Capitolul 22

1K 88 6
                                    

— Mătușa Lara m-a rugat să îți transmit că planul vostru a funcționat și ceva suspect se întâmplă între mama și Ryan, îmi șoptește Iris de parcă suntem spionați și informațiile sunt top secrete.

Este adorabilă. Dar nu pot să mă bucur de ceea ce aud. Dacă ar fi funcționat planul nostru, situația dintre mine și Edaline ar fi fost alta. Încep să mă satur de toată tărășenia asta.

— Scumpo, astea sunt treburi de adulți, nu vreau să te bagi în asta, îi mângâi obrazul în timp ce îmi lipesc buzele de creștetul ei.

— Dar tată, mama și Ryan s-au certat azi dimineața și i-am surprins când discutau despre logodna lor. Mama i-a spus că nu se poate căsători cu el.

Acum inima mea face un dans victorios, dar nu îndeajuns de puternic cât să îmi ajungă fericirea si la creier. De ce mă simt neliniștit?

— Știi că nu este frumos să tragi cu urechea, Iris! încerc să îmi păstrez un ton ferm.

Nu pot să ignor faptul că fiica mea face lucruri nu tocmai plăcute. Trasul cu urechea este unul din multele obiceiuri pe care nu vreau să le capete.

— Da, știu, se bosumfla în fata mea, iar eu mă abțin să nu zâmbesc. Dar sunt vesti bune, nu? sclipirea din ochii ei îmi provoacă furnicături pe sub piele. Asta înseamnă că tu si mama veți fi din nou împreuna, nu? Așa a zis Lara!

— Așa a zis, Lara, ăh? pufnesc ganditor.

Nu vreau să îi dau speranțe false fiicei mele. Se pare că înainte de toate trebuie să am o ultimă discuție cu Edaline. Așa cum am presimțit încă de la început, jocul dintre noi o afectează în mod direct pe Iris si nu am de gând să îmi dezamăgesc fiica. Sau să o rănesc.

Ajungem în fata casei mele și coboram în graba, având în vedere că afara plouă destul de tare.
Intram in casa și ne dezbrăcam rapid de hainele mele, iar Iris începe să alerge prin casă de parcă ar fi într-un parc de distracții plin de atracții încântătoare.

Steve ne urmează în spate aducând cumpărăturile pe care l-am rugat să le ia mai devreme și le aseaza în bucătărie.

— Dacă asta este tot, eu voi pleca, domnule Evans. O seara bună! îmi striga Steve înainte de a ieși pe ușă.

— Scumpo, eu voi pregăti cina, între timp sper să nu distrugi prea multe! Îi strig lui Iris care aleargă prin living.

— Pot să mă uit la desene? îmi arunca o privire inocentă.

Sunt sigur că mama ei nu îi permite să se uite la televizor în timpul săptămânii, așa cum știu multe alte reguli sfinte pe care le are când vine vorba de fata noastră, dar eu trebuie să fiu parintele de treaba, așa ca evident că îi voi încalcă fiecare regula.

— Desigur! Uită-te la ce vrei! imediat aud un raset de bucurie din partea ei.

Scot toate alimentele din pungi și încep să le sortez. Le aranjez in frigider pe cele care nu îmi sunt necesare momentan, iar pe restu le păstrez pe masă.
Încep să toc ceapa și ardeiul, când o aud pe Iris vorbind cu cineva. Mă opresc din ceea ce făceam și ma apropii de living.

— Iris? Cu cine vorbesti? ridic o sprânceană când o văd ignorându-mă.

— Este mama! îmi strigă când repet întrebarea pentru a doua oară apoi își distribuie toată atenția la telefon. Da mama, sunt cuminte! își da ochii peste cap iar eu încep să rad.

Seamănă perfect cu mama ei. Pana și zâmbetul. Doar culoarea ochilor mi-o moștenește. S-a schimbat mult în ultimii ani. Nu îmi vine să cred că are deja șase ani. Iar fratele ei ar fi avut trei ani deja. Un ghimpe de durere ma înjunghie în piept. Oricât de mult încerc să nu ma mai gândesc la pierderea noastră, durerea nu dispare.
Amintindu-mi zilnic cât de mult îmi lipsește.

Ascunde-mă de mine - Vol IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum