Drumul spre inima ta

22. Prison break

CAPITOLUL 22

Shanon înghite în sec după ce Nicholas părăseşte camera. Mă întorc cu faţa spre ea lăsând-o să mă privească în toată splendoarea punându-mi mâinile în şold.

-         Ce caută el aici? Întreb simţindu-mi sângele fierbând în vene.  

-         Nu am habar, dar mă bucur că a venit. Îşi lasă privirea undeva pe covor, analizând poate nişte scame. 

-         Parcă "nu aveai telefon". Acuz în necunoştinţă de cauză.

-         Nici nu am, se apără ea. Credeam că ne-a găsit după al dumneavoastră. 

-         Pe naiba, l-ai sunat ca să vină, iar Nicholas - salvatorul de virgine - n-a putut spune nu. 

Se încruntă la remarca mea şi e cazul să tac naibii din gură. Cred că oboseala îşi spune cuvântul în cazul meu, pentru că vorbesc rahaturi. Stai nu, asta se cam întâmplă de obicei. 

-         Îmi pare rău, mă scuz eu, dându-mi seama cât de aiurea a sunat asta. Nu voiam să fac aluzie la tine doar că... Shanon îl cunosc pe Nicholas de când m-am născut şi văd bine cum îşi plimbă coada după tine. N-am să îl las să îţi facă rău, o asigur eu ca un calaver ce sunt şi deja mă vizualizez într-o armură cu sabia la înaintare în faţa dragonului Nick. O să apăr prinţesa cu preţul vieţii. 

-         Nu e nevoie să îmi purtaţi de grijă. M-am descurcat înainte să vă cunosc, o voi face şi de acum înainte. Cred că am fost înjunghiat pe la spate de victimă. Se întoarce pe călcâie şi intră în baie trântind uşa şi uitând să ia blugii. Se întoarce făcând o grimasă şi zâmbesc după ce işi ia pantalonii şi mai trânteşte o dată uşa.

-         "Vezi că sunt pereţii subţiri." Spun asemena unui copil.  

Stau tolănit în pat fără să schiţez nimic în timp ce o privesc pe Shanon cum se agită prin cameră. N-am de gând să mă mişc de aici. Face bagaje, se piaptănă, se usucă pe păr cu un prosop, se piaptănă iar, îşi încheie nasturii de la un pulover de-al lui Robin care îi vine tare bine şi îşi trece mâinile peste faţă, ca să se revigoreze. E trecut de unu noaptea şi ea pare că are atâta energie încât e gata escaladeze întreg zidul chinezesc. 

-         Să înţeleg că nu veniţi? Îşi arcuieşte ea sprâncenele nedumerită. 

-         De ce? Am plătit camera, doar n-o s-o las goală, ridic din umeri. Şi credeam că nici tu n-o să mergi, dar m-am înşelat. Mă trădezi precum Brutus a făcut cu Caesar. 

Se încruntă la mine şi îşi pune mâinile la piept într-un gest defensiv.

-         Nicholas ne aşteaptă. Şi probabil părinţii dumneavoastră sunt îngrijoraţi.

-         Clar, pufnesc gândindu-mă la tata. 

-         Robin are nevoie de bagaje.

-         Are haine cât pentru două luni şi oricum îşi poate cumpăra altele. 

-         Trebuie să mă asigur că Olivia e în regulă.

Hm, lovitură sub centură. 

-         Am înţeles aluziile. Ai suficiente argumente. 

Îmi dau ochii peste cap şi mă ridic din pat. Îmi pun pe mine o altă bluză şi îmi iau un pulover peste. E frig ca în Frozen aici. O ajut la bagaje şi cobor cât de lent pot scările. Ce? Nu vreau să cad şi să stric frumuseţe de faţă înainte de Crăciun. Femeia de la recepţie ne zâmbeşte ştrengar, dar îi arunc o privire urâtă. Din cauza ei Nicholas a ajuns la noi. E numai vina ei.