Din întâmplare

O, DOAMNE CINE SUNT ACUM ?

Liniștea de dinaintea furtunii... Asta simțeam în timp ce alergam după Cristi pe holurile tăcute. Parcă totul se oprise în loc, inima îmi bătea nebunește din cauza panicii și efortului iar Cristi dispăruse de mult din fața ochilor mei. Cât de repede alerga omul asta? Drumul părea să nu se mai termine. Și toate astea pentru simplul fapt că mă sãrutase. Era normalã o astfel de reacție din partea lui oare?

Am vãzut ușa deschisã înainte sã vãd ce se întâmpla dincolo de ea. Manuela era la fel de superbã și strãlucitoare în ușã, dar cel mai grav era cã aceasta stãtea nemișcatã și speriatã. Am înaintat și i-am luat exemplul. Cristi deja era urcat pe Alex și îi cãra pumni în fața deja înroșitã de la lovituri. De ce băieții se bat mereu?! E exasperant deja.

Am încercat sã îi despart însã Cristi pãrea cã nici nu simte cum trãgeam de el. Sângele începuse sã îi curgã prin nãri lui Alex și atunci am țipat. Eram neputincioasã. Tocmai eu care mereu mã vedeam independentã și durã...Acum eram neputincioasa și îmi era frică de ceea ce devenise Cristi sub ochii mei.

Sunetul vocii mele l-a oprit pe loc cu pumnul suspendat în aer. Și-a întors ușor ochii spre mine și un val de fierbânțealã m-a cuprins simțindu-mã rușinatã. Ultima datã când Cristi a fãcut asta l-a marcat destul de tare. Nu voiam sã se repete însã privirea lui îndurereatã m-a atins în treacãt și durerea m-a izbit în plin. Nu se poate.. Pe el îl durea faptul că eu vedeam asta.

M-am apropiat ușor de el. I-am luat pumnul însangerat în mâna mea prea micã și l-am șters ușor cãutându-i expresia feței. UIMIRE. Era uimit de gestul meu. Ochii lui erau pregătiți să mă vadă plecând.

-E în regulã. Nu te speria, nu fugi. Asta ești și te accept așa. Putem schimba latura asta a ta.Putem face orice ne dorim.

-Nimic nu e în regulã! Ți-am spus cã e un ratat. Vezi lângã cine stai acum,Lia? Vezi cum naiba poate fi? Un bãtãuș va fi pentru totdeauna. Nu poți schimba asta la un om. Nu poți schimba un om în bine, iar el este un om rãu.

Vorbea stând încã sub Cristi iar acesta putea oricând sã îl loveascã iar. În schimb l-a privit de parcã nu l-ar mai fi vãzut vreodatã în realitate. Se gândea cu adevãrat la ceea ce spunea Alex și știa cã acesta are dreptate, însã privirea lui plinã de tristețe și dezgust personal mã frãmânta groaznic.

-Mãcar el nu m-a pãrãsit când îmi era greu. Haide iubire. Nu stãm cu astfel de oameni...Ce fel de om sãrutã iubita altuia în timp ce el are deja o iubitã.

Am spus trãgãndu-mi falsul iubit de mânecã iar acesta mã urma de parcã era condus de forța mea. Am ieșit din încãpere în timp ce Manuela a prins viața necesarã cât sã întrebe despre ce vorbeam. Am strãbãtut drumul spre camera noastrã în liniște și abea când am pãșit în camerã am realizat 2 lucruri. 1.Eu încã îl țineam de mânã și 2 Ușa era descuiatã. El nu a închis-o când a plecat în cãutarea mea.

M-am oprit lângã ușã. El stãtea în fața mea si liniștea ne înconjura pe amândoi. Contact,parfum, un subtil iz de piele umedã și un curent care îmi strãbãtea toatã firea. Asta am simțit înainte sã realizez cã în acea liniște el mã luase în brațe.

Nu m-am opus, nu l-am atins înapoi. Doar am stat așa în brațe un timp. Simțeam cã avea nevoie de mine în acel moment dar știam clar cã trebuia sã am o discuție cu el, altfel nu ar fi înțeles nimic.

-Nu poți bate oameni pentru cã așa ți se nãzare ție.

-Știu!

-Atunci de ce tot continui sã o faci?

-Fiindcã nu suport sã vãd pe alții cã se ating de tine.

-De ce?

-Lia..eu... Te plac...