Drumul spre inima ta

Epilog

EPILOG

În timp ce îmi aranjez costumul și mă uit în oglindă încep să simt tot mai tare presiunea care pune stăpânire pe mine. A trecut ceva vreme de când am fost la biserică, e drept, dar nu pot să îmi las una dintre cele mai importante persoane din viață să meargă neînsoțită către altar. Mă simt grozav că pot să fac asta din nou, îmi întind mâinile în față și le scutur ca să las sacoul să mi se așeze mai bine pe umeri. Mă prind de guler și îl îndrept pentru ultima dată, aruncând o privire scurtă spre reflexia mea fără cusur. Îmi întorc capul într-o parte și în cealaltă ca să îmi relaxez mușchii încordați. Este cazul să trec la acțiune. 

Ies din toaletă și mă îndrept cu pași apăsați spre ieșire. Soarele de sfârșit de vară mă izbește din plin și îmi aranjez ochelarii de soare pe ochi ca să evit să orbesc frumusețea asta de față. Îmi frec mâinile neliniștit și mi le așez la piept. O văd pe mama și pe tata care stau braț la braț pregătiți să intre după mine. Ai crede că sunt din nou tineri la cât de radioși sunt, iar hainele elegante le pun în valoare posturile. Privirea blândă a mamei mă mângâie fără cuvinte, iar tata își înalță ochii de un verde crud asupra mea zâmbindu-mi cu mândrie. Aș vrea să cred că peste ani relația noastră s-a îmbunătățit și am învățat să ne acceptăm unul pe celălalt. Face un semn aprobator cu capul în direcția mea și las un zâmbet sincer să îmi scape. Murmure de încântare se aud din partea celorlalți invitați în timp ce eu îmi scot mâinile puse ulterior în buzunare și iau o poziție verticală și demnă. 

Limuzina se oprește în fața scărilor de la intrare și îmi simt inima cum o ia la goană. N-am mai fost atât de entuziasmat de la propria-mi nuntă. Văd o pereche de pantofi arginti cum iese la înaintare și un păr blond, care deși e strâns într-un coc complicat cu tot felul de bucle ciudate, se zburlește din cauza vântului. Mireasa își adună cu greutate poalele rochiei albe și înaintează cu zâmbetul întins pe toată fața spre mine. Îmi întind mâna spre ea și mi-o apucă ferm sprijinindu-se de mine și cu cealaltă. O simt tremurând din toți rărunchii și o înțeleg perfect. Nu e ușor să faci asta. Nici dacă ar trebui să te căsătorești de 10 ori n-ai fi sigur că a 11-a ar ieși bine. Mai ales când ai abia 20 de ani. 

- Bună tati, spune ea și face niște cute drăguțe în jurul ochilor în timp ce își lărgește zâmbetul. 

- Bună scumpa mea. 

Îmi permit s-o analizez a o suta oară ca să fiu sigur că totul la ea este decent și acceptabil. Rochia e până în pământ, dar e tip sirenă și îi lasă fundul la vedere. Nu am fost de acord cu asta în primă instanță, dar lipsa decolteului m-a calmat. E greu să fii tată, o simt în fiecare zi pe pielea mea. Copiii trebuie să își ia zborul la un momentdat și niciodată nu ești sigur că e cazul să îi lași s-o facă. Indiferent de ce s-ar întâmpla Olivia pentru mine va rămâne tot un copil. Unul mic, inocent și fragil. Mi-e greu să cred că nu voi mai putea să fiu alături de ea atât de des ca și până acum ca s-o protejez și s-o feresc de rele. Îmi simt ochii înțepați de lacrimi, dar refuz să fac asta. Nu voi plânge pentru că nu o pierd. 

- Tati... mulțumesc. 

Îmi ridic sprâncenele și mă uit la ea curios. Îmi simt gâtlejul uscat și dorința de a mă ascunde acum crește treptat. Nu știu cât timp pot să mai fac asta. 

- Mulțumesc că mi-ai fost aproape și că mă iubești necondiționat. Știu că n-ai fost de acord cu căsătoria noastră așa de devreme, dar... este alegerea mea. Și sunt sigură că nu este una greșită. 

Poate că nu sunt de acord întru totul cu ea. Băiatul ăsta mi s-a părut o alegere nu tocmai potrivită pentru că îi cunosc de mult timp familia. O sprijin pe Olivia în toată nebunia asta doar pentru că după cum a spus și ea, o iubesc necondiționat. Am căzut de acord că o las să facă asta doar că își facă singură greșelile ei din care să învețe.