ASA TATA, ASA FIU

27

- Da... Edmond... pot... Stai linistit, raspunse ea bland si linistitor.

- Sigur?

- Da... Sa nu indraznesti sa iti faci griji pentru mine! Doar nu imi cere sa te uit!

- O sa o faci pana la urma... am murmurat eu, stins...

- Nu! Edmond! Nu! Pentru ca te iubesc! Ai acum raspunsul la intrebarea din toamna. De aceea nu vreau sa te uit! Pentru ca te iubesc! Dar tu o stii deja! O stii din acea seara! Ti-am spus atunci, inca in cladire, dar nu stiu daca m-ai auzit tu atunci...

- Carmen, taci... te rog sa taci... te implor... am gemut eu... simtind ca se rupe cerul pe mine.

- Nu! Si o sa iti repet asta cat timp o sa ma lasi! O sa iti repet asta pana cand nu voi mai avea nicio sansa sa te am... Si voi simti asta, toata viata mea... Ma bucur ca ai gasit scrisoarea. Sunt atat de fericita! Am scris acolo tot!

- Deci, sa revenim! Nu iesi din casa, pana nu se termina tot. Pana nu iti dau eu de veste. Carmen nu e de gluma! Si nu exagerez! Fa asta pentru mine si promit ca vei mai avea vesti de la mine, din cand in cand, cand o sa pot. E mult prea complicat... Dar de intalnit, nu putem sa ne intalnim. O sa vezi de ce. Acum trebuie sa inchidem. Stai linistita, sunt bine. Am primit albumul... am citit scrisoarea. Multumesc pentru trifoi si pentru suvita de par. Dar acum, te rog sa te tii de ceea ce ti-am spus acum si cele ce ne-am spus in acea seara.

- Hei! Cele ce ne-am spus in acea seara s-au sters! Dar stai linistit, in privinta mea. Nu ies din casa. Nu deschid usa la nimeni. Nu ma pun in pericol, cu toate ca mi-as dori s-o fac, daca asa as putea sa te vad doar o secunda.

- Carmen! Te rog nu o face! Te las acum. Te rog, asculta-ma! Nu imi ingreuna situatia si asa grea in care sunt! Nu vorbi cu nimeni! Nu spune nimanui ca ai vorbit cu mine! E mult prea periculos!

- Bine, Edmond! Sunt atat de fericita ca te-am auzit! Ca am putut vorbi cu tine!

- Nu mai suna pe numarul asta. Nici asta nu e sigur. O sa te sun eu. Promit! Te sun sa iti spun cand poti sa iesi din casa.

- Doar pentru atat? Intreba ea cu voce mica.

- Carmen! Serios acum! Trebuie sa inchid. Ai grija de tine. Promit ca si eu voi avea grija de mine!

- Ok. Te pup...

- Si eu te pup.

S-a facut liniste... Vai! Doamne! Ce naiba? Carmen e nebuna? A cazut in cealalta extrema, acum? Indiferent ce am vorbit ea, convorbirea cu ea, m-a inviorat. Crezusem ca voi muri de dor si de durere dar nu a fost asa. Mi-a dat viata. Am simtit ca imi revin puterile. Am simtit ca totul va fi bine pana la urma. Am simtit ca imi va fi mai usor de acum inainte. Mult mai usor.

Inca imi mai rasuna in minte cele mai frumoase cuvinte: TE IUBESC, repetate de Carmen cu atata indarjire... cand am auzit usoare batai in usa.

- Da...

Usa s-a deschis si Alex a aparut in cadrul ei, foarte ingrijorat, insa atunci cand mi-a vazut chipul ochii lui s-au luminat.

- Uau! Ce schimbare! Edmond! Nu esti tu! Am crezut ca te voi gasi daramat... si distrus complet...

- Sunt bine... chiar sunt bine. Nici eu nu am crezut ca voi fi bine, dar sunt.

- Se vede! Ati rezolvat? V-ati inchis conturile? Le-ati reglat?

- Eh! Sper! Dar nu am scapat. Ea nu vrea sa inteleaga ca trebuie sa ma uite!

- Stie ea ce stie! Chicoti el bine dispus. – Unde naiba mai gaseste ea un om ca tine? Serios! Dar acum pe bune. Totul e ok?