ASA TATA, ASA FIU

2

- Edmond, te rog... nu pleca... promit sa ma schimb... promit tot ce vrei...

- Nu are rost sa te milogesti de mine... S-a terminat... Voi veni din cand in cand sa te vad... daca timpul imi va permite... si voi incerca sa te ajut cu bani... daca totul merge bine... Pana atunci, ai grija de tine... mama... Nu te teme... nu plec inca in Oradea... Nu acum... Sa nu incerci sa ma cauti... ca mai rau faci... Las-o asa...

Astea au fost ultimele cuvinte din acea zi dintre mine si mama mea. Am coborat treptele cu lucrurile mele. Masina ma astepta acolo unde o lasasem...

Soferul m-a ajutat sa imi pun lucrurile in portbagaj apoi a asteptat sa urc din nou in masina si a demarat... in timp ce am privit in urma mea spre blocul unde traisem pana acum... Sincer... acum mi-as fi dorit sa raman... sa fac cumva sa ma impact cu mama... sa astept sa treaca cei patru ani... sa mai locuiesc in garsoniera aceea minuscula... Camera din garsoniera asta a pastrat toate amintirile mele... tot ce mi-a trecut prin suflet de cand ma stiu... Acum ar fi fost suficienta pentru mine...

M-am temut de ceea ce va urma... Vederea fetelor drogate din subsoluri... m-a oripilat si m-a inspaimantat... Aveam doar paisprezece ani... si aproape jumate... A fost mult prea mult pentru mine in acea zi... Pana atunci, am crezut ca acea zi de toamna va ramane ziua cea mai grea a mea... insa... am descoperit ca ziua in care m-am razbunat pe Carmen a fost mult mai grea... Acum stiam ca aceasta zi e mult mai greu de dus...

Soferul conducea, fara sa se grabeasca, pe strazile Bucurestiului... Era un om de vreo treizeci de ani, tacut si serios... Mi-am asezat coatele pe genunchi si mi-am rezemat fruntea in pumnii stransi... coplesit de tot ceea ce mi se intampla...

Insa mi s-a demosntrat in urmatoarele ore ca nu s-a terminat... ca urmeaza altceva... Am ajuns in dreptul unui bloc bine ingrijit la doar cateva strazi de liceul cel mai vestit din Bucuresti, acolo unde imi voi termina anii de liceu... Acolo masina s-a oprit iar soferul s-a indreptat spre portbagaj mi-a luat din lucruri, a asteptat sa imi iau restul lucrurilor ce au ramas si a blocat usile masinii apoi s-a indreptat spre scara blocului...

Am urcat treptele pana la etajul doi al blocului. Destinatia finala din acea seara. Barbatul a descuiat usa si a intrat el primul... Am intrat si eu, sovaielnic si temator... Apoi am privit in jurul meu... Uau! Ce lux... totul era nou acolo... totul... Mi-am asezat bagajele intr-un colt si m-am plimbat dintr-o camera in alta... Soferul a asteptat cu rabdare sa ma acomodez cat de cat cu locul in care eram.

- Fa-te comod, incepu el sa vorbeasca... - In curand vor veni noii tai amici ... Nu te teme! Nu iti vor face nimic rau daca asculti de ei... adauga el, apoi iesi din apartament, lasandu-ma singur.

Am privit din nou in jurul meu... Chiar exista asemenea lux? Asa ar trebui sa arata o locuinta normala? Apoi am observat mici, extrem de mici chestii rotunde... Am recunoscut ce erau acolo. Apartamentul era intesat cu camere de luat vederi... M-am simtit brusc inconfortabil... Eram supravegheat... mi se vedea orice miscare... Of! Am oftat adanc, suparat pe viata asta...

Nu am avut mult de asteptat ca s-au auzit mai multe usi inchizandu-se cu zgomot si in cateva secunde au intrat in apartament vreo sase vlajgani bine facuti printre care erau si tigani... I-am privit speriat! Cu toate ca soferul a incercat sa ma linisteasca, m-am simtit incoltit...

- Ia sa vedem ce noutate avem aici! au spus de cand au intrat si atunci cand m-au vazut, au ramas o clipa pironiti cu ochii pe mine. – Dar e un copil! Ce naiba?

Unul dintre ei s-a apropiat de mine si m-a privit indelung... incruntandu-se. Insa nu parea periculos... nu ma privea cu rautate... ma privea surprins... doar... El tinea in mana un plic. L-a aruncat pe masuta din fata canapelei... continuand sa ma priveasca...