat pana de curent? A intrebat Alex, care atunci cand am ajuns sus de pe scari s-a intors pe calcaie cu fata catre mine, mergand cu spatele.

-Nu stiu...Tu? am raspuns eu, uitandu-ma in jos.

'-Alex, nu mai merge asa! Am spus eu, zambind totusi, in timp ce mergeam catre casa.

Ca de obicei, Alex se intoarse si acum mergea cu spatele, in timp ce vorbea cu mine.

-De ce? A intrebat el, ranjind. Acel ranjet pe care iubeam sa il vad.

-Pentru ca poate te impiedici. Am raspuns eu, cu un zambet grijuliu.

-Atunci pici peste mine. Hm...mie mi ok! A spus el, amuzat.'

-Ann...ma gandeam...a inceput el, parca framantat de ceva, dar apoin impiedicandu-se, cazand lat pe jos.

Eu nu am avut timp sa ma opresc din mers, impiedicandu-ma de picioarele lui, cazand peste el. Roseam. Simteam cum obrajii parca imi iau foc. Aveam mainile sprijinite de pieptul lui, el tinandu-mi umerii grijuliu. Fetele noastre se aflau la o distanta minima, eu simtindu-i fiecare respiratie mangaindu-mi obrajii.

M-am uitat in ochii sai, parca intrebandu-l daca am voie sa ma apropii mai mult. La fel facu si el, mutandu-si mainile, printr-o mangaiere, de pe umerii mei pe spatele meu, mai apoi pe spatele gatului. M-a tras incet, parca ma ghida, mai aproape de el, facand ca buzele noastre sa se atinga.

Imi era dor de sarutarile lui, de mainile lui mangaindu-ma. Imi era dor de aceasta apropiere. Iar acum, o primeam din plin.

M-am impins usor, sprijinindu-ma pe podea, ca sa iau o gura de aer. Buzele lui s-au curbat intr-un zambet strengar.

-...iti simt lipsa, tu fiind acea parte din mine ce mi-a fost luata cand ne-am despartit. Ai vrea sa ne impacam? a terminat el propozitia inceputa inainte sa se impiedice.

Am zambit larg, nevenindu-mi sa cred. Si totusi, era real. Stiam asta, pur si simplu. Am reusit asa ca sa dau din cap, aprobator.

-Clar. Dar, cu o conditie. Nu te mai comporti ca un bou, ai inteles? Orice ar fi, imi spui. Discutam. Am conditionat eu, dorind ca, de data asta, sa avem o relatie de durata.

-Am inteles. A raspuns el, cu o sinceritate in glas pe care nu am mai auzit-o de cand mi-a spus ultima oara 'Te iubesc'.

Am zambit, dand din cap aprobator, apoi el tragandu-ma inapoi, aproape de el, continuand sarutarea ce mi-as dori sa tina pentru o eternitate.