Sărut de ciocolată

9

Karen se trezi cu o durere de cap foarte apăsătoare. Privi in jurul său și observă paharul de apă de pe noptieră. Imediat se întinse după el, iar după câteva înghițituri, imaginile de seara trecut au început să îi apară în minte. Obrajii au început să îi roșească când își aminti de Hodge și sărutul de seara trecută. Se înfioră de plăcere și se ridica rapid din pat. Totuși la scurt timp își dădu seama că nu fu cea mai inspirata idee, deoarece imediat simți cum camera se învârtește împreună cu ea. Se sprijini câteva secunde de pat până se simți mai bine și aranjă patul în care dormi cu o seară în urmă. Se apropie de dulapul Hannei și își alese o rochie confortabilă de tricotaj apoi își luă rochia de seara trecută în mână și ieși din cameră. Când părăsi camera își aminti de cuvintele lui Hodge de seara trecută "Deci mâine dimineață nu te vei preface că nimic nu a fost și vom discuta".  Le analiză câteva secunde apoi zâmbi. Dacă își aducea aminte cuvintele lui de seara trecută atunci asta însemna că nu fu așa beată, sau poate da?

Coborî în living și nu îl văzu pe Hodge acolo. Se gândi câteva secunde la posibilitatea de a pleca fără a-l anunța, însă repede alungă acel gând. Auzi sunete care veneau din bucătărie și se îndreptă spre ea. Când întră fu lovită de un miros dulce de clătite și zâmbi când îl văzu pe Hodge lângă plită.

- Te-ai trezit? Dacă încă te doare capul atunci ai o pastilă pe blat. Te va ajuta.

Karen nu spuse nimic ci doar își lăsă rochia pe scaun și se apropie de blatul unde era pastila. O luă imediat și se apropie de Hodge.

- Să te ajut cu ceva?

- Poți pune pe masă aceste farfurii?

Karen doar aprobă și se ridică de la locul său și aranjă pe masă cele două farfurii cu clătite, apoi tacâmurile.

- Ceai sau cafea?

- Cafea, spuse ea în timp ce îl privea cum ia două cești dintr-un dulap.

Hodge doar aprobă și imediat porni aparatul de cafea. După ce termină puse cele două cești pe masă și se așeză la locul său.

- Mă bucur că nu ai fugit.

Karen aproape se îneca când auzi remarca lui.

- Clătitele sunt foarte bune, nu am crezut că poți găti. Nu mă înțelege greșit, însă imaginea ta de șef dur și arogant nu se prea lipește de cea de bucătar.

Hodge începu să râdă la remarca ei.

- Mama ne-a învățat pe mine și Hanna să gătim de mici. Nu că aș vrea să mă laud însă știu să gătesc destul de bine.

Karen doar îl privi admirativ. În acel moment în fața ei nu mai stătea acel arogant care îl întâlni cu câteva săptămâni în urmă, ci era un cu totul alt bărbat. Care începea să îi placă mai mult decât se aștepta.

- Cum ai dormit?

- Sincer nici măcar nu am simțit cum a trecut noaptea, iar patul e foarte comod.

Hodge zâmbi și mai luă o înghițitură din cafea.

- M-am gândit la tine aseară, îi spuse el.

Karen simți cum i se pune un nod în gât. Acea afirmație extrem de simplă o tulbură.

- Hodge eu...

- Nu e nevoie să spui nimic acum, înțeleg că aseară nu erai în apele tale.

Karen îi zâmbi. Spre uimirea ei Hodge reacționă mult mai calm decât ea se așteptă.

- Mulțumesc, de fapt eu...

Brusc se opri când auzi soneria. Hodge se ridică de pe scaun și dispăru să deschidă ușa. Karen își termină cafeaua și clătitele. Apoi văzu cana lui Hodge goală. Le luă de pe masă apoi se apucă să le spele. Când dori să treacă la farfurii auzi un glas de femeie care îi dădu o stare de deja vu. Vanessa. Curiozitatea o mâncă pe dinăuntru așa că se apropie de ușă pentru a auzi mai bine ce se petrecea în living.