Drumul spre inima ta

41. Dragostea va găsi o cale

CAPITOLUL 41

- Ai face bine s-o uiți pentru totdeauna pe femeia aia! strigă tata amenințător la mine. Încă privesc șocat ușa deschisă pe care Shay tocmai a ieșit ca o furtună. 

- Altfel ce? spun pironindu-l cu privirea. Îmi tai alocația? Scazi rația la mâncare? Mă dai afară din casă?

- De fapt să știi că chiar o să fac asta. M-am săturat de tine și de idioțenile tale. Îmi dau seama abia acum cât de mult am greșit. N-o să ajungi niciodată să te maturizezi atâta timp cât cineva stă după tine una într-una ca să te vegheze și să îți repare stricăciunile. 

- Tata te rog, Luce e bolnav și nu poate...

- Taci din gură Robin! o întrerupe el furios. Își ridică degetul arătător asupra mea, de parcă ar putea să mă înjunghie cu el. N-o să mai pui piciorul în casa mea până nu îți revii la realitate. Și cu asta am încheiat. 

Se întoarce furios și pășește afară din salon. Sora mea mă privește puțin nedumerită fiindcă nu înțelege ce a vrut să spună, dar eu știu. Știu perfect și nu voi mai înghiți nicio pastilă amară de-ale lui. Voi pleca și cu asta basta. Nu am nevoie să stau în casa lui. Deși aici intervine o mică problemă: nu cred că mai am un loc de muncă. 

- Luce...

- Nu Robin, nu încerca să mai rezolvi nimic. Du-te și cere-i iertare dacă vrei, dar eu și cu el am terminat-o. 

- Sunt o femeie independentă care se descurcă de una singură Lu, nu am nevoie de banii nimănui ca să ies la liman, credeam că ați înțeles asta. 

Îmi întind mâinile spre ea și o îndemn să vină ca s-o cuprind într-o îmbrățișare. Stă îmbufnată preț de câteva secunde, dar cedează șarmului meu irezistibil și se așază lângă mine. O strâng în brațe și îi mângâi părul. Simt nevoia să am grijă de ea mai mult ca oricând. 

- Știm asta, îi spun sărutându-i părul. Doar că ne e greu să și acceptăm. 

- Ce vei face cu... știi-tu-cine? întreabă ea jucându-se cu unghiile. 

- Momentan, spun răsuflând stors de vlagă, n-am nici cea mai mică idee.  

Am stat toata noaptea treaz gândindu-mă la aventurile mele din ultimele zile. De fapt la ce întorsătură a luat viaţa mea de ceva vreme încoace. Toată povestea cu Shanon, Nick, tata, şi apoi Robin, iar în cele din urmă Olivia... nu ştiu, pur şi simplu cred că am depăsit limita şi a ajuns să fie prea mult pentru mine. Regret cu vârf și îndesat decizia pe care am luat-o când am înghiţit tubul de pastile, pentru că deşi ştiu că șansele de a fi iertat de femeia pe care o iubesc sunt nule, încă mai am pentru cine să lupt. E o fiinţă mică, cu ochi albaştri, iubitoare şi e... ei bine, e fiica mea. 

- Fiica mea, îmi spun cu voce tare. Mi-am repetat asta în minte de nenumărate ori de aseară si până acum ca să fiu 100% convins și încă mi se pare ireal. Zâmbesc ca un tâmpit de câte ori mă aud.

Pe cât de tare m-a speriat să aflu asta și pe cât de multe probleme mi-am făcut din pricina veştii, pe atât de mult ştiu că Olivia nu va plăti pentru greşelile trecutului meu. I-a lipsit un tată până acum şi nu mă voi preface că sunt inexistent. Ştiu cum e să fii ignorat şi terorizat de gândul că părintele tău nu te vrea aşa cum eşti, iar eu am de gând să lupt ca să îi câștig afecțiunea. Adorm undeva spre dimineaţă cu gândul ăsta în minte şi îmi imaginez emoţionat întâlnirea dintre noi. Oare va trebui să îi cer iertare în genunchi? Oare o să mă urască? Ştie de fapt adevărul?