Renașterea

19 1 0
                                    

Tren îmi este gândul 

purtării unui dor

unui gol ce umple câmpul 

sub straja unui nor.

În lumina caldă 

a soarelui pierdut

viscolu-mpleteşte 

umbre-n așternut.

 Stam singuri printre oameni

şi ne priveam duios

crengile uscate 

ne pătrundeau prin os.

Sub scârțâit de patimi 

de mână ne țineam 

trecea peste noi gândul

în lut ne contopeam.

PoeziiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum