Drumul spre inima ta

15. Schimbare de atitudine

CAPITOLUL 15

Fixăm amândoi cu privirea paharele de ciocolată caldă fără să scoatem un cuvânt. Am o senzaţie de parcă noi am fi copii şi am făcut ceva rău. Shanon doar bea relaxată din pahar lăsându-mă de unul singur să mă scufund în inocenţa ochilor şi tot odată tăria de caracter a Oliviei.

Care este explicaţia?

Ce naiba tocmai am făcut? Mi-am lipit buzele ca un animal de ale mamei ei, fără să îmi pese că e o fiinţă cu sentimente şi că poate nici n-a făcut asta de bună voie. Shanon tace în continuare, zâmbind pe sub mustaţă, Olivia mă fixează cu privirea, iar eu nu îmi pot scoate din cap întrebarea "dacă nu i-a plăcut şi nu sunt destul de bun?" Sunt ridicol. Asta e ridicol, toată situaţia e ridicolă,  nu am de gând să îi dau explicaţii unei copile cu privire la ce fac eu cu viaţa mea. Sunt un adult responsabil. Şi îmi asum consecinţele faptelor mele. În marea majoritate a timpului. Dau să deschid gura, dar Olivia mă întrerupe. 

- Ei, unul dintre voi îmi va da o exlicaţie? Îşi arcuieşte o sprânceană şi e tare şoadă. 

- Asta nu e ceea ce pare, spun şi îmi dau seama cât de patetic sunt. 

- Ştiu şi eu ce e ăla un sărut. Şi asta... asta a fost! Spune ea încercând să mă convingă.

Nu zău? De parcă nu aş fi fost acolo... Scrâşnesc din dinţi, dar apoi o idee genială îmi vine în minte. Îmi arcuiesc buzele într-un zâmbet arogant, iar expresia fetei din faţa mea se schimbă de parcă ar şti ce am de gând. Jocul ăsta se joacă în doi, păpuşă Barbie. Deschide gura ca să spună ceva, dar i-o iau pe dinainte.

- Tu de unde ştii ce e ăla un sărut? 

Cuvintele nici nu îmi părăsesc bine buzele căci Shanon se întoarce cu o viteză supra omenească uitându-se la Olivia ca la un fel ciudat de mâncare. Obrajii micuţei blondine se înroşesc instantaneu şi expresia i se înăspreşte. Te-am prins. Zâmbesc victorios, dar mă gândesc mai bine şi îmi dau seama că mă simt şi mai patetic decât înainte. Pentru Dumnezeu am o luptă cu un copil de 10 ani. Cât de prost pot fi? Îi fac semn chelneriţei să ne mai aducă o ciocolată caldă, sperând că o voi îmbuna pe Shanon şi o voi opri din a face o scenă. Nu e mare lucru. 

- Poftim? Tună vocea ei.

Exact de ce mă temeam.  

- Eu am... 

- Shanon... spun încercând să o salvez pe fata care mă priveşte cu ochii ei reci. Îmi pun mâna pe umărul ei, dar mi-o înlătură şi mă sperie cu privirea pe care mi-o aruncă. 

- Nu te băga! Îmi strigă ea întinzând un deget către mine, în semn să tac. 

- Cred că a văzut destule filme siropoase Shay, continui eu îndrăzneţ. Şi e doar un sărut, toată lumea ştie ce e un sărut. Ştiu că acum am recunoscut oficial şi cu voce tare că am sărutat-o, dar măcar sper că i-am salvat pielea Oliviei. Aş vrea să spun că îmi rămâne datoare, dar eu am băgat-o în asta. Shanon îşi încruntă sprâncenele şi mă arde cu privirea. Ospătăriţa vine şi ne mai aduce o ciocolată, punând capăt discuţiei. 

- Vorbim acasă, spune Shan ameninţător.

Asta nu poate fi de bine şi adevărul e că nu ştiu căruia dintre noi ni s-a adresat. Pare destul de serioasă şi poate puţin supărată. Nici nu mai ştiu la ce categorie să îi încadrez reacţiile. Îmi frec palmele într-o încercare eşuată de a îmi încălzi mâinile după ce cuvintele ei m-au făcut să îmi doresc să fi tăcut naibii de la început.