De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 5

— Edaline, am încercat să iau legătura cu tine toată dimineața. Sunt câteva probleme de rezolvat cu partenerii din Europa, iar proiectul pentru Londra are întârzieri.

— William, mă pregătesc de întâlnirea cu taică-meu. Nu vrei să te ocupi tu puțin de lucrurile astea până mă întorc eu acasă? Te rog? glasul meu pare frânt, iar bătrânul nu protestează.

— Desigur. Ți-am trimis pe email o parte din documente dacă mai este nevoie de ceva, dar esențialul este în dosarul roșu.

— Bine.

— Este totul în regulă, scumpo?

— Tu ce crezi? Normal ca nu! mă răstesc fără să vreau în microfonul telefonului. Urmează să mă văd cu coșmarul vieții mele! Și nimic nu mă poate face să îi suport prezența. Ia-mi un alt bilet de avion pentru mâine la prânz. Nu vin în noaptea asta.

— Ești sigură? simt că ar vrea să pună mai multe întrebări, dar ceva îl oprește.

Probabil știe că nu este cea mai bună decizie să mă tragă la răspundere în momentul ăsta.

— Da! spun scurt și îi închid telefonul în nas.

Halal atitudine mai am.
***
Intru în holul restaurantului, complet dezarmată. Nu știu cum voi reuși să stau nici cinci minute la aceeași masă cu omul ce mi-a dat viață. Încerc să îmi afișez expresia de gheață cu care deseori treceam peste obstacole, dar sunt sigură că nici măcar lucrul ăsta nu va calma furia ce clocotește în mine.

Mă apropii de masa la care este așezat tata și nu mă miră faptul că este însoțit de o domnișoară mai tânără decât mine. Roșcată și cu picioare lungi.

— Edaline, scumpo! dă el să mă ia într-o îmbrățișare, dar îl resping ferm.

— Nu este nevoie, tată, accentuez ultimul cuvânt cu toată ura de care sunt capabilă.

Încerc să nu îl privesc. Îi întind dosarul cu documentele ce fac obiectul întâlnirii noastre de azi și aștept nerăbdătoare să semneze și să plec de aici.

— Cum ești, scumpo?

Adjectivul pe care mi-l adresează mă scârbește și mă face să-mi dau ochii peste cap.
Nu sunt scumpa ta, și nu voi fi niciodată! îmi spun în gând aruncându-i o privire seacă.

— Hai să lăsăm falsitățile, semnează tată. Am și alte planuri și sunt deja în întârziere.

Încearcă în zadar să tragă de timp sau de mine, făcându-se curios de rândurile scrise în documentul din fața sa. După câteva zeci de minute sfâșietoare, își ia stiloul și lasă urmele de cerneală în locul marcat pentru semnături.
Ura! Am scăpat! Doamne, am scăpat de el definitiv.

Un zâmbet mi se așterne pe buze și îmi înfig degetele în hârtiile de pe masă strângând toate documentele în mai puțin de un minut.
Mă ridic grăbită și înainte de a pași spre ieșire mă întorc cu privirea mea de gheață către omul ce odată a fost totul pentru mine:

— Adio tată și sper ca tot ce ne-ai oferit tu nouă, să ți se întoarcă înzecit! spun înainte ca o lacrimă să-mi apară în colțul ochiului.

Ies în stradă și răsuflu ușurată. Niciodată nu m-am simțit atât de sufocată. Întâlnirea asta a fost cu adevărat o mare provocare. Mă uit la ceas și văd că nu au trecut decât treizeci de minute de când am ajuns aici, deci mai am destul timp pentru mine, înainte de a merge la petrecerea lui Mike.

Cutreier puțin prin centrul orașului, dornică de o sesiune de cumpărături. Am realizat că nu sunt pregătită de vreo ieșire în club, bagajul meu fiind compus exclusiv din ținute formale sau casual. O rochie roșie din satin, așezată frumos pe un manechin, îmi face inima să sară de entuziasm. Asta este! Intru fără ezitare să o probez și mă îndrăgostesc de ea! Iubesc culoarea, mai ales că îmi complimentează nuanța tenului foarte bine.