13

163 27 14
                                    

- Edmond, iubire, esti bine?

- Da! Foarte bine, Carmen a mea! Vino, aseaza-te in bratele mele... Am nevoie de tine...

Am intins bratul spre ea, fara sa o trag in brate, de data asta, iar Carmen s-a conformat. Oh! Cum sa fac oare cu cererea in casatorie? Habar nu am avut ce as putea sa ii spun... Nu ma gandisem niciodata la ce cuvinte sa folosesc in momentul in care ii cer mana... Nu imi planuisem nimic, pentru ca nu am stiut ce va fi dupa ce voi ajunge in fata tatalui meu... Stiu ca am spus ca fac nunta... Am spus asta inca de acum cinci ani, cand am avut-o pe Carmen pentru prima data... Dar de la acele cuvinte, spuse intr-un moment fabulos si pana la clipa asta, in care eu chiar fac pasul, e o distanta imensa... Eu sunt omul planurilor... Omul tintelor atinse... Si nu apucasem sa imi planuiesc acest pas... Iar acum, eram debusolat si speriat si total nepregatit... Hm! Am citit in caietele tatalui meu ca el era omul controlului... Ca simtea nevoia controlului in absolut orice situatie... pentru a avea liniste... Eu eram omul planurilor... Simteam nevoia de a planui totul pentru a avea liniste...

- Edmond, mi-am facut griji pentru tine...

- De ce, iubire? am intrebat, privindu-i azurul ochilor.

- Tatal tau parea mult prea serios.

- I-am dat vestea, draga mea. I-am spus ca raman.

Carmen s-a uitat la mine cu ochii mari, muscandu-si buza emotionata.

- Serios? Ramanem aici? Esti sigur?

- Da! Vreau sa ne continuam viata aici... cu ei... A cazut orice obstacol dintre mine si familia mea de sange. Si asta, pentru ca tu ai insistat sa venim... iubire... am adaugat eu, sarutandu-i fin podul palmei... – Ingerul meu pazitor! Am murmurat eu, strangand-o mai tare in bratele mele. – Am avut dreptate. Cand te las pe tine sa faci primul pas, iese perfect.

M-am uitat pe rand la fiecare dintre cei aflati la masa, cu gandul la inelul din buzunarul meu. Oare cum vor reactiona ei cand imi vor afla hotararea? Cat de socati vor fi? Cum vor primi ei vestea asta? Am intalnit privirea tatalui meu... Stralucea, de-a dreptul. Chiar si-a dorit sa fac asta. Chiar si-a dorit sa raman. Eu. Sa raman eu cu cei pe care am vrut sa ii distrug complet... Apoi privirea lui m-a indemnat sa nu mai aman. Sa nu mai trag de timp... Eu am inghitit in sec... Chiar nu aveam curajul. Am coborat privirea foarte incruntat. Stiam, eram constient ca iubirea mea va fi surprinsa, cu toate ca stiam ca ea se asteapta ca, la un moment dat sa fac pasul. Vorbiseram despre asta, inca din ziua in care ea mi s-a daruit pentru prima data. Si totusi aveam emotii.

Apoi mi-am ridicat privirea din nou... si l-am vazut pe tatal meu imbratisandu-si fata, mangaindu-i tandru obrajii. Oh! Ce drag moment a fost asta, cand stiam ca Daria a dat vina si pe el pentru ceea ce s-a intamplat de Craciun. Daria era din nou fata cea vesela si plina de viata. Am urmarit-o o vreme, insa eram cu gandul la ceea ce voiam sa fac.

Cum naiba sa indraznesc sa o cer de sotie pe Carmen? Cum sa incep? Astea erau intrebarile din mintea mea, cand tatal meu a schimbat melodia...Si a trecut de la melodii de petrecere, la melodii lente... de dragoste... El mi-a creat atmosfera... Eu trebuia sa fac pasul...

- Dansam, iubire?

- Aici? Edmond! Tu abia te tii pe picioare!

- Aici! Vreau sa dansez cu tine in casa tatalui meu... Asa cum am dansat cu tine la banchet...

Carmen, m-a privit contrariata, dar s-a ridicat si a asteptat sa reusesc si eu sa ma ridic... apoi s-a lipit de mine si am inceput sa dansam incet... in ritmul melodiei...

- Edmond, ce s-a intamplat? Nu esti tu? Ce te apasa?

- Iubire... Multe ma apasa...

ASA TATA, ASA FIUUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum