Capitolul 1.

1.2K 120 13
                                    


Iubirea unui monstru.

Luminile colorate îmi furau atenția, lăsându-mă să mă scald în euforie. Mă simțeam atât de liberă, atât de lipsită de griji, dansând într-un club, înconjurată de străini. Nu era prima dată când ieșeam să mă distrez. Oh, nu! În ultimele luni, era singurul lucru pe care îl făceam seară de seară. Singura gură de aer pe care o luam.

Mi-am lăsat capul pe spate, aruncându-mă în nebunia din jur, simțindu-mă incredibil. Am făcut câțiva pași, apropiindu-mă de bar.

–Încă un shot! Îi fac semn barmanului, rezemându-mă între timp de tejghea.

–Nu crezi c-ai avut cam multe pahare, puștoaico? Nu mai bine îți chem un taxi? Sugerează acesta, dar îmi întind degetul spre el, în semn să-și țină gura.

–Petrecerea nu s-a terminat încă și eu decid când am avut prea multe pahare!

   Oftează înfrânt și îmi întinde paharul. Zâmbesc învingătoare și îl dau peste cap, lăsând alcoolul să-și facă efectul. Pierdusem șirul și trăsesem mai devreme o linie, dar cui îi păsa? Nu era nimeni aici să mă oprească! Eram de una singură.

Am ieșit afară după o vreme, plictisită de petrecere. M-am uitat prin jur, încercând să găsesc un taxi liber. Mă clatin, aproape dezechilibrându-mă, dar reușesc să mă redresez la loc pe propriile picioare. Mi-am luat libertatea să privesc cerul, dar doar pentru două secunde. Stelele mă tulburau, iar gândul mi-a zburat la el.

   Mă blestemam pentru asta. Nu trebuia să mă gândesc la el. Dar nu mă puteam opri. Nu mă puteam opri din a mă întreba unde e, dacă e bine sau de ce a plecat. O idee prostească, care devenise de fapt un obicei, mi-a trecut prin minte, iar următorul lucru pe care îl fac e să-mi scot mobilul din buzunar și să-i apelez numărul. Știam că nu va răspunde, dar mă bucuram și cu căsuța sa vocală.

   –Știi, continui să-ți las aceste apeluri prostești în fiecare seară, sperând că poate o să le asculți și nu știu de ce mai continui să sper că o să te revăd într-o bună zi. Poate e și vina alcoolului. Klaus îmi tot repetă că trebuie să mă pun pe picioare și să renunț la băutură. Poate ar trebui, doar că...nu știu cum. Traiul meu a fost din totdeauna unul toxic. De la relații, la vicii, la o familie toxică, până în punctul în care eu, însămi, am devenit cea toxică. Nu știu nimic altceva înafară de o viață mizerabilă. Nu știu ce să fac, Xander. Oftez, rezemându-mă de peretele clubului. Adevărul este că...mă sting. Afirm și îmi simt ochii înlăcrimați. Strălucirea mea pălește pe zi ce trece. Dintr-o stea, am devenit o stea căzătoare, iar acum, sunt pe punctul de a mă prăbuși. Doar că de data asta, nu e nimeni acolo să mă prindă. Mi-ai promis, Xander...mi-ai promis că nu o să-mi frângi inima. Și te urăsc. M-ai auzit? Te urăsc! Te urăsc pentru că m-ai părăsit! Te urăsc pentru că m-ai aburit cu minciuni despre iubire și o viață perfectă. Te urăsc, Alexander Black! Strig furioasă și închid apelul.

   Eram o epavă. Mi-am dat drumul, căzând în gol, pierzându-mă în abis. Mi-am lăsat corpul pradă viciilor, sperând că nu o să mai simt durerea. Sunt o desfrânată în căutare de senzații. Mi-a plăcut la nebunie să-nșel moartea și să risc fără a mă gândi la consecințe. Ce-mi păsa mie de ceilalți? Nici lor nu le păsa de mine. Devenisem dependentă de durere. Trebuie să simt cum îmi sfâșie sufletul în fiecare secundă din viața mea, doar ca să supraviețuiesc. Ba chiar am ajuns să mă întreb: "Cine sunt eu, fără durere?" Nimeni. Eram un nimeni. Sunt un nimeni.

   –Mă gândeam că o să te găsesc aici. Mi-am dat ochii peste cap când i-am recunoscut vocea și am privit-o plictisită.

   –Ce vrei?

Gamble on souls. Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum