Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 6

Sunt deja la a treia bere când începe zarva în jurul meu. Din spate se aude vocea unui bărbat, ce îmi pare cât de cât cunoscută. Îmi întorc privirea în direcția lui și mă lovesc de imaginea ospătarului de seara trecută, doar că acum este îmbrăcat în ceva elegant și pare mult mai relaxat.

Se așează la doar câteva scaune depărtare de mine și începe să discute cu barmanul. Din câte pot să prind din conversația lor, tipul de lângă mine nu este doar un ospătar aici. Pare a fi mai degrabă persoana care se ocupă de localul asta. Consider că asta este oportunitatea perfectă să aflu mai multe despre persoana cu care Edaline și-a manifestat afecțiunea seara trecută.

— Salut, îmi îndrept atenția spre blondul din dreapta mea. Tu deții locul ăsta?

Nu cred că are rost să ocolesc subiectul prea mult și vreau să îl abordez direct. Își întoarce capul spre mine și chipul i se maschează cu o expresie confuză.

— Da, de ce? tonul îi eclipsează nedumerirea.

— Voiam doar să te felicit, l-ai păstrat exact cum îl știam. Dar ce s-a întâmplat cu Gareth? Cum de a renunțat el la locul ăsta?

— Nu cred că ne cunoaștem. Eu sunt Ryan, se mută pe scaunul de lângă mine și își întinde mana în semn de salut.

Eu de fapt te cunosc, doar că as vrea să te cunosc și mai bine.

— Blake, îi răspund pe un ton neutru.

În sinea mea, stau pe un butoi de pulbere. Furia îmi arde întregul sistem și mă abțin cu greu să nu izbucnesc și să îi cer socoteala pentru scena de seara trecută. Ce treaba are el cu femeia pe care o iubesc?

Calm Blake. Nu ai niciun drept să te bagi in viața ei. Este liberă să se întâlnească cu cine vrea.

Conștiința îmi amintește fără scrupule că Edaline poate avea pe oricine, iar eu nu sunt în postura să mă opun, oricât de dureros este gândul asta pentru mine.

— L-ai cunoscut pe unchiul meu, Gareth? îmi atrage atenția vocea tipului slăbănog.

— Da, au trecut mulți ani de atunci. Locul asta era oaza mea de liniște în vremea adolescentei, iar Gareth era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, rad sec amintindu-mi câte interdicții am primit din partea lui să mai calc pe aici.

— Mă bucur sa aud asta. Unchiul meu a decedat în urma cu cinci ani, și de atunci am preluat locul asta. Nu avea copii, așa ca mi l-a lăsat mie, iar pe mine nu m-a lăsat inima să îl vand sau să schimb ceva de aici. Presupun că știi si tu cât mult iubea unchiul meu barul asta, privește în jur cu un zâmbet trist.

— Cred că faci o treaba bună. Gareth ar fi mândru, iar eu ma bucur că am unde să vin sa beau o bere bună.

Oricât îl detest pe tipul de lângă mine, trebuie să recunosc că locul este chiar grozav.
Încep să mă foiesc pe scaun măcinat de un gând apăsător. Edaline. Vreau să știu care este treaba cu tipul asta și Edaline. Nu pot rezista curiozități, dar nu știu cum să sap după informațiile pe care vreau să le aflu.

— Mulțumesc, șoptește cu același ton trist. Locuiești prin zonă? își fixează privirea pe mine.

— Nu chiar, doar sunt un mare fan al burgerilor de aici, așa ca profit de ocazie să vin cât de des pot. Nu locuiesc în Anglia sunt aici doar pentru o lună.

— În cazul asta, ce ai zice de un discount de 25% la burgeri doar pentru tine? face cu ochiul spre mine. Așa se întâmpla când te împrietenești cu patronul, rade cu pofta la propria glumă.