Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 16

După câteva secunde, Edaline se desprinde din sărutul nostru și dă să fugă spre ieșire.

— Edaline! Oprește-te. Nu ai unde să fugi! Suntem doar noi aici și nu te las să îmi scapi!

Mă arunc după ea și o cuprind de încheietură, smucind-o in loc.

— Ticălosule!

Încearcă să se elibereze din strânsoarea mea, dar știe că îi este imposibil.

— Poate că sunt un ticălos, dar sunt un ticălos al naibi de îndrăgostit!

Mărturisirea mea o face să cedeze. Obrajii îi sunt cuprinși de aceeași nuanța de roșu cu care m-am obișnuit să apară ori de câte ori se simte intimidată. Sau excitată.
Mă întreb care din aceste variante se aplică acum.
Răsuflă greu printre buzele umflate, lăsând un oftat prelung să îi golească plămânii de oxigen.

— Asta ai plănuit? Să mă îmbeți pana îți cedez și pic în brațele tale?

Ridic o sprânceană uimit.

— Eu să te îmbăt? Din câte îmi amintesc, tu ai luat decizia asta.

— M-ai manipulat! se răstește spre mine.

Încep să rad cu gura pana la urechi.

— Adevarul este că sunt un maestru al manipulării foarte priceput. Dacă scuza asta te face să te simți mai bine, în regulă, fie. Planul meu nu este să te îmbăt sau să te fac să pici în brațele mele. Vreau doar să avem puțin timp pentru noi, să încercăm să ajungem pe același drum din nou Edaline. Aveam nevoie de timp cu tine. Doar cu tine.

— De ce? ii dau drumu si mă îndrept spre scări.

Sincer să fiu, nu am nicio explicație logica pentru asta. Îi răspund în timp ce urc treapta după treapta. Lent.

— În urma cu trei ani, ai pierdut mult mai multe decât mine și totuși ai putut trece peste pierdere, peste durere. Îți trăiești viața, ești intr-o relație, dar eu, am rămas blocat. Aceeași zi se repeta din nou si din nou pentru mine. Asta pana să te revăd. În ziua in care te-am revăzut in biroul meu, am simțit că viața mi-a oferit o nouă șansă.

— Ce te face să crezi că am trecut peste? întrebarea ei mă oprește in loc.

— Ce vrei să spui? mă întorc spre ea, privind-o cum sta în capul scărilor sprijinita de balustrada din lemn.

— Ești curajos îndrăznind să faci astfel de presupuneri despre mine, vocea îi pare deranjată.

Îmi continui drumul spre etaj, ignorând ceea ce tocmai am auzit. Nu sunt presupuneri, sunt reflexia propriilor ei fapte.

— Mă duc să fac un dus. Dacă ai de gând să fugi, te avertizez că este foarte probabil să ajungi mâncare pentru urși sau lupi. Se întuneca, iar eu nu am de gând să ies să te caut.

Ranjetul meu devine sadic. Îmi și imaginez teroarea de pe chipul lui Edaline în momentul asta.

Aveam nevoie de un duș rece. După scena de mai devreme, fiecare părticică a corpului meu simțeam ca ia foc. Ardeam la propriu. Aproape că uitasem cât de bine se simte trupul ei, sub mine.
Scutur din cap și încerc să îmi adun gânduri. Încerc să scap de erecția asta, nu sa o amplific. O bătaie ușoară in ușa îmi atrage atenție.

Deschid ușa curios. Edaline sta în fata mea, privind în podea, frecându-si palmele agitată.

— Încercam să fac ceva de mâncare și mi-a sărit ulei pe mână. Am nevoie de... când își ridica capul spre mine, se blochează.