Îngerul meu

Capitolul 8

Noaptea trecu repede. Prea repede dupa parerea lui Angel, insa nu se plangea, a dormit destul de bine. Era pregatita pentru o noua zi de lucru. Se imbraca cat mai comod si lua micul dejun. In timp ce manca tot admira trandafirii, care erau cu adevarat minunati si-i aduceau zambetul pe buze. Dupa ce termina se porni spre cafenea. Era o vreme extrem de frumoasa. Cerul parea chiar mai senin. Uita cu totul de ceea ce se intampla cu ea ziua precedenta si era gata de o zi de munca. Ajunsa il vazu pe Brian la intrare. Acesta o saluta cu un zambet.

-Deci asa astepti toti angajatii?

-Nu, asa te astept numai pe tine.

-Serios? Insa cu ce motiv?

-Pai am crezut ca nu vei veni azi dupa ce s-a intamplat ieri. Si deja ma pregateam sa vin dupa tine.

-Pai uite ca am venit.

Cei doi au ras si au intrat. Dupa tejghea fu deasemenea intalnita de un zambet. Amy o privea cu caldura si o lua intr-o imbratisare. Brian le privea pe cele doua zambind. Nimeni nu stia mai bine ca el diferentele dintre cele doua, si desi in ciuda acelor diferente cele doua s-au apropiat foarte tare.

-Hei, Brian, te mai holbezi mult?

-Cine eu? Eu nu ma holbam.

-Bine ma prefac ca te cred.

Angel incepu sa rada de ce spuse Amy. Brian se bosumfla ca un copil mic. Avea o fata extrem de comica pentru un barbat de 25 de ani. Cele doua au inceput sa rada mai tare, iar Brian izbucni si el in ras. Brusc Amy aborda o figura serioasa.

-Brian insa sefu nu a venit?

-Nu, insa va veni ma tarziu, te anunt eu, da? Si acum gata cu distractia si la munca.

Amy scoase limba la el, Brian doar ii zambi si pleca de acolo. Angel insa nu isi putea da seama de ce Amy nu doreste ca Aiden sa o vada acolo. Oare care e povestea dintre cei doi? Insa nu o interesa, cand va veni timpul va afla de la ea. Isi lua carnetelul si incepu sa se plimbe printre mese luand diferite comenzi. Desi era o zi obisnuita din saptamana parea ca oamenii vin si vin. Se pare ca in acea zi profitul va fi mare. Isi plimba ochii prin cafenea si o zari pe Amy care statea si ii facea semn sa vina sprea ea. Cum nu mai avea comenzi de luat lasa carnetul la bucatar si se indrepta spre ea.

-Angel, daca nu ai nimic de facut ce ai spune sa-mi povestesti ceva, fiindca eu una ma plictisesc.

-Ei bine ar fi ceva. Ieri dupa ce ai plecat la mine a venti Aiden.

-Aiden? Si de ce a venit la tine si pana cand a stat?

-Mai usor. A venit sa-si ceara scuze pentru cele intamplate ieri. Si a plecat cam peste o ora poate un pic mai mult.

-Si daca nu-i secret ce a facut el o ora la tine?

-A stat, fiindca nu am vrut sa vorbesc cu el si pana la sfarsit a plecat.

-Esti cu adevarat nebuna. Aiden Hall isi cere scuze si tu nu ai vrut sa asculti.

-Amy.

-Bine, bine, ziceam si eu. Ups, se pare ca trebuie sa plec sa duc comanda.

Amy trecu in viteza pe langa ea si o lasa. Cat e de zapacita. Insa asta o facea speciala. Era o fata cu adevarat minunata. Simti o mana pe umarul, se intoarse si il vazu pe Brian care o privea cald ca de fiecare data.

-Deci, ce faci aici? Si de ce nu duci comenzile? Adica inteleg ca mai ai unele avantaje insa nu le scoate in evidenta, asa ca fugi la lucru.

Angel pleca. Intelegea foarte bine despre ce avantaje este vorba. Totusi nu credea ca este atat de avantajata. Desigur ca si-ar mai fi permis sa intarzie insa asta nu prea era de folos, tot ajungea sa munceasca. Timpul trecu si era in apropierea pauzei de pranz, mai avea doar o comanda de dus si putea sa se odihneasca. Amy pleca, iar din cate stia cum pleaca ea, vine Aiden. Insa dori sa nu atraga atentie acestui mic detaliu, mai ales dupa ziua de ieri. Asa ca relaxata se indrepta spre masa unor adolescenti. Cand sa lase tava jos mana accidental ii aluneca. Tava cu cestile de cafea au cazut si s-au sfarmat, iar tot lichidul fierbinte dintr-o cana cazu peste telefonul unuia dintre cei prezenti. Imediat un baiat se scula si incepu sa tipe la ea.

-Tu! Idioato! Mi-ai stricat telefonul. Cat de incompetenta poti sa fii? Cine dracu te-a angajat?

-Nu ridica tonul, a fost un accident.

-Cine te crezi tu? Nu imi dai mie ordine. Lasa ca-ti arat cum sa-ti tii gura inchisa.

In acel moment ridica mana ca sa o loveasca spre socul tuturor celor prezenti. Mana insa ii fu prinsa la timp. Angel deschise ochii si privi spre cel ce o salva. Era Aiden. In acel moment dori sa-l ia in brate si sa-i multumeasca.

-Domnisoara a spus ca a fost un accident. Acum vrei sa o lovesti pentru asta?

-Nu stie sa-si tina gura. Iar telefonul ala costa mai mult decat isi va permite ea intr-o viata. Deci da, am vrut sa o lovesc. Si tu ma rog cine esti ca sa-mi ceri explicatii?

-Sunt cel care a angajat-o.

-Da si cel care i-o trage. Apropo, uite cum facem mosule, uitam de incident daca ma lasi o tura cu ea. Merge?

Aiden clocotea de furie. Angel deja plangea, iar baiatul radea impreuna cu cei de langa el. Aiden scoate un carnet de cecuri si scrie o suma frumoasa pe el si i-l inmaneaza.

-Poti sa pleci si sa iei banii. Si daca mai indraznesti sa mai pui piciorul in aceasta cafenea jur ca nu raspund de ce voi face.

Au plecat sub privirile curioase ale celor din cafenea. Aiden o lua pe Angel de acolo si o duse in biroul lui. Ea nici de cum nu se putea linisti din plans. Frica o acapara. Incepu sa respire scandat. Aiden o privea si el speriat asa ca o lua in brate  Acum corpurile lor erau lipite complet. Angel se linisti asezand capul pe pieptul lui. Ii asculta bataile inimi. Erau atat de linistitoare.  Cand o vazu cum plange parca ceva se trezi in el. Un fel de impuls. O stranse mai tare de parca nu dorea sa-i dea drumul. Iar Angel se simtea atat de bine in bratele lui. Dupa ce se linisti se retrase din imbratisare. El o privea intrebator. Angel isi sterse lacrimile si ii zambi.

-Multumesc. 

Ii zambi si dori sa plece, insa el o opri. 

-Stai, adica... Nu iti fa griji, nu se va mai repeta.

Aiden ii oferi un zambet si Angel iesi. Chiar nu ii venea sa creada ce a facut. Adica era ciudat. Nu a mai imbratisat pe cineva de foarte multa vreme. Insa aceasta fata il facea sa faca niste gesturi total paralele cu el. Pe de o parte il face sa strige la ea, iar pe de o parte cand o vede atat de trista nu se poate abtine sa n-o linisteasca. Iar toate astea il scoteau din minti. Nu dorea sa se apropie de ea. Dorea doar sa mentina distanta. O distanta care sa o indeparteze. Iar el sa nu aiba vreo legatura cu ea.

    Singura funcţie a minţii este de a diviza lanesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nueste deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo decuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vederelingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu estepreocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, oficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.