Din întâmplare

!

Eram supărată, dar oare se merita sa fiu? Până la urmă el așa era și eu doar ce mă despărțisem de el. De ce am crezut că sunt atât de importantă pentru el încât să nu se arunce în brațele primei tipe? Mi-am aruncat fața in perne. Nu e sănătos ceea ce fac. El mi-a zis că mă va iubi mereu...dar de ce a zis asta? Era cu alta până la urmă.. doamne. Nu mai înțeleg nimic.
Telefonul a început să vibreze pe noptiera așa că l-am ridicat pentru a nu o trezi pe Maria. Am sărit din pat și am mers în sufragerie. Am privit ecranul și persoana care o suna era trecută în telefon "Manuela".  Răspuns nezicand nimic.

-Nu mai pot face asta, Maria!

Era chiar Manuela.

-Ce?

Am întrebat înfundat pentru a nu realiza cine sunt.

-cum ce? Am făcut un plan bun...dar m-am îndrăgostit de Alex. Și acum el e cu aia. De ce l-ai întors la el și mi-ai făcut asta? I l-am luat Liei, apoi ea s-a dus spre Cristi și acum ai intors-o la Alex...dar e singurul băiat de care chiar mi-a plăcut vreodată cu adevărat. Îl iubesc. Nu mai pot face asta.

Am rămas șocată. Ochii au început să îmi lăcrimeze. Nu era real ceea ce auzeam acum.

-Zi ceva!

A spus iar eu m-am panicat. Ce mai puteam zice..

-Nu e vina mea că Alex a găsit-o.

-A.. ba da. Asta era planul ai uitat?

-De ce vorbești la telefonul meu?

M-am întors speriata și în cadrul ușii era Maria. Am privit-o. Am lăsat ușor telefonul și am închis apelul. Plângeam.

-De ce?

-Ce de ce iubita?

A spus pe tonul ei mieros că și cum nimic nu se întâmplase.

-DE CE NAIBA M-AI MINTIT?  De ce m-ai despărțit de Alex, apoi de Cristi și m-ai întors la Alex? Să mă faci să sufăr? Ce mama naibii, Maria. Erai că sora mea! De ce?

-De ce? Fiindcă nu eram "Ca sora ta" eram chiar sora ta, idioato!

-Ce ?

-Da. Suntem surori. Tatăl tău a fost jegos și a lăsat-o însărcinată pe mama mea apoi s-au prefăcut că nu existam și s-a întors la familia lui "perfecta". S-a întors la tine.

-Nu se poate....

- Mama a suferit mult din cauza asta și chiar a vrut să se omoare. CU MINE IN BURTA EI. Dar am scăpat.

-Ok. Ai suferit. Foarte trist. Dar ce legătură are asta cu mine? Nu sunt tata să plătesc pentru greșelile lui!

-Nu. Dar când te-am cunoscut te-ai deschis imediat povestind lucrurile astea și atunci mi-am dat seama cine ești. Defapt nu mi-am dat eu ci mama când te-a văzut! Și am ascultat ce vorbeai  și am realizat că nu ești decât o egoista, crezi că ți se cuvine totul și nu gândești deloc. Mă enervezi atât de tare.

-Maria.... Dar credeam că suntem prietene.

-"credeam că suntem prietene"? Așa e. Însă ce prietena ești tu daca in atâta timp de când ne cunoaștem noi, tu nu ai aflat niciodată toate astea despre mine? Mă cunoști măcar?

-Tu.. tu m-ai răpit?

-Ia ghici .

A spus râzând. Am plecat spre ușă. Nu m-am oprit.

-Lia...

M-am oprit sa ascult.

-Sper sa ai la fel de mult ghinion in viața cum a avut mama.

-Eu sper că tu sa fii fericita fiindcă chiar te-am iubit sincer.

Am spus ieșind pe ușa. Am fugit si am deschis telefonul in timp ce alergam. Am apelat

-Alo?

-Alo, Manuela? Vino repede la Alex acasă!

-S-a întâmplat ceva? A zis.

-da! Repede!

Și am închis. Alergam cu toată puterea. Trebuie sa îndrept lucrurile.
Când am ajuns Manuela încă nu era acolo. Am intrat strigandu-l pe Alex. Acesta a ieșit somnoros din camera.

-Lia? Te am sunat toată ziua. Unde ai fost!

-Alex. Scuze... Trebuie să discutăm. Noi nu ne mai iubim. Asta e adevărul! Tu o iubești pe Manuela. Asculta-ma. Împăca-te cu ea te rog. Eu îl iubesc pe Cristi și am aflat că nu el e cel din vina căruia am fost răpită. Recunoaște. De mine doar îți era dor.

Avea încheiasem propoziția când Manuela a ajuns în pragul ușii. Părea speriata și înfricoșată.

-Voi doi sunteți făcuți unul pentru altul!

Am spus facandu-i ei cu ochiul. M-Am întors spre el și l-am observat privind-o. Bingo. Am plecat spre ușă.

-Fi-ti împreună. ok? Va meritați unul pe altul.

-Lia... Ce vrei sa faci?

Vântul începuse să bată și simțeam miros de ploaie. Urma o furtună de toată "frumusețea".
Am aruncat o privire in jur apoi am întors capul spre cei doi.

-Voi v-ați găsit. Acum mă duc să mă găsesc și eu cu el.

Am plecat închizând ușa. Aveau de vorbit. Mi-am scos telefonul sunând la numărul lui Cristi.

-Alo?

A răspuns o voce feminina somnoroasa. Aveam lacrimi în ochi. Pentru o clipă simțeam că mă sting.

-Vreau sa vorbesc cu Cristi!

-Nu se poate. Scuze. Și nu mai suna. Ne deranjezi.

Cu aceste cuvinte mi-a închis telefonul. Am sunat din nou insa mi-a respins apelul când am sunat a treia oară aveam numărul blocat de el sau ea. Mi-am aranjat hainele sifonate și am plecat acasă. Insfarsit acasă.

Când am deschis ușa m-a întâmpinat motanul meu. Un motiv pentru care nu voiam să vin acasă era fiindcă știam că s-au intamplat ceva rău cu scumpul meu motan însă el era la fel de grăsan. Am înaintat mergând spre bucătărie unde avea apă și mâncare proaspete. Ce naiba? Mi-am imaginat că Alex a venit să îl hrănească așa că m-am dus spre pat și m-am trântit in el. Am inceput să plâng din toți plămânii mei și am simțit că mă sufoc. Mi-am făcut-o cu mana mea. Toată lumea știa deja asta. Și totuși ... De ce mă durea așa?