Capitolul 5

1.4K 97 11
                                    

Alarma nu apucă să sune nici trei secunde că o opresc.
Nu am închis un ochi toată noaptea, iar când șoferul a parcat în fata casei, încă eram treaz. Toate gândurile mi-au fost fixate pe ea.
Parfumul ei mi-a rămas imprimat în minte, intoxicandu-mi fiecare celulă a corpului.

Mă urc în mașină mult prea epuizat. Aștept cu nerăbdare să se termine ziua asta, dar nu este decât șapte jumătate dimineața. Îl rog pe șofer să oprească la o cafenea din centru, înainte de a ajunge la sediul firmei, pentru ca am nevoie disperata de o cafea tare. Încă resimt paharele pe care le-am băut aseară, migrena de noaptea trecută persistând în toată splendoarea.

După ce îmi iau cafeaua, dublă, continui drumul spre birou. Jumătate de oră mai târziu, deja sunt în lift. Reflexia mea din oglindă nu arată atât de rău pe cât as fi crezut. În afară de dovada evidentă a oboselii, arăt chiar prezentabil.

Merg țintă spre birou și o rog în treacăt pe Luisa, secretara, să îi înștiințeze pe toți că urmează o ședință importantă. Sunt sigur că s-a răspândit vestea că eu voi prelua sarcinile directorului executiv pana ce acesta va fi apt să își reia îndatoririle. Să sperăm că nu va dura mai mult de o lună, așa cum am fost înștiințați.

Îmi las jacheta și cafeaua pe birou și încerc sa mă fac comod. Răsfoiesc câteva documente ce mă așteaptă pe masă, dar nu pot să descifrez cuvintele. Sunt prea obosit. Iau ultimele înghițituri din cafea și arunc paharul gol în coșul de gunoi.

Telefonul începe să sune în fata mea, afișând numele lui Nicklas. Iar urmează o ședința privată.

— Ascult, încep conversația imediat ce apăs tasta verde.

Bună dimineața și tie rază de soare! aproape că îi simt zâmbetul prin telefon.

Pufnesc ușor amuzat.

— Cineva a dormit bine. Cu ce pot să te ajut?

Ești la birou? Presupun că da, fiind ora la care ar trebui să începi programul. Peste zece minute urmează să ai ședința cu angajații. După ce termini, aș vrea să mă suni să discutăm câteva lucruri pe care as vrea să le schimbam în sediul din Londra.

Nici nu știu dacă să râd pentru modul în care îmi dictezi îndatoririle sau pur și simplu să mă teleportez să îți înfig un pumn în gură.

Ești încă mahmur, nu? rasetul lui se aude din nou în difuzor. Oare când vei renunța la alcool? Nu asta ți-a distrus de fapt viața pe care o aveai?! De ce continui sa îți bati joc de tine?

Este prea dimineața pentru o ora de morală. Ce zici sa discutam mai bine despre ce vrei să faci cu sediul? Ce schimbări? Am zece minute la dispoziție.

Bun. Aș vrea să ne extindem puțin afacerea și pe teritoriul Angliei, și totodata să extindem activitatea sediului de acolo. Mă gândesc serios să reconfigurăm clădirea și să începem să ne dezvoltam. După cum știi, cererile în domeniul naval sunt intr-o continua creștere și cred că ar trebui să profităm. După ce am renunțat la sediul din Italia, lucrurile au intrat în declin. Cred că acum ar fi momentul potrivit să ne revenim. Aveam de gând de ceva timp să renovez sediul de acolo, dar o renovare are nevoie de coordonare si supraveghere din partea noastră, iar eu nu am cum să plec foarte mult timp de lângă Lara. Faptul că tu ești acolo pentru o lună, ne oferă timpul necesar să demaram lucrările si totodata să putem pune în aplicare extinderea activității. Ce zici?

— Mie îmi este indiferent, prietene, atât timp cât tu te ocupi de toate detaliile. Nu am de gând să mă complic acum cu oferte și planuri. Pot în schimb să supraveghez lucrările și să coordonez extinderea. Doar să nu depășească termenul de o lună. Nu am de gând să stau mai mult de atât aici.

Bun. Perfect. Mă voi ocupa eu de tot. Deja am câteva planuri primite de la niște firme care au ofertat pentru lucrare. O să încep demersurile și pentru angajările ce vor urma pe posturile ce vor fi disponibile. Grozav, știam eu că azi va fi o zi bună!

Încântarea din vocea lui Nicklas mă face și pe mine să zâmbesc. Sunt oarecum fericit că pot să îl răsplătesc cumva pentru tot ce face pentru mine.

— Bine prietene. Eu o să închid, începe ședința în curând și trebuie să mă pregătesc. Ne auzim.

***

După cum mă așteptam, nimeni nu a părut surprins de vestea ca voi fi aici pentru următoarele treizeci de zile. Am reușit în timpul ședinței să mă familiarizez mai bine cu șefii departamentelor și am fost înștiințat cu îndatoririle pe care le voi prelua. După ședința cu membrii comitetului și șefii departamentelor, am mai avut două întâlniri cu responsabilii de la resurse umane și cu cei de la departamentul contabil. Se pare ca unele dosare au rămas în urma și este datoria mea să reglez situația. Pentru restul săptămânii urmează să am câteva ședințe și doua-trei întâlniri cu potențiali clienți, în afara orașului.

Din fericire pot să o rog pe Luisa să mă asiste pe parcursul săptămânii, ea cunoscând cel mai bine activitatea pe care trebuie să o preiau.

Încep să mă rasfoiesc dosarele ce le-am primit mai devreme. De data asta pot să mă concentrez. Cumva reușesc să tin departe orice gând copleșitor. Mă uit peste câteva rapoarte de pe lunile ce au trecut, iar din experiență observ cum unele cifre nu se potrivesc. Nu sunt eu cel mai răsărit pe domeniul de contabilitate, dar aici ceva nu dă bine.

Continui să răsfoiesc și rapoartele detaliate și observ cum cifrele se schimba de la o lună la alta, fără justificare. Ceva îmi spune că profitul nostru se pierde, dar trebuie să fac mai multe investigații, iar în momentul ăsta, nu am energia sau luciditatea necesară să mă afund.

O să las sarcina asta pe mâine, acum fiind momentul potrivit să îmi strâng lucrurile și să plec acasă. Mai este puțin pana la sfârșitul programului, dar nu am de gând să plec ultimul.

Ies din birou și o rog pe Luisa să îmi trimită un email cu toate detaliile pentru întâlnirile de mâine, înainte de a mă face nevăzut în lift.

Șoferul mă așteaptă în fata sediului, iar afara pare că se așteaptă ploaia. Nimic nou pentru perioada asta a anului, mai ales în Londra. Este puțin trecut de începutul lunii Octombrie, iar frigul și vremea ploioasă face din oraș ăsta un haos depresiv.

Mă așez comod pe bancheta din spate si las caldura să mă lovească. Îmi las capul pe spate si închid ochii.

— Du-mă te rog la Pub-ul de lângă Academie, mă surprind spunându-i șoferului.

Nu știu ce anume mă face să vreau să mă întorc acolo, știind că exista mari șanse să dau din nou peste Edaline, dar nu pot să rezist tentației.

Poate am spus ca nu vreau să mă apropii de ea, dar se pare că am mințit. Inima mea cere să fie din nou lângă ea. Iar eu nu pot să mă opun.

Câteva minute mai târziu, portiera mi se deschide și mă trezesc în fața intrării. Pășesc precaut înăuntru si încep sa scrutez încăperea cu privirea. Nu este aglomerat în seara asta, cel mai probabil fiind de vină ora nu prea târzie.

Îmi fac drum spre bar și iau loc pe un scaun, proftindu-mi coatele de blat. Îi fac semn tipului brunet să îmi aducă o bere și un burger. Azi am sărit peste masa de prânz, așa ca profit de faptul că sunt aici.

Îmi întorc privirea peste umăr când în stânga, când în dreapta, dar nu văd nici urma de Edaline sau de ospătarul cu care am văzut-o seara trecută.
Comanda îmi este servita si încep să mănânc cu o oarecare neliniște în suflet.
Parca ceva din minte anticipează că ceva rău urmează să se întâmple, doar că nu pot să îmi dau seama ce anume.

Ascunde-mă de mine - Vol IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum