ASA TATA, ASA FIU

32

- Da! Asta a fost planul, inainte de a fi scandalul dintre voi... Ca imi iau numele tau... pentru ca nu am vrut sa ii dau eu numele mamei mele... Numele unui NIMENI! Am subliniat eu, ultimul cuvant... si l-am simtit pe tatal meu cum se tensioneaza si isi coboara privirea. - Scuze, tata... Scuze... Am coborat eu vocea in acel moment... - Tata, indiferent daca eu as fi de acord cu prezenta lor sau nu, nu de mine depinde...

Insa tatal lui Carmen inca nu asimilase cele spuse de mine, asa ca el continua cu intrebarile:

- Baiete, ati vorbit voi despre asta inainte de a o parasi pe fata mea?

- Ce vrei sa spui cu asta? Nu am parasit-o! Nicio clipa nu a fost vorba de a o parasi pe Carmen... Nicio clipa... Ea stia foarte bine ce am eu de facut aici... Ea stia foarte bine ca nu e vorba de o despartire... De unde ai scos-o asta? Ea ti-a spus?

- Nu! Dar a fost toata plansa in acea zi... Nu am vazut-o niciodata in starea aceea... Dar nu mi-ai raspuns la intrebare. Ati vorbit despre nume inainte de a veni aici?

- Da! Mult inainte de a veni eu aici... Am vorbit despre asta, acum cinci ani... Asa ne inteleseseram atunci... cu cateva saptamani inainte de bacalaureat... Ca ne casatorim peste sase ani, adica anul asta, si ca imi va da numele tau, pentru ca eu nu l-am vrut pe al femeii care mi-a dat viata pentru ca mai apoi sa ma chinuie si sa ma minta...

- Oh! Doamne! Carmen! De ce naiba nu mi-a spus fata mea despre asta?!

- Poate pentru ca tu ai tras concluzia ca am parasit-o si nu a mai apucat? Sincer, nu stiu de ce te-a suparat faptul ca ea a vrut sa se mute in apartament... E si al ei...

- Cum adica e si al ei? Ce tot vorbesti tu acolo?!

- Nici asta nu ti-a spus? Hm! Carmen! Oare de ce nu a vrut sa iti spuna? Da! Apartamentul in care a locuit doi ani si patru luni e al ei... in primul rand... E pe numele ei... cu uzufruct... pe numele meu... A avut tot dreptul sa se mute acolo... Cu ce te-a deranjat pe tine asta? A fost majora! A avut tot dreptul sa plece... Dar imi inchipui cum a fost: A ajuns acasa... Voi amandoi ati fost in casa... Ea v-a spus ca pleaca de acasa... Voi ati vazut-o in ce stare era... Hm! Plansese o zi si o noapte, chiar inainte de a merge la voi... Si ati tras concluzia ca am parasit-o... iar ea vrea sa plece unde vede cu ochii... Probabil nici nu ati lasat-o sa va explice... Ati sarit cu gura pe ea... si m-ati facut cu ou si cu otet... probabil m-ati injurat... si blestemat... M-ati acuzat de cine stie ce... iar ea, in starea in care era in acel moment... dupa plecarea mea... si-a iesit din minti... Tu ai ridicat mana asupra ei... sper ca nu ai lovit-o ca asta nu voi ierta niciodata... Daca aflu ca ai lovit-o, te poti intoarce inca de pe acum in Bucuresti... Asta nu voi ierta... Daca ai atins-o din cauza mea... nu o voi lasa niciodata sa te vada!

- Nu am lovit-o! Jur! Dar, in rest, da... Asa a fost... cum ai spus tu... murmura el, coborand privirea... - Am fost foarte dur prin cuvinte... Extrem de dur... Oh! Daca ar fi apucat sa imi spuna de nume... Daca ar fi apucat sa imi spuna unde se muta... Dar nu a apucat sa vorbeasca... Eu am tras concluziile gresite... Apoi nu a mai vrut ea sa spuna nimic... Si-a facut bagajele si a iesit din casa... in timp ce eu urlam in gura mare... si te acuzam si te ponegream... Apoi nu a mai vrut sa vorbeasca cu mine... oricat am mai incercat... Nici nu a vrut sa imi raspunda la telefon.... Ba mi-a si blocat numarul... Dar nu inteleg de ce nu a vrut sa ii spuna mamei sale de nume si de apartament... Of! Carmen! De ce nu ne-ai spus?

Atunci a fost momentul in care tatal meu a intervenit din nou:

- Edmond, fiule, e nunta voastra. Fiica lor va fi mireasa in seara asta! Vorbeste cu ea! Mai incearca o data! Te rog eu! Fa cumva sa fie bine!