Gamble on souls.

Capitolul 4.

Chiar și după ce ți-a frânt inima, tu continui să îl aperi.
★

   Mi-am turnat un pahar de whiskey, așezându-mă cu fundul pe blatul din bucătarie. Era 7 dimineața, soarele răsărise deja, iar eu nu puteam să adorm. Coșmarurile nu voiau să îmi dea pace. Mă mâncau de vie. Toate păcatele ieșeau la suprafață când îmi închideam ochii. Eram prizoniera propriilor gânduri.

   –Știi că sticla aia costă 10 mii de dolari, nu? Glasul lui Voldemort răsună cu putere în încăpere, făcându-mă să tresar speriată, dezechilibrându-mă.

   –Doamne, Klaus, m-ai speriat! Ce naiba cauți aici?

   Reușesc să îmi găsesc echilibrul, înainte să sărut podeaua, migrena devenind mai cruntă.

   –Nu trebuie să te ascunzi de mine, puștoaico, am mai trecut odată prin asta cu Xander. Oftează și face câțiva pași spre mine.

   Fața sa îmi indica că nici el nu a apucat să se odihnească. Știam ce demoni mă bântuiau pe mine, dar pe el cine nu-l lăsa să doarmă?

   –Nu înțeleg la ce te referi. Mă încrunt.

   –Suferi de insomnii. Mintea ta nu te lasă să dormi. Dar și când te lasă, te atacă cu coșmaruri. Vorbesc despre cele în care speri să te salveze cineva.

   –Nu știi despre ce vorbești! Rostesc, ferindu-mi privirea.

   Avea dreptate. Îmi doream cu ardoare să mă salveze cineva. Să nu apuc să retrăiesc la nesfârșit momentul în care verișoara mea se aruncă de pe clădirea aia blestemată. Mi-aș dori să fi fost cineva care să o fi salvat-o, când eu nu eram acolo.

   –Ai idee că vorbești în somn? Că țipi? Haide, acuză-mă că mint, deși amândoi știm că Sara e cea care-ți bântuie visele!

   –Nu vrea să-mi dea pace. Admit, ridicându-mi privirea din pahar spre fereastră. E ca și cum s-ar răzbuna pe mine pentru că trăiesc și ea nu.

   –A fost alegerea ei, Avril, nu are de ce să fie furioasă.

   –Oare? Surâd amarnic. Am părăsit-o.

   –Ai ales să pleci. Nu e ca și cum ai abandonat-o!

   Nu era primul care îmi reamintește lucrul asta, doar că eu nu pot să accept.

   –Puteam să fac mai mult.. Șoptesc, fiind pe punctul de a izbucni în lacrimi.

   –Poate, dar mai poți schimba ceva acum? Uită-te de exemplu la fratele tău, uită-te cât de fericit e de viața pe care i-ai oferit-o!

   –Sper!

   –Nu e doar asta. Ce te mai apasă?

   –Nu sunt sigură că pot să-ți spun.

   –De ce? Ce ai mai făcut? Mă interoghează, fiind deja obișnuit cu boacănele mele.

   –De data asta, nimic. Doar că...m-am întâlnit cu Alek.

   –Ți-a făcut ceva? E primul lucru care mă întreabă.

   –Nu, nu mi-a făcut nimic. Dimpotrivă, mi-a deschis ochii.

   –Ți-a spus că Lucy trăiește, nu-i așa?

   Mă întorc parcă trăsnită spre el, încercând să-mi dau seama de ce se întâmplă? El tocmai a spus ce cred eu? Nu știam dacă e vina drogurilor, alcoolului sau a lipsei de somn.