De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 55

— Nu pot să cred că vă căsătoriți, urlă Mike în fata noastră mult prea tare.

— Iar eu nu pot să cred că iar ai făcut un pariu cu Nicklas legat de viața noastră! Serios?! îmi frec nervoasa fruntea încrețită.

— Scoate banii, fraiere, își aruncă Nick palma spre blondin, cerșind câștigul.

— Când are loc evenimentul? se uita Mike cercetător când la mine, când la Blake.

— Peste o săptămâna, răspunde calm viitorul meu soț.

— Poftim? îmi arunc privirea socata spre el.

— Poftim? vine reacția sincronizată a celor doi fraieri de la masă.

— Glumești, nu? Încă nu am discutat despre asta! las să iasă la suprafața un ras nervos.

— De ce să mai așteptam. Profitam că Nicklas este aici, căci sunt sigur că nu ai putea să te măriți fără prezenta lui, apropoul lui este extrem de deranjant, iar eu ma încrunt imediat.

— Este prea curând, vine răspunsul lui Nick, care știe că după intervenția de ieri, doctorul mi-a spus foarte clar că o săptămâna trebuie să stau la pat.

— Nu cred că aveți voi vreun cuvânt de spus, scuipa cuvintele printre dinți Blake, cu direcția spre Nicklas.

— Ei nu, dar eu da, mă răstesc spre el. Nu pot să mă mărit într-o săptămâna, Blake. Avem atâtea de pregătit!

— Cum ar fi? Nu avem decât trei invitați. Ce ar fi de pregătit?

Are dreptate. Am decis noaptea trecută detaliile viitoarei nunti, care ar fi de fapt mai mult o cină restrânsă acasă. Eu nu vreau să facem nimic extravagant, vreau să fie un eveniment concentrat doar pe noi doi. Avându-i alături bineînțeles pe băieți și pe William. Dar tot mi se pare că ne grăbim prea tare.

— Nu am rochie și buchetul și pantofii, mâncarea, tortul. Verighetele. Nu, nu. Mai am nevoie de timp. Măcar o lună.

Pufăie amuzat, când aude termenul de o lună.

— Mă voi ocupa eu de tot, tu doar să fii pregătită să îmi spui da!

— Blake, îl privesc implorator.

— Nu vreau să mai aștept, Edaline. Nu știu de ce tragi de timp. Am așteptat și așa destul. Te rog.

Inspir adânc și las un oftat să se exteriorizeze. Are cumva dreptate. L-am așteptat atât de mult, iar acum, ce fac? Închid ochii și scutur din cap, nevenindu-mi să cred că sunt de acord cu nebunia asta.

— Bine. Săptămâna viitoare.

După ce aude răspunsul meu, se apropie putin și mă săruta pe buze. De fata cu toți cei prezenți la masa. Roșesc. Și aștept fără entuziasm o remarca enervanta din partea lui Mike, dar nu vine. In schimb scrolleaza disperat ecranul telefonului.

— Ce faci? încerc să trag cu ochiul spre mâinile lui.

— Îmi caut costum! Doamne! Mor cu voi. Cine Dumnezeu programează o nunta intr-o săptămâna? Clar dragostea v-a înnebunit de tot.

Radem toți când îl vedem cât de agitat vorbește, de parca el ar fi cel care se însoară.

— Costumul de la banchetul de a noua nu îți mai vine? încep să îl tachinez, iar el îmi arunca o incruntatura furioasa.

— Nu pot să mă prezint oricum la un astfel de eveniment, și de îndată ce spune lucrul asta pot să jur că îi văd câteva lacrimi cum i se adună în ochi.

Aiuritul asta chiar tine la noi. Mult. Foarte mult.

***

— Edaline, as vrea să vorbim ceva, mă anunța Blake după ce termin de spălat vasele.

Băieții au plecat mai devreme, iar Iris sta în balansoarul ei, aproape să adoarmă. Este destul de târziu totuși.

Mă apropii de locul unde este așezat Blake, ștergându-mi palmele cu un prosop. Tonul lui este serios și nu înțeleg exact ce se întâmpla. Iau loc lângă el și îl privesc întrebătoare.

— Ce s-a întâmplat?

— Cred că îți lipsește ceva, zâmbește acesta cu dragoste.

Mă uit de jur împrejur analizându-mi corpul, neînțelegând ce vrea să spună. Nu îmi lipsește nimic.
În clipa următoare pune in fata mea o cutiuță verde din catifea, micuța. Iar eu știu imediat ce se află in ea. Ce anume îmi lipsește.

— Blake, ți-am spus, nu este nevoie de niciun simbol! încerc să explic fără sa îl supăr.

— Și mă știi pe mine să te ascult? Vreau să îl porți, spune deschizând cutiuța si lăsându-mi un moment să admir superbitatea din interior.

Nu este un inel clasic de logodnă. Modelul său este atât de unic. O piatra in forma de lacrimă stă încrustată în centrul lui, de-o parte și de alta înconjurată de alte pietricele mai mici, transparente. Nuanța pietrei centrale este aproape identică cu culoarea ochilor lui Blake. Smarald. Este superb!

— Blake, șoptesc rămânând fără cuvinte.

Îl scoate din cutie și mi-l așează pe deget. Se potrivește perfect. De parca a fost creat special pentru degetul meu. Câteva lacrimi mi se aduna in colțul ochilor, dar nu le dau voie să îmi ude chipul. Sunt lacrimi de fericire. Și iubire.

Îmi săruta tandru mana, inclusiv degetul pe care tronează acum cel mai frumos inel din univers. Ma mai holbez câteva clipe cu admirație la obiectul ce îl am pe deget, apoi mă aplec în brațele lui și îl cuprind într-un sărut.

— Te iubesc, îi recunosc cu o voce tremurată.

— Mai spune-o odată, rânjește la mine.

— Cred că m-ai auzit destul de bine, zâmbesc la rândul meu.

— Cât de încăpățânată ești, Edaline!

— Știu. Și iubești asta la mine, afișez o expresie arogantă.

— Haide, trebuie să o culcam pe Iris, apoi să ne odihnim și noi. Urmează o săptămâna încărcată, mă trage de mana să ma ridic și apoi o ia pe fetita din balansoar.

Terminam cu rutina de seara a micuței apoi ne retragem în dormitorul nostru. Fac un duș înaintea lui Blake, apoi mă bag în pat. Iau câteva din calmantele prescrise de medic, imediat ce intra el in baie. Inca mă simt bulversată după ziua de ieri, dar încerc din toate puterile sa îmi concentrez gândurile pe Blake si în special pe Iris. Nu vreau ca starea mea să se înrăutățească. Nu vreau să îmi permit să cad într-un abis de regret si vină.

Durerile nu mai sunt atât de intense, iar sângerarea pare să se oprească, din fericire. Încă mă simt obosită, dar nu este ceva prea copleșitor. Din fericire pot să mă mențin în ritmul normal si nu zac la pat. Ultimul lucru pe care mi l-as dori, ar fi ca Blake să fie suspicios cu privire la starea mea de sănătate. Nu vreau să las loc de bănuieli.

Câteva zeci de minute mai târziu, aproape ațipesc când aud ușa de la baie. Blake se așează în pat și nu îmi este greu să realizez că este gol. Își lipește trupul fierbinte de al meu, iar eu nu pot să mă bucur. Ăsta este ultimul lucru la care mă pot gândi acum. De fapt simt că orice interacțiune dintre noi, de genul asta, nu face decât să consolideze vina din sufletul meu.

— Abia aștept noaptea nunții, îmi șoptește la ureche cu o voce răgușită, pasională.

— Hmm, mârâi provocator, deși nu mă simt deloc așa.

— Cred că nu este nimic mai excitant ca a face dragoste cu soția mea, îmi așterne un sărut pe obraz, apoi se așează pe perna.

Roșesc la auzul acestei mărturisiri.
A face dragoste cu soția lui.
Cu mine.
Doamne!
Într-o săptămâna voi fi soția lui!