tu nu te cunoști pe tine
nu te-ai văzut niciodată
în lipsa unei oglinziputrezești
pe zi ce trece
nu mai poți vedea lumina;
păianjenii și-au țesut casă
sub pleoapele tale,
iar liliecii se adăpostesc
sub umerii tăi căzuțiai căzut și tu
din cerul prea înalt
te-ai zdrobit
și carnea-ți putrezită
s-a frânttu,
bărbatul meu mort
cum îți permiți să trăiești
între flori de liliac?așa e, iubirea
e singura care-ți
menține
pulsul
de mii de deceniislab,
plăpând,
încet,
de ce nu mă crezi
când îți spun
că vei muri?de fapt,
ești mort
ce mai contează
respirația ta
în lobul urechii mele?miroși a putregai
și trandafiri,
neplăcut
dar atât de poeticacel copac de liliac
se hrănește
din trupul tău
crezi că-l poți menține
la infinit?ești mort
poți menține tinerețea?te depășește.
te rog să mori...în liniște,
în tăcere
ia-mă cu tine.
《saph. a. meraki – bărbat mort》
CITEȘTI
romanțe trandafirii
PoetryCine ar fi crezut că inima mai rămâne fără cerneală, iar scriitorul fără muză?