Drumul spre inima ta

13. Ucide-mă lent

CAPITOLUL 13

- Alo?

- Luce, sunt eu.

- Ştiu că tu eşti idioato îmi apare numele apelantului pe ecran.

- Ascultă iubitor de iarbă ce eşti, nu pot să nu remarc ironia, mi-ai promis că mă ajuţi.

- Ce vrei?

- Spune-le mamei şi tatei că sunt plecată cu tine în seara asta. Au zis că avem musafiri şi n-am chef de stat acasă. Presupun că nici tu după cum ai plecat azi dimineaţă.

- Nu e treaba ta.

- Nici nu mă interesează, Stella m-a rugat să îi ţin locul la spectacolul din seara asta. Zice că nu se simte prea bine.

- Bine bine, lasă-mă în pace.

- Mersi Luce, ştiam că mă pot baza pe tine.

Îi închid telefonul în nas şi îi dau taximetristului indicaţiile necesare.

Îmi trec mâna furios prin păr şi bat la uşă fără delicateţe. Lidia se iveşte de după ea cu o privire uimită. Mă feresc de ea şi intru fără tragere de inimă în apartamentul sărăcăcios călcând pe nişte sticle de bere unele goale, altele mai puţin folosite. Când i-am închiriat apartamentul ăsta era mult mai organizat. Chiar şi Shanon care e mai săracă decât Lidia îşi permite un aspirator şi să şteargă un praf din când în când.

Shanon, Shanon, Shanon la naiba cu ea! E peste tot în mintea mea. Trebuie să scap de asta. Trebuie să scap de sentimentul ăsta ce mă ţine parcă legat de ea. Trebuie să îmi dovedesc că ea nu înseamnă altceva decât o femeie oarecare. Ar putea fi ca Lidia sau ca B... tipa de acum câteva zile de la hotel. Ar putea, dar de ce nu e?

- Ce faci Lucien?

Ignor ţinuta ei sumară formată dintr-o rochie mult prea strâmtă şi scurtă, pantofi cu toc şi deşi ştiu că rujul ei roşu mă va murdări o prind pe Lidia de cap şi o sărut. Nu îmi pasă că era pregătită să plece să se întâlnească cu nu ştiu care. Nu atâta timp cât eu îi plătesc facturile şi chiria. Îmi afund mâinile în părul ei şi o trag până scânceşte. Cu ea îmi e atât de uşor! Mă desprind din sărut şi îmi pun mâinile în cap. Mă doare obrazul şi scrâşnesc din dinţi.

E atât de uşor pentru că nu simt nimic! Sunt golit de sentimente în prezenţa oricărei alte femei. Dar de cum apare Shanon devin un tâmpit. Nu înţeleg de ce sunt aşa. Doar când se uită la mine îmi bagă un milion de întrebări în cap. Sunt în dezavantaj şi nu e corect. Cu atât mai puţin plăcut.

Stau pe marginea patului, iar Lidia vine în spatele meu şi mă ajută să renunţ la haină. Îmi dă cămaşa jos şi îşi plimbă mâinile pe abdomenul meu. O las să mă sărute pe gât şi închid ochii la senzaţia minunată ce mă străbate. Unghiile ei trec peste pielea mea iar vârfurile degetelor ei reci mă excită. Expir uşor nesigur gândindu-mă dacă e bine să fiu aici. Renunţ în cele din urmă şi la pantaloni, dar înainte de asta, o rog pe Lidia să îşi şteargă machiajul excesiv. Nu ştiu de ce prelungesc momentul dar se conformează şi se întoarce cinci minute mai târziu goală. Adică... cu totul.

Tatuajul de pe coastele ei îmi aminteşte că trebuie să trăiesc clipa. "Carpe Diem" scrie acolo mare şi clar. Îmi plimb mâinile încet peste pielea ei. Îmi place părul ei lung şi brunet şi îmi plimb mâna şi prin el. Lidia e obişnuită cu astfel de tachinări şi aşteaptă răbdătoare răsplătindu-mă cu câte un geamăt. Am o satisfacţie greu de crezut după ce îmi termin treaba cu ea. Credeam că o să mă simt rău şi o să mă simt vinovat. Dar nu e deloc aşa. Asta mă bucură şi mă deranjează în acelaşi timp.