Trandafirul Din Mlaștină

4. Am o problemă cu gura ta!

CAPITOLUL 4

Am o problemă cu gura ta!

Instinctele mele s-au activat, dar prea târziu. Am desfăcut centura şi am vrut să sar pe scaunul şoferului, pentru că nu mai aveam cum să ies din maşină la timp. A părut o eternitate şi, în acelaşi timp, trei secunde.

Lovitura m-a aruncat cu capul în volan. Totul s-a oprit brusc, ochii mi s-au întunecat pentru câteva secunde şi urechile au început să îmi bâzâie. Mi se amestecaseră organele interne, aşa mă simţeam, de parcă fusese o implozie în interiorul maşinii.

Nu eram capabilă să îmi dau seama ce s-a întâmplat mai departe, mă aşteptam să văd portiera împletită cu coastele mele, dar am auzit-o deschizându-se. Cel puţin asta credeam că aud.

Două braţe m-au cuprins şi m-au tras afară, în timp ce o voce speriată îmi repeta numele.

Erau acele braţe şi acea voce.

Când am reuşit să îmi limpezesc minţile şi să mă conving că nu eram moartă, am deschis ochii şi l-am văzut pe Cain.

— Rose, eşti bine? Te rog, vorbeşte cu mine, spune-mi că eşti bine!

Nu credeam vreodată că o să îl văd pe el disperat, dar erau sucite rău căile vieţii. Am icnit uşor, apoi mi-am pus mâna la frunte, acolo durea cel mai tare, restul corpului era bine, dar îmi luasem un volan în cap de mi se scurtcircuitase creierul.

— Sunt bine!

— Cred că s-a lovit la cap, hai să o ducem în casă şi să punem nişte gheaţă. A vorbit o voce pe care nu o cunoşteam, am încercat să îmi ridic privirea, dar iar a început să mi se dea creierul în tiribombe.

— Sunt bin... atât am apucat să spun înainte să fiu ridicată pe sus. Am chiţăit speriată şi m-am prins din instinct de ce am putut, instinctele mele m-au dus la gâtul lui Cain.

— Cain Brox mă duce în braţe, cred că sunt moartă şi am ajuns în altă dimensiune. M-am încruntat, probabil într-un mod comic, pentru că colţul gurii i s-a ridicat într-un mic zâmbet amuzat. Încă nu puteam să îmi ţin capul drept, aşa că l-am rezemat de pieptul lui, unde era păcătos de plăcut.

Am simţit cum urca scările cu mine, apoi am intrat în căsuţa ce mirosea a flori de tei. Mirosul m-a aruncat timp, la vacanţele din copilărie, în care mama îmi dădea voie să merg la bunica, care era înnebunită după ceaiul de tei.

Cain m-a aşezat pe o canapea, nu eram pregătită să îi dau încă drumul, dar m-a surprins când nu m-a forţat să o fac. S-a aplecat lângă mine, ţinându-mă în continuare în braţe, iar expresia lui era serioasă şi parcă speriată. Îmi analiza tâmpla.

Era atât de frumos în lumina asta.

Fir-ar, m-am lovit rău la cap.

Am pus şi eu palma acolo unde durerea încă pulsa, mai mult să verific dacă îmi curgea sânge, dar am fost uşurată să simt locul uscat.

Fata cu bebeluşul în braţe a adus o pungă de gheaţă, Cain mi-a aşezat-o cu tandreţe pe tâmplă, eram parţial vrăjită de maxilarul lui atunci când atenţia mi-a fost atrasă de scâncetele bebeluşului.

Pielea lui era mult mai închisă decât al lui Cain.

— Cât de tare te doare?

— E bebeluşul tău?