April, în vârstă de 18 ani află că toată viața ei a fost o minciună. Totul începe cu moartea mamei sale. Trezită după o săptămână, singură în spital, casa lor suferind un incendiu, mama sa murind, iar ea neamindindu-şi nimic din acea noapte. E nevoi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
April.
Îmi trec degetele peste cicatricea de pe gât, de-a lungul lungimi sale, fac asta când sunt agitată. Poți face asta April! Porțile sunt deschise şi sute de copii trec pe lângă mine. Unii îşi îmbrățişează, cel mai probabil, prieteni, alți îşi i-au rămas bun de la familie, care i-a însoțit până aici. Întotdeauna mi-a plăcut când mama venea cu mine ori de câte ori ne mutam. Şi ne mutam des. A murit acum două săptămâni şi au urmat nişte zile oribile.
Înainte să moară cu o săptămână, mi-a dat un număr la care să sun. Trebuia să zic doar numele ei şi persoana apelată ştia despre ce e vorba. I-am auzit când se certau. Ea îi spunea că trebuie să continue misiunea ei, iar el nu voia. Trebuia să fiu protejată, după spusele ei eram specială, habar nu am ce înseamnă asta. Până la urmă bărbatul, care se pare că era soțul mamei, a acceptat. În discuția lor a adus vorba şi de boala ei, se pare că avea cancer. Ştia de ceva timp iar mie nu mi-a spus nimic. Ne-am certat urât de tot, în noaptea aia a plouat cu reproşuri şi secrete au ieşit la iveală. Se pare că mama nu era mama mea, ea m-a crescut şi mereu v-a fi mama mea.. O săptămână mai târziu m-am trezit la spital, casa noastră fuses incendiată, iar ea a murit încercând să mă scoată pe mine afară. Bărbatul a acceptat tutela mea, iar acum eram fiica lui în acte.
Aurelio, soferul vine în lângă mine.
-Haide puştoaico. Dă lumea pe spate! I-am zâmbit. Omul ăsta de când m-a cunoscut, a încercat mereu să mă înveselească. Pot spune că în zilele astea mi-a devenit prieten bun.
-Mulțumesc pentru tot! Îl îmbrățişez. Îmi pun ghiozdanul pe umăr, apuc micul geamantan şi pornesc pe alea pietruită. Scot mica hartă din buzunarul geci de piele şi arunc o privire. Habar nu am unde trebuie să merg, pe harta spune că sunt în curtea principală şi tre să merg drept în față, dar în fața mea nu e nimic. Ce doamne iartă-mă fac greşit? Mă mai învârt puțin cu ochii în hartă, când mă lovesc de cineva.
-Scuze..spunem amândoi în acelaşi timp. Arunc o privire asupra lui. Poartă o pereche de blugi, tricou alb şi o geacă de piele maro. Părul lui roşcat era în toate direcțiile, ochi căprui îmi cerceta chipul apoi un zâmbet apăru pe chipul lui. Ce îmi atrage atenția, sunt micile unflături de sub glugă.
-Eşti foarte pierdută boboaco. Mă analizează scurt.
-Cam aşa ceva.
-Sala mare e întra colo, îmi arată în spatele meu, urci scările şi prima la dreapta. Cineva mă apucă de mână.
-M-a sunat tatăl dumneavoastră, tânără domnişoară. Aurelio îşi face apariția lângă mine. Cu permisiunea dumitale Tom.
-Aurelio. Băiatul dă din cap şi pleacă. Oftez.
-Edward e aici?
-Da. Te aşteaptă în biroul directoarei cu cei 3 fii ai săi. Grozav.
-Mersi. Îşi făcu drum printre studenți şi porni spre sala mare, apoi urcă scările şi făcu prima la dreapta. Stătu câteva secunde apoi batu în uşă. O voce de femeie îi spuse să intru. Apasă pe clanță şi intră în încăpere. Directoarea, presupusă, o femeie înaltă şi subțirică, îi facu semn să i-a loc.
