Sirius

Douăzeci și șapte

SCARLETT

            În urmă cu trei săptămâni

            — Nu accept un refuz din partea ta, a capitulat Edward, în faţa noastră. Am pretenţia să mă asculţi, domnişoară. Din momentul ăsta vei locui cu mine, fie că spiritul tău animalic e de acord sau nu.

            Spiritul meu animalic abia dacă avea suficientă vlagă să se conecteze la realitate, darămite să mă călească pentru un conflict cu fratele meu. Doar ce părăsisem salonul în care petrecusem ultimele patruzeci şi opt de ore, iar unicul meu gând era doar un duş cu apă călduţă şi puţină linişte.

            Genul acela de linişte mută, nu linişte asurzitoare. Deja fiinţa îmi era inundată de Deacon şi mă săturasem ca inima mea să roadă în gol sentimente care, acum, nu mai aveau nicio însemnătate pentru relaţia noastră.

            Mi-am aplecat obrazul pe brațul canapelei directoarei Kennis. O textură atât de moale şi plăcută, ca un cuib de mătase proaspătă. Mirosea a investiţie bănoasă, fapt pentru care am avut intenţia să mă retrag din poziţie.

Brianna se afla lângă mine, băţoasă ca o războinică. Îşi rodea unghia de la degetul mare, cumva pentru că rătăcea între gândurile ei, la fel de stoarsă de energie. Arăta impecabil ca de obicei. Avea două codiţe împletite din vârful capului până la jumătatea spinării, o pereche de pantaloni negri din latex şi un hanorac scurt până deasupra buricului. Îmi venea să mă joc cu cercelul din buricul ei.

            — Pe o scală de la unu la cinci, cât de amorţită eşti? m-a întrebat ea, îngrijorată.

            — Zece, am murmurat, cu pleoapele pe jumătate închise.

            — Trebuie să te odihneşti, eşti palidă, a observat Max, din capătul holului.

            Stătea acolo sprijinit de tocul uşii, părând că atmosfera caldă şi luxul din casa asta îl jigneau. Ştiam că prietenii mei nu erau de acord cu mutarea mea, nu era prima dată când trecuseră prin situaţia asta cu mine. Când mă mutasem cu Deacon, legătura dintre noi a ruginit. Nu voiam să se întâmple la fel şi de data asta. Ei erau tot ce aveam şi eu eram tot ce ei aveau.

            — Sunt în regulă, m-am forţat să spun, dar Vance nu m-a crezut, fiindcă s-a strâmbat ca un copil. Părinţii tăi adoptivi nu vor fi de acord cu tine, Edward, i-am explicat. Tu vrei să ai grijă de mine, iar eu trebuie să am grijă de Gloria. E responsabilitatea mea să mă asigur că elimină orice traumă după ce Jim a chinuit-o atâţia ani.

            Fratele meu putea pricepe orice lucru mărunt, era un băiat atât de inteligent, ba chiar mă depăşea faptul ca înţelepciunea lui era la capătul limitelor mele. Însă, de data asta, ochii lui electrici mă pedepseau.

            — Soţii Kennis sunt nişte oameni foarte indulgenţi şi iubitori, să aibă o familie cât mai bogată e dorinţa lor.

            — Dar...

            — Există suficiente camere în casa asta pentru toată lumea. Putem rămâne împreună cu toţii, Scarlett. Te rog, doar nu încerca să te contrazici cu mine, pentru că răbdarea mea cu tine, domnişoară, începe să scârţie. Nu mă pune la încercare, m-a avertizat, ca un părinte responsabil.

            Am pufnit puţin amuzată. Deşi arăta ca după un război cu vikingi, încă reuşea performanţa de a se ţine pe picioare fără să transmită faptul că în realitate era chiar obosit. Îi pusesem pe toţi în alertă şi regretam asta. Odihna lor era sub orice critică, erau înfometaţi şi sătui de probleme.