Maritata cu Forța

Cap 12 Noaptea nunții I

" Multe flori sunt, dar puține rod în lume o sa poarte. Toate bat la poarta vieții, dar se scutur multe moarte. /.../ E ușor a scrie versuri când nimic nu ai ai spune înșirand cuvinte goale ce din coada au sa sune./.../E ușor a scrie versuri când nimic nu ai de spus."( M. Eminescu Criticilor mei)

" Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere, căci multe lacrimi nu îi ajung și tot mai multe cere." ( M. Eminescu Amorul)
Ce sunt greselile? Sunt foile îngălbenite, ce stau adormite pe capul nostru și o dată trezite, ne vor impinge cu țipătul lor în abis.

Eduard ducele de Blackthorne stătea sprijinit de perete uitându -se încruntat la ceas. Era 13, iar el la 19 avea avionul. Ce cauta aici? Nici el nu știa sau știa doar că nu putuse să refuze, deși ar fi dorit din tot sufletul acest lucru. Detesta nunțile! Nu putea să suporte zahariseala, pentru că nunțile pentru el erau ca o vată de zahăr. Minunată, până ți se lipește de nas.
Urmări interesat un chelner care se plimba printre invitați. I se uscase gâtul de plictiseală și dorea să bea puțină șampanie. Toată elita orașului era aici, până și primarul. Îi era puțină teamă să nu fie recunoscut. Venise aici incognito, sub numele de Tom Heart. Oftă obosit, dorise să evite ziariștii care îi mâncau zilele. Erau ca niște ulii care își pândeau atent prada și atacau fără milă pentru câțiva bănuți. Ziariștii pentru el erau scursorile societății, persoane fără caracter care cotrobăiau fără jenă în viețile private ale oamenilor importanți. .. cum era el. Zâmbi satisfăcut.
Dar unde era chelnerul? Nu îl mi vedea. Dispăruse. Erau mulți chelneri în cameră, doar ca el pe aceia îi ochise, pana la urmă era un vânător de șampanie, iar un vânător care se respectă țintește doar prada pe care a ales-o, ignorand celelate tentații. Așa că închise ochii nemulțumit, ca după câteva secunde să îi deschidă din nou ca să se uite la ceas. Era 13.25. Îi va declara război timpului pentru că era prea lent. Poate nu mâncase nimic în această dimineață. Chiar așa, oare ce mânca timpul? Viețile noastre! Veni răspunsul imediat în mintea lui.

Eduard se afla, de ceva timp, în oraș în primul rând deoarece dorise să evadeze. Anglia pentru el însemna datorie. Să fii duce nu e ușor pentru că așteptările sunt foarte mari, hienele sunt cu ochii pe tine, plus titlu iți apasa umerii într-un mod înfiorător. Iar în al doilea rand pentru afacerea cu White. Semnase niște hârtii importante pentru Clubul secret 33. Era membru de când mostenise titlul. Era ca o moștenire de familie. Își trecu mâinile prin păr nervos, altă piatră pe umerii lui. Zâmbi, chelnerul apăruse și trecu chiar pe lângă el. Cu o mișcare sigură, luă paharul de pe tavă și gustă cu poftă licuarea fermecată. Da, meritase așteptarea era de cea mai buna calitate.
Se uită, iar la ceas 14.50. Acus soseau fericiții. Spera cam pe la 15 să scape de corvoadă. După semnarea contractului, îi va felicita și apoi se va elibera de datorie. Dar oare nu ar fi fost prea devreme? Adică până la 17 mai erau 2 ore, ca apoi să plece spre aeroport. Călătorea normal, adică ca un călător obișnuit... ceea ce însemna că trebuia să fie în aeroport cu 2 ore mai devreme. Îi era dor de avionul lui particular: scaunele îmbrăcate în cea mai fină piele, toata atenția echipajului acordată numai lui, plus intimitatea de care ar fi avut parte.
În aceste 2 ore... o va vizita pe ...iubita lui dacă o putea numi așa. El era un gentleman, niciodată nu jignea o femeie. Adevărul e că se cam plictisise de ea. În pat era formidabilă, atât de elastică și de inventiva..doar că lui îi mai plăcea să mai și vorbească cu ea. Ea fiind oricine. Doar că această ea de data aceasta era de o simplitate în gândire dusă la extrem și îl plictisea. O păstrase din comoditate, dar și pentru inventivitate. Aici avea nota 10, trebuia să recunoască.

Deodată aplauzele invadasera sala și îi intrerupsesera gândurile. Coborau mirii. Ridică ochii și ce văzu? O mireasa frumoasă și fericită lângă viitorul ei soț. Nimic special, îl zări în dreapta ei si pe White strălucind. Era și normal, doar era tatăl ei. Nu îl putuse refuza, când cu atâta amabilitate îl invitase la nunta unicei lui fice. El era singurul care îi știa adevărata identitate, așa că acceptase. O oră nu va muri, spera el.
O observă mai bine pe mireasă când coborâ scările. Era drăguță având în păr diamente care contrastau cu rochia simplă, dar de cea mai buna calitate. Și poate că alesese bine, dacă rochia ar fi fost plină de zorzoane si-ar fi pierdut din farmec, așa era perfect. Diamantele din păr faceau totul, o înnobilau. Era puritatea întruchipată, se vedea ca este tânără și naivă, cu o poftă de viață nebună. Era perfectă sau poate ca nu. Își trecu degetele peste bărbie gânditor, ceva la ea nu se potrivea și nu își dădea seama ce. Poate mâna soțului care o strangea prea tare, dar asta era ceva normal. Orice mire e nervos și emoționat, pentru că are impresia că va fi încătușat. Îi dadea dreptate. Și atunci ce era în neregulă? Poate tremurul ei, dar și acesta era normal.
Atunci ce?
Eduard era un pasionat de psihologie, adora să studieze oamenii în liniște și se felicita când reușea să îi ghicească doar din câteva priviri.
Așa că se concentra din nou asupra ei. Ceva nu era ok, dar ce? Era prea perfectă. Își ridică o sprânceană la acest gând, nimeni nu era perfect și mai ales în ziua nunții cand emoțiile te copleșesc. Zâmbi, perfecțiunea ei era una impusă, era falsă. Deodată ea se întoarse cu spatele la el și cu fața la primar. Începuse ceremonia. Auzi pauza miresei, văzu strângerea de mână a mirelui, prea tare pentru a fi drăgăstoasa. Știu, asista la o nunta de convenienta. Totul era fals în lumea din care făcea parte, până și zâmbetul zânei din fața lui. Arăta ca o zâna, o ființă imaculata aparținând unui alt tărâm. Asta îl ducea cu gândul steluțele din parul ei. Când se întorsese zâmbetul era mai radios ca niciodată, dar când îi observă ochii ...înlemni. Erau morți, fără strălucire. O mireasă dacă nu simte emoție nu e mireasă, iar Maria nu simțea... parcă era amorțita. Severus o strângea tare de mână, ca sa îi aducă aminte ca nu vorbise în van, tatăl ei era felicitat de toti acești străini. Nici o persoană apropiata ei nu era prezentă la nuntă. Prietena ei, Magda, era in vacanță în Franța. Fuseseră nedespărțite pe tot parcursul liceului, iar părinții ei ca să o recompenseze pentru rezultatele obținute îi făcuseră cadou o excursie în Franța. Tatăl ei nu îi făcuse nici un cadou, din contră o condamnase.