Poezia,
Este melodia,
Care cântă în omul ascuns al inimii.
Cei din jurul meu nu înțeleg nimic și nu percep emoțiile mele interioare.
Dar eu zbor spre cer cu aripile omului invizibil—totu-i permisibil .
Mă scald în apa proaspătă care curge din râu de munte, în timp ce lumea n-o aude.
Afară-i furtună.
Degringoladă.
Eu aud doar susurul blând al rimelor din versuri, sunt liber în barcă.
Oceanul lumii este zbuciumat,
toți aleargă după timpul pe care niciodată nimeni nu l-a ajuns din urmă.
Pentru mine timpul s-a oprit,
sau eu am căzut din timp,
mă aflu în neant,
în liniștea poeziei.
Sunt salvat.
de Gaiceanu Vitalie
