Iubirea Unui Emir

Capitolul 14

Aida rămase surprinsă de hainele pe care i le aduse Karim dar nu sătură mult pe gânduri și le îmbracă repede.
Îmbracă prima dată tricoul alb împreună cu pantaloni crem subțiri de munte. Apoi se încălță cu bocanci maro cu talpă albă. Își luă la final cardiganul roșu și subțire.  Părul îl pieptăn și îl lasă să cadă liber pe spate, și era gata. Se simțea bine să fie îmbrăcată din nou cu pantaloni.

Camera, care bănuia ea era a lui Karim, se deosebea de a ei prin faptul că era decorată în culori închise și într-un colț al ei se afla un mic birou. Aida și-l putea imagina pe Karim stând acolo noapte, neavând somn, și rezolvând unele dintre problemele Hufaratului.
Pentru o secundă fu tentată să meargă să arunce o privire pe hârtiile care erau împrăștiate pe birou, cu gândul că va găsi ceva care o va ajuta în plecarea ei de aici. Dar făcuse o promisiune. Astăzi nu va încerca să fugă. Această zi era doar pentru ea și Karim. Două persoane normale care doreau să viziteze Hufaratul. Astăzi nu se va concentra decât să vadă cât mai multe locuri din Hufarat. Își dorise de mic copil să vadă țara tatălui ei, iar când i s-a oferit șansa să facă asta nu a ezitat. Și astfel a căzut în capcana unchiul ei.

Coborî scările și una dintre fetele Azimei o anunță că emirul o așteaptă în grădină unde vor lua micul dejun.
Îl văzu pe Karim stând în picioare lângă masă. Era îmbrăcat lejer cu un tricou maroniu și o pereche de pantaloni din aceeași culoare, care erau băgați într-o pereche de ghete. Pe cap avea înfășurată o eșarfă verde, și un capăt al eșarfei era înfășurat în jurul gâtului. Arăta foarte bine. Părea un simplu om. Dar chiar și așa Aida putea să vadă forța pe care o emana. Postura lui regală. Faptul că avea acea aroganță în privire, ca și cum totul i se cuvenea. Aida se întrebă cum se vor pierde în mulțime, deoarece ea chiar dacă Karim ar fi  acoperit din cap până în picioare cu zdrențe, tot l-ar fi recunoscut. Adevărat citatul ,, Lupul își schimbă pielea dar năravul ba".

-Arăți foarte bine, o complimentă Karim.

-Mulțumesc! Mă simt mult mai în largul meu să port pantaloni.

Karim zâmbi și îi trase scaunul. Aida se așeză și îl simți apoi respirația lui Karim în ureche.

-Astăzi mă voi asigura că te vei simți din ce în ce mai bine, îi șopti el și o mușcă de ureche.

Aida se trase repede iar Karim râzând se așeză pe scaunul din stânga ei.
În timp ce mâncau Aida încercă să afle pe unde vor merge și ce vor face, dar Karim nu îi dădu nici un indiciu. Pe parcursul mesei Aida deveni din ce în ce mai nerăbdătoare. Mâncase repede și îl trase de mână pe Karim spunându-i să se grăbească. Se comporta ca un copil mic care aștepta să primească o jucărie. Karim zâmbi văzând-o astfel. Se bucura că era așa de nerăbdătoare să petreacă această zi cu el și să viziteze câteva locuri din Hufarat. O luă de mână și o conduse la mașină. O mașină scumpă dar care nu avea nici un însemn regal ca să nu fie recunoscuți.

-Unde mergem prima dată? întreba Aida când ușa mașini se închise.

-Înainte să înceapă turul nostru, zise Karim și scoase dintr-o pungă o eșarfă roșie, trebuie să îți o pun asta pe cap.

-Nu o să merg cu fața acoperită! protestă Aida vehement.

-Nici nu m-am gândit că o vei face, îi răspunse Karim zâmbind. Doar stai nemișcată!

Aida îl lasă să îi înfășoare eșarfa și în doar câteva minute avea eșarfa pusă pe cap în același stil ca și Karim.

Mașina se opri iar Karim îi făcu Aidei semn să coboare. Primul lucru pe care îl observă Aida când coborî, erau oamenii care erau la câțiva metrii distanță de ei. Forfota ce venea din mulțime era mare. Pe o parte și alta a drumului erau diferite magazine și tarabe. La început nu știa unde se afla. Și apoi își dădu seama. Se întoarse surprinsă și fericită către Karim.