Drumul spre inima ta

33. Drunk in love

CAPITOLUL 33

O apelez pe Vivien de cum ajungem lângă maşină, infingându-mi o mână în buzunar şi sprijinindu-mă lejer de ea. Femeia blondă pare mai mult decât încântată când aude că Shanon vrea să îi arate ce a descoperit, de parcă ar şti amândouă despre ce vorbesc fără ca măcar să se vadă. Sunt forţat să ţin fluturele în mână şi să am grijă de el „ca de ochii din cap" altfel o să îndur consecinţele. Ah şi ce-aş mai vrea să îndur!

Imprudenţa nu e unul din lucrurile care intră pe lista de preferinţe a lui Shay şi mă face să fiu şi mai anxios decât până acum, căci modul ei lent de a şofa mă face să vreau să îmi smulg părul din cap. Sunt foarte curios să aflu ce e cu secretul ăsta şi misterul care se învârte în jurul unui nenorocit de înaripat, iar ea nu pare dispusă să îmi satisfacă prea devreme curiozitatea. Conduce cu grijă şi nu mă priveşte deloc pe parcursul drumului.

- Shanon, îi spun înainte să intrăm în birou, nu ne putem încrede în cuvintele unui copil de 10 ani. La vârsta aia şi eu mă jucam cu avioane de hârtie şi pretindeam că fac parte din armată, dar asta nu s-a întâmplat. Niciodată, adaug cu un talent actoricesc de nedescris încercând să par convingător.

Chiar nu văd cum am putea rezolva o problemă de asemenea anvergură cu ceva aşa banal ca un fluture prost. Femeia îşi mută privirea glaciară pe mine şi îmi inspectează figura câteva secunde. Probabil doar se asigură că nu glumesc. Trăsăturile i se înăspresc şi îşi îngustează privirea.

- Am încredere în fiica mea Lucien. Şi dacă nu o crezi, o să cerem părerea unui expert.

Vivien ne întâmpină cu cafea şi un zâmbet mare cât idioţenia ei. Cine i-a dat dreptul să intre în biroul meu?! Îmi mijesc ochii şi înaintez către birou luând mâna lui Shay în a mea. Vreau s-o am atât de aproape de mine încât să ne lipim prin tasare.

- Să terminăm o dată cu asta. Îmi dau ochii peste cap.

- Dă-mi să văd, spune Viv încântată peste măsură.

Întinde mâinile nerăbdătoare de parcă ar fi un copil prostuţ pe care îl mituieşti cu o acadea. Aş putea să jur că pupilele ei s-au dilatat până la refuz când a primit ceea ce voia de fapt.

- Olivia zice că e sigură că i-a văzut în parcul de lângă casă. Sunt acolo în fiecare primăvară de vreo câţiva ani încoace, îi spune Shay zâmbind.

- Nu. Pot. Să. Cred. Nu pot să cred! Ţipă ea extaziată, după care începe să urle de fericire.

Mă uit nedumerit la Vivien şi îmi acopăr urechile cu mâinile.

- Pentru Dumnezeu femeie, vreau să îmi păstrez timpanele încă 50 de ani de acum înainte.

Când văd că n-are de gând să tacă îmi iau vaza de flori de pe dulapul din dreapta uşii de la intrare şi cu un hop fantastic tot conţinutul ei se varsă în părul blondinei platinate.

- Ce dracu' e în capul tău? Ţipă ea nervoasă ridicând ţipla cu fluturele până deasupra capului.

- Părea că ai nevoie de un pic de apă să te răcoreşti. Te-ai cam încins.

Shanon priveşte jumate şocată jumătate amuzată scena desfăşurată între mine şi prietena ei. Ce pot spune? Găsesc rezolvări destul de repede la ceea ce necesită abordare urgentă. Vivien fuge şi pune plasticul pe un şerveţel pe care îl scoate din geantă cu o viteză supra omenescă. Eh, abia dacă era o jumătate de litru de apă acolo.

- Idiotul naibii! Ţipă ea nervoasă. Puteai să îţi distrugi viitorul tâmpitule!

Îmi arcuiesc o sprânceană încă nefiind sută la sută convins de faptul că fluturele chiar reprezenta o parte importantă din oprirea construirii fabricii.