Seria "Inima de înger". Volumul 1
Angel White , o copila de 19 ani care a suferit cat pentru o mie de vieti. Viata s-a jucat cu ea in toate felurile posibile. Un suflet curat, insa care nu a mai primit caldura si sustinerea atat de necesara pentru e...
Angel se trezi. Lacrimile i se uscara pe obraji. In casa domnea un miros dulce. Se ridica din pat si se indrepta spre bucatarie. Acolo o vazu pe Amy care canta si pregatea ceva. Se apropie incet de ea si o sperie. Fata tipa si era cat pe ce sa o loveasca. Angel doar incepu sa rada. La vederea ei Amy zambi si ea. Apoi o puse la masa. Ii intinse o farfurie cu fursecuri. Angel lua unul si gusta. Apoi inca unul si inca unul. Putea spune cu mana pe inima ca sunt deliciosi. Asa ca hotari sa-si laude prietena.
-Sunt foarte buni. De unde ai invatat sa-i faci?
-De la mama.
In acel moment ochii ei au inceput sa se umple din nou de lacrimi. Amy o lua in brate si isi ceru scuze. Nu dori sa puna sare pe rana.
-De ce nu ai plecat?
-Cum sa plec si sa-mi las prietena singura? Nu ar fi fost frumos.
Angel ii multumi. Era bucuroasa ca are o asa prietena langa ea. Prietena, ce frumos suna. Dupa ce Nick a tradat-o nu a mai avut prieteni, insa nu regreta. Aceasta prietenie o face mai mult decat fericita. Atata timp trecu de cand se simti ultima oara in siguranta langa cineva. Prezenta lui Amy o linistea. Stia totusi ca Amy nu putea sta vesnic cu ea. Asa a si fost, dupa inca vreo doua ore in care au ras si au zambit Amy a trebuit sa plece. Totusi Angel nu se intrista, stia ca a doua zi aveau sa se vada. Dupa ce s-au despartit Angel intra la ea in camera. Dupa mult timp se indrepta spre un sertar in care pastra cel mai de pret lucru pe care il avea. Unica fotografie a parintilor ei. O privi cu nostalgie. Ar fi dorit ca acum ei sa fie langa ea. Mangaie usor fotografia. Era un pic prafuita. Trecerea anilor si-au pus amprenta si pe ea. Biata fotografie. O saruta usor si o puse pe noptiera. Ii era dor de ei. Brusc se auzi o bataie in usa. Privi ceasul care indica ora noua. Credea ca Amy a uitat ceva. Asa ca se indrepta repede spre usa. Insa spre marea ei surprindere in fata usii nu statea Amy ci Aiden. Dori sa inchida imediat, insa acesta ii anticipa miscarea si intra. Angel il privi cu ura.
-Iesi, iesi din casa mea. Acum! Cine ti-a dat voie sa intri? Nimeni! Pleaca!
-Uite, asculta-ma un pic.
-Nu, iesi!
Aiden o privea intr-o oarecare masura curios. Arata diferit cand e nervoasa. Isi scutura capul si ii intinse un buchet mare de trandafiri. Angel ii lua trandafirii doar pentru un moment, fiindca in urmatorul i-l arunca in fata.
-Pleaca si i-ati cu tine si florile. O saraca needucata, care nu merita atentia si osteneala ta, iar un om prea marit ca tine nu merita sa se afle in acest loc, asa ca pleaca!
In ochii ei deja se formase niste lacrimi. Insa nu dorea ca el sa o vada slaba, ca mai apoi sa isi bata joc din nou de ea. Asa ca dorea doar sa-l faca sa plece si sa o lase odata in pace.
-Nu,o sa stau aici pana nu imi dai ocazia sa vorbim.
-Ba nu, pleci acum fiindca nu am de gand sa vorbesc cu tine.
Angel ii deschise usa, insa el nu dadea nici un semn ca ar vrea sa paraseasca casa. Ea il mai privi un pic si ii spuse.
-Bine, poti sa ramai, oricum nu am de gand sa te ascult.
Cu aceste cuvinte se indeparta de el si pleca in camera sa. In acel moment dadu drumul la lacrimi. Fiecare vorba spusa de el parca incerca sa omoare. Se ridica in picioare si pasi spre oglinda. Se privi. Parul rosu, fata rosie, ochii unflati si nici o urma de zambet. Oare unde a disparut acea mica fetita care zambea mereu? Exact a fost luata si transformata in ce este acum. De catre oameni exact ca el. Insa nu intelegea, de ce a mai venit? Nu i-a ajuns oare cat a ranit-o? Incepu sa planga mai tare. Insa nu ii pasa, fiindca nimeni nu i-ar putea intelege durerea. Iesi din camera cu speranta ca el sa fi plecat, insa nu, el ramase in casa ei, insa acum era la bucatarie. Angel doar isi lua un pahar de apa si dori sa plece, insa bratul ii fu prins. El o opri. Fu intoarsa cu fata spre el. Acum ii putea vedea clar chipul trist si plans.
-De ce plangi?
-De ce nu as plange?
-Nu e frumos sa raspunzi la o intrebare cu alta intrebare.
-Nu e frumos nici sa vorbesti de rau oamenii.
-Pentru asta am si venit, vreau sa-mi cer scuze.
-Ba nu, nu vrei. Vrei doar sa arati ca esti un sef bun, nimic mai mult. Nici macar nu consideri ca ai gresit. Faptul ca ai venit aici nu e initiativa ta, ci doar ai fost impins de la spate de cineva. Asa ca te rog sa nu iti faci griji pentru mine si sa pleci.
-Nu, nu. Te rog, nu plange.
Dori sa ii stearga lacrimile, insa se feri. Nu dori sa fie atinsa de el in nici un fel.
-Pleaca. Doar pleaca.
Aiden doar lasa capul in jos si pleca din bucatarie. Apoi Angel auzi usa de la intrare cum se inchide. Pleca, el chiar ii indeplini cerinta. Incuie usa ca sa nu mai aiba si alti oaspeti si se indrepta din nou spre bucatarie. Abia acum observa ca trandafirii erau pusi intr-o vaza. Ii privi atent si observa cat sunt de frumosi. De fapt erau minunati. Zambi. Florile ii aduceau o stare de fericire care i se citea pe chip. Le mai admira un timp si apoi pleca la ea in camera. Nu mai statu mult si se culca. Trebuia sa fie in forma ziua urmatoare pentru a merge la serviciu.
Aiden pleca de acolo contrariat. Nu stia mai exact ce se intampla cu el, nu stia daca ceea ce s-a intamplat a fost de bine sau de rau. Stia doar ca a ranit-o extrem de tare prin acele vorbe. Nu mai putea insa sa le retraga. Cand vazu cum plangea se simtea extrem de vinovat. Parca masina in fata vilei si cobori. La intrare era asteptat de Amy care il privea de parca ar vrea sa-l omoare.
-Unde ai fost?
-Nu e treaba ta.
-Cum nu e treaba ta, esti fratele meu si trebuie sa stiu. Mai ales ca Luke nu vrea sa doarma fara tine.
-Bine ma voi duce si il voi adormi eu. Acum esti multumita?
-Nu, vreau sa stiu si unde ai fost.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
(Luke)
Insa Aiden nu ii raspunse. Un baietel se aventura in bratele lui imediat cum intra in casa. Amy ii privi pe cei doi si le zambi. El isi lua fiul in brate si incepu sa-l invarta prin casa. Cand se opri micutul se bosumfla.
-Mai vreau!
-Luke, totul e cu masura, mai ales ca trebuie sa dormi.
Cu aceste cuvinte il lua si il duse la el in camera. Camera era decorata exact ca in desenele animate. Un pat mare verde. Podeaua la fel era verde, insa era aranjata exact ca un teren de fotbal. Mai la o parte era o canapea in forma de minge. Dulapurile erau si ele verzi cu manere ca niste mini mingi. Chair si lampa avea forma de minge, totul pentru un mic fotbalist. Lua o carte de pe raft si incepu sa-i citeasca. Stia ca nu adoarme fara sa-l auda cum ii citeste o poveste. Dupa o vreme il vazu ca adormi. Se apleca si il saruta pe frunte apoi se indrepta spre camera sa. Nu mai avea nici o putere dupa toate cele intamplate in acea zi. Privi camera sumbra in care zi de zi se trezea. Parea atat de goala. Patul era rece si la fel de gol. Insa nu-i mai pasa. Se arunca pe pat si incerca sa adoarma, insa gandul ii zbura din nou la micul ingeras pe care il facu sa sufere.
Gândeşte-te mult înainte de a spune sau de a face ceva. Căci nu-ți vei putea revoca spusele sau faptele.
