♤capitolul 27♤

388 17 0
                                    

Clarissa

Niciodata nu am strâns atat de tare volanul în mâini încât să mă doară.
Lacrimi nu mai avem,pentru ca daca m-as fi apucat acum sa plâng,nu m-ar fi ajutat cu absolut nimic.

Probabil ca Ryan este mort la ora asta,iar eu înca ma aflam în traficul din Londra de o jumătate de oră.Raven era pe scaunul din dreapta,uitându-se pe fereastră.

Leone dispăruse acum 3 ore,fără sa ne zica nimic.Si poate ca asa era cel mai bine.In câteva ore eram acasa,reluandu-mi activitățile de zi cu zi.

Uram din tot sufletul sa ma gândesc ca poate acea era ultima data cand îl văzusem în viață.Mi-am scuturat capul,încercând să scap de orice emoție care mi-ar face inima sa îmi sara în momentul ăsta din piept.

-Cum te simți? ma întreabă el.

Eram o epavă,dar nu avem sa o recunosc nici moartă.

-Sunt bine.De ce n-aș fi? ridic eu din umeri.

-Fa-mă nebun,dar prin modul în care strângi volanul,as zice ca ca nu esti tocmai bine.

Îi uram câteodată privirea asta plina de compasiune si milă.Mai ales în momentul ăsta.

-Esti nebun,prefer sa spun.

Acesta îmi aruncă o încruntătură si își da ochii peste cap.

-Stii ca nu trebuie sa faci pe dura tot timpul,nu-i asa?

-Cineva trebuie sa o fac si pe asta.Cine o va face în locul meu? Soarta,care încearcă sa ma doboare în fiecare zi,din ultimii 5 ani?

Ești o învingătoare până nu mai poti învinge.Esti puternica până nu mai poți fi si esti luptătoare până nu mai poți lupta.Dar atunci cand simți că pământul îti fuge de sub picioare,atunci stii ca totul sa dus dracului.

Mi-am lăsat orgoliul sa câștige încă o dată.Am devenit căpetenie,dar e vina mea că am ramas asa.Dar nu e ca si cum as avea un buton de restart.

Nu sunt niciun afurisit de personaj din The vampire diaries care își poate porni si opri sentimentele dupa bunul lor plac.

-Bine,Prințesa Războinică.Aici nu esti printre inamici,ci printre prieteni.În caz ca ai uitat,sunt eu,Raven,Phoenix.Omul căruia i-ai spus totul de 18 ani încoace.

-Ma bucur ca ti-ai gasit un loc al tau alături de Renee.Ea e persoana potrivită pentru tine.Si poate ca ar trebui sa va mutați mai repede în L.A

-Ce încerci sa spui tu acum,mai exact? Ca vrei sa scapi de mine? Si asta doar pentru că ce? Doar pentru ca ți-am spus un adevăr?

-Asta nu a fost un adevar,ci o poveste veche.Noi doi suntem povestea asta veche,daca nu te-ai prins.

-Sa nu îndrăznești! ma avertizează.

Ba aveam de gand sa îndraznesc.Aveam de gând să îmi eliberez prietenul din cușca asta a prieteniei veșnice.

-Asta e adevarul,Raven.Si o stii si tu.

-Nu,de fapt,nu stiu.Ce ar fi sa mi-o spui în față.

-Avem nevoie ca fiecare sa o ia o dată pentru totdeuna pe drumurile lor.

A surâs și a lovit geamul mașini.

-Ești..incredibilă.

Ma uit la el si el la mine.Raven a stiut mereu ce sa îmi spuna ca sa ma faca sa ma simt mai bine,dar nu si acum.Acum,fântâna intelpsviunii a secat.Poate de tot.Prietena lui cea mai buna crescuse într-un final și dăduse piept cu realitatea.

Căsătorie și război Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum