De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 37

Blake

Au trecut trei săptămâni de când am văzut-o ultima dată. Am aflat de la Nicklas că tatăl ei a murit, iar ea s-a întors in Canada.

Au trecut trei săptămâni de când a fost aici, iar parfumul ei încă se simte pretutindeni. Îi văd silueta plimbându-se în jurul meu. O simt cu mine în pat. Îi simt atingerile pe piele. Urmele ei fiind adânc gravate pe mine.

Sunt un cadavru viu. Fără suflet, fără scop. Exist doar pentru amintirea a ce a fost, doar pentru amintirea ei.

Am fost cel mai mare nenorocit. Știam că are nevoie de mine, iar eu ce am făcut? Am gonit-o. Știam că doar așa mă va urî măcar la fel de mult pe cât mă urăsc eu. M-am comportat ca un dobitoc, egoist. Am jignit-o ca femeie. Am folosit-o și am aruncat-o în stradă. Aș merita să mor pentru ce i-am spus.

Nu pot să îi promit iubire și un viitor când știu că sunt motivul pentru care tatăl ei este mort. Nu pot accepta ce i-am făcut. Și știu că mi-a jurat că pentru ea nu înseamnă nimic, dar pentru mine înseamnă totul.

Da, acum probabil mă iubește, este îndrăgostită și nu vede adevarul, dar mai târziu, când va realiza ce vină port pe umeri, mă va privi ca pe un monstru.

Nici măcar alcoolul și țigările nu mai efect asupra mea. Trăiesc în infern. Din clipa în care am deschis gura și i-am spus că m-am folosit de ea, sufletul mi se zbate în chinuri. Merit tot. Merit tot chinul din lume.

Și știu că doar așa ea va avea cale liberă spre fericirea adevărată. Merită să fie cu cineva care să îi merite iubirea. Care să o prețuiască și trateze așa cum merită. Nu cu un criminal.

Telefonul îmi suna pe jos, iar pe ecran apare numele portarului, Gustav.

— Zi! mă răstesc în telefon.

— Domnul Michael este jos. Ar dori să vină la dumneavoastră.

Michael.
Mi-e rușine să dau ochii cu el, dar nu pot să îl evit toată viața.

— Deschide-i, spun înainte de a închide apelul.

Câteva minute mai târziu ușile liftului se deschid, făcându-i cale liberă lui Michael să se repeadă spre mine. Mă lovește furios cu in pumn în față și simt cum obrazul și arcada încep să îmi zvâcnească de durere. Urmează un al doilea pumn, mai rapid și mai dureros, iar gura mi se umple de sânge. Mă dezechilibrez, dar reușesc să mă sprijin de perete.

— Nenorocit egoist ce ești! Ai distrus-o! zbiară spre mine, iar eu nu vreau decât să se termine.

În ochi îmi apar lacrimi când îl aud cu câtă ură mă acuză. Am distrus-o. Inima se sparge în bucăți la auzul acestor cuvinte. Mai bine mai devreme decât prea târziu, încerc să mă consolez singur.

— Iartă-mă prietene. Iartă-mă că nu m-am ținut de promisiune. Nu pot să o protejez de mine. Ăsta sunt! țip spre el cu lacrimi în ochi conștient de tot ce mi se întâmplă.

Michael se uită la mine epuizat, devastat, de parcă a trecut prin cea mai mare tragedie a vieții lui. În mintea mea apare un gând dureros.

— Cum este? teama din voce mă trădează.

Am distrus-o.
Dar este bine nu?
Nu a pățit nimic nu?