NOI

Cap .4

Am verificat de câteva ori în ultima oră dacă s-a întors acasa, dar totul e pustiu. Acum casa mi se pare prea mare si prea goală, ceva din mine tanjeste sa-l revadă.

           La ,naiba !Ce naiba ,ai luat-o razna ? Nu-ti permiti sa te gandesti la barbati acum ! Ai  o lista mare de rezolvat! mă ceartă conștiința.

În ultima săptămână nu l-am mai văzut, e plecat sigur undeva, pentru că totul e nemișcat în casă.

            Unde ar putea fi?

  Rămân ceva timp si vorbesc la poartă cu Peter, îmi povestește despre perioada facultatii pe care a facut-o în țara sa si a fost nevoit să vină să lucreze ca portar pentru că nu-i ajungeau banii din salariu sa-si plătească chiria, mâncarea si toate celelalte, dar el e un tip foarte vesel si deschis la minte si face haz de necaz.

          Suntem atât de asemănători, am învățat mult, dar in țările noastre nu prea contează asta,contează banii pe care ii ai!

  Mereu mă face să râd  si să mă binedispun, dar acum cred că sunt cu mintea plecată în altă parte.

-Ce-i cu tine? Esti bine? mă întreabă cu o urmă de îngrijorare.

-N-am nimic, poate doar puțin obosită!

-Muncesti cam mult si...,  suntem intrerupti de claxonul unei masini care asteapta să i se ridice bariera.
Îi recunosc masina si inima o ia la galop , dar când trece pe lângă mine văd că  e condusă de o femeie de vreo cincizeci de ani.

      Cine o fii ? Si-a schimbat gusturile ,a trecut la femei mai in varsta?

A doua zi trece repede ,la restaurant fiind foarte aglomerat , n-am avut timp nici sa imi odihnesc putin picioarele, dar sa ma gandesc în altă parte , la ceva sau ...cineva.

Miercuri devreme intru în casa lui si se vede că cineva a fost acasă , e o valiza în hol si încălțăminte aruncata, în living îl găsesc  întins pe canapea, doarme.

  Vreau sa urc la etaj, dar mă simte si îl văd că se ridică cu greu în fund, are piciorul de la genunchi în jos în ghips.

Mă apropii îngrijorată chiar

-Ce ai pățit? 

-Nu se vede? îmi raspunde ursuz.

         Dobitocule!

-Poți începe de sus, cred că de acum voi sta mai mult aici , după cum vezi ...mi-e cam greu să urc! îmi aruncă un zambet sarcastic.

-Da, domnule! îi raspund ca un angajat bun si docil si-l vad ca-si îngustează ochii si mă priveste suspicios.

Poate si-a dat seama ca-mi bat joc de el!

  Îmi pun castile si dau muzica la maxim,  îmi termin treaba pe sus, n-am mare lucru de facut, doar sterg puțin praful pentru că n-a locuit nimeni de curând aici.

  Cobor cu grija scările să nu-l deranjez si merg la bucatarie să strang cutiile de mancare pe care le-a comandat, destul de mari.

Cred si eu ,la cum arata, cred că mănâncă cât un elefant!

- Steffany! Steffany! îl aud că mă strigă si mă duc mirata spre el.

-Te rog, îmi faci si mie o cafea? spune cu zambet cald.

           Ăsta chiar e nebun,îsi schimbă starea mereu!

Dau să plec, dar il aud cum îsi drege vocea.