Iubirea Unui Emir

Capitolul 20

Următoarele patru zile, nu au adus nici o schimbare în comportamentul Aidei. Avea privirea mereu pierdută și mânca foarte puțin. Karim trebuia să plece în fiecare dimineață și se întorcea la amiază, dar înainte de a pleca o vizita mereu pe Aida. Karim nu dormea alături de ea pentru că nu dorea să profite de stare în care era ea. Aida fugise după o noaptea petrecută alături de el, nimeni nu a  obligat-o , a fost alegerea ei. Doar i s-a oferit șansa de a pleca iar ea  nu a ezitat în a o face. A fost decizia ei, care l-a făcut să creadă că nu simte nimic pentru el. Chiar dacă îi înțelese motivele, tot se simțea rănit, cu toate că Aida fusese cea nedreptățită în toată poveste. O va ajuta să își revină și doar atunci dacă ea va dori va rămân aici.

În timpul în care Karim era plecat, Azima avea grijă de Aida. O ajuta să se spele, vorbea neîncetat cu ea, chiar dacă aceasta nu îi răspundea, și îi pieptăna părul, apoi încerca să o facă să iasă din cameră dar Aida refuza mereu. Karim se întorcea înainte de prânz și mergea prima dată să vadă ce făcea Aida, apoi luau prânzul amândoi pe balcon. Karim o ținea în brațe și încerca să o facă să mănânce puțin din mâncarea care le era adusă. Azima venea apoi să stea cu Aida iar Karim merge în birou, însă avea grijă să mai treacă din când în când să vadă ce face ea. Aida stătea toată ziua închisă în cameră, excepție făcând seara, când Karim venea o lua în brațe fără să spună nimic, o plimba prin grădină, vorbea cu ea, luau cina, iar mai apoi o ducea înapoi în cameră unde priveau amândoi la apus. Karim o ajutat să se schimbe, o învelea cu pătură, o săruta pe frunte și stătea cu ea până aceasta adormea.

Astăzi Karim avusese o întâlnire în oraș dar, s-a întors la timp ca să ia cina cu Aida. Urcă scările și ajunse repede în dormitorul acesteia . Nu o văzu pe Aida în cameră așa că presupuse că aceasta se află pe balcon.

-Zahrati, am venit-, dar se opri văzând că Aida nu era pe balcon.

Merse și deschise ușa dressing-ului, dar nimic.

-Aida, strigă Karim și apoi întră și în baie dar Aida nu era nici acolo.

Panica începu să îl acapareze.

-Aida, strigă Karim în timp ce deschidea ușa dormitorului.

Pe coridor erau câteva slujitoare care s-au oprit speriate când l-au auzit pe emir că țipă.

-Unde este soția mea?

-Nu, nu știu, zise una dintre ele speriată.

-Soția ta este bine emirule, zise Azima în timp ce venea pe coridor.

Le spuse fetelor să plece iar apoi se apropie de emir și făcu o plecăciune.

-Unde este?

-Este la bucătărie.

-Poftim! Ce caută soția mea acolo?

-Gătește, răspunse simplu Azima.

Karim ridică din sprâncene mirat.

-A ieșit din cameră și a mers direct în bucătărie. Una dintre fete m-a anunțat. Eu am văzut că ați venit și am vrut să vă anunț prima dată pe dumneavoastră înainte de a merge la ea.

-În regulă Azima. Întoarce-te la treburile tale.

Karim porni spre bucătărie. Ca să fie sincer, știa unde se află doar că nu a întrat niciodată în ea. Chiar și când a fost mic, a fost învățat că el este un prinț și viitorul emir și că nu ar avea ce să caute acolo.

Femeile de la bucătărie erau toate îngrămădite la întrate și din când în când șușoteau între ele. Nu în fiecare zi o vedeai pe prințesă acolo. Karim ajunse în spatele lor și tuși de două ori teatral, iar ele se întoarse repede și făcură câte o plecăciune iar apoi plecaseră.
Karim așteptă până plecase ele iar apoi întră în bucătărie. Bucătăria era mare și modernă având toate aparatele necesare pentru a face mncare. Aida era acolo la masă și curăța niște cartofi. Karim înaintă spre ea și văzu că pe masă era o carte deschisă și fotografia pe care Aida o lua mereu cu ea.