Maritata cu Forța

Capitolul 13 Datorii

" De-abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pan-ai pierit la capăt prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi facut un semn, după plecare,
Dar ce e un semn din umbră-n departare?

Voiam sa pleci, vroaim și să ramai.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?" Tudor Arghezi

După 6 luni

Londra

Eduard stătea lejer pe canapea, picior peste picior, citind o revistă. Părea calm, ca și cum nimic nu îl deranja. Era o zi minunată, însorită, și totuși inima lui era înnegrita. Aruncă revista pe masă, se uită în jur și oftă. Palatul era al familiei lui de mai bine de 500 de ani. Provenea dintr-o familie foarte veche, tradiționalista, unde datoria și onoarea erau pe primul loc. Numele de Blackthorne apare încă de pe timpul lui Richard I, Inima-de-Leu, adică încă din secolul al 12-lea. Strămoșii lui probabil că se rascoleau în mormant știind că numele de Blackthorne fusese patat de scandal. Era doar vina lui, pentru că el ducele de Blackthorne trebuia să țină numele nepătat, sa aibă grijă de moștenire și să aduca pe lume cât mai mulți moștenitori. Dăduse greș! Ar fi dat orice numai sa i se ia povara asta din spate. De când obținuse titlul, acum 10 ani, parcă îmbătrânise cu 100 de ani mai mult. Obosise să se mai ascundă, neputința de a nu fi tu însuți e o senzatie cumplită. Vânat de ziaristi, studiat până în cele mai mici detalii de casa regală, admirat și visat de tinerele nebune, și nu în ultimul rând prăpastia nesfârșită dintre el și Victoria. ..toate aceste lucruri îl secatuisera. Tânjea după o viață normală pe care nu o putea avea, deoarece sângele isi spune cuvântul. Nu poți fi un om de rând, dacă nu te naști unul!!

Închise ochii când își aduse aminte de vorbele bunicului lui. "Bunicule de ce nu pot să mă joc precum ceilalți copii? Pot, te rog, să merg la ei?"
" Nu Eduard, mai târziu. Acum ai de învățat pentru că nu ei vor fi viitorul duce de Blackthorne, ci tu. Nu ei vor conduce lumea, ci tu. Nu ei se vor zbate ca totul să nu piara, ci tu. Nu pe ei îi va întreba regele de ce ... de ce... de ce... ci pe tine. Nu ei vor fi mâna dreaptă a regelui, ci tu. Tu dragul meu Eduard vei fi duce de Blackthorne, și ca să poți reuși trebuie să înveți. Iar învățătura înseamnă multă muncă și sacrificiu, iar toată lumea va fi la picioarele tale!"

Nu stiuse niciodată ce înseamnă o copilarie frumoasă, dar globul care îl ținea în mână era într-adevăr de aur. Nu regreta, doar că erau momente când simțea că picioarele nu îl mai susțin de atatea greutăți și responsabilități. Nu putea renunța pentru că era un Blackthorne, iar numele acesta spunea ceva!

Victoria intră grăbită în cameră și îl observă pe Eduard. Era îmbrăcată într-un taior Chanel cu basc, lila. Se potrivea perfect cu părul ei blond prins acum într-un coc lejer. Dar ce cauta acasă atât de devreme? Plecase de la clubul de golf atât de repede?

- Eduard, ce surpriza plăcuta să te găsesc acasă atât de devreme.
- Da, așa este, nu este nici ora ceaiului încă. Și pentru mine este o surpriză să te vad la această oră, când de obicei ești la lady x, lady y, lady z.
- La Lady Sinclaire.
- Așa... La Lady Sinclaire. Apropo ce mai face? - o urmări cum se așeză oftând pe fotoliul din piele roșie din fața lui-
-Este bine, vom merge mâine la clubul de bridge.
Se asternu tăcerea. Victoria dădu să se ridice, dar fu oprită de vocea soțului ei.
- Draga mea, ai citit ziarele și revistele în ultima vreme?
- Cele de azi nu, de ce? S-a întâmplat ceva?
- Te rog fa-mi această plăcere și citește.
Ea luă nedumerită revista de pe masă. În timp ce parcurgea rândurile nerăbdătoare, simți cum sângele i se scurge din corp. Înghiți în sec.
- Eduard... eu...
- Nu, nu te deranja nu trebuie să îmi spui ce scrie. Îți voi zice eu: Ducesa de Blackthorne a fost zărita pe o străduță lăturalnica din Londra sarutandu-se cu un necunoscut, ieri seară la ora 22.
- Eduard eu nu...
- Victoria, știu că e adevărat. Am văzut pozele originale. Te sarutai cu Somerset. - simți că pălește și mai tare când auzi numele amantului ei. - Asculta-ma! De astazi nu ai să te mai întâlnești cu el până ce scandalul nu se va stinge. Vei nega tot. Și vom ieși în lume ca perechea perfectă ce suntem și am fost până acum. Important e că nu au decat o imagine ștearsă cu tine și atât.
Am negativele.
Dădu din cap și tremurând încercă să se ridice din fotoliu.
-Nu am terminat încă, te rog nu te ridica mai avem de discutat.. pentru că dumneavoastră doamnă ați încălcat înțelegerea pe care am facut-o amândoi acum 8 ani în urmă.
- Am greșit recunosc, ai dreptate Eduard. Trebuia să fiu mai discretă...doar că m-am pierdut.
- V-ați pierdut? Eu cum niciodata nu mă pierd? Numele meu niciodată până acum nu a aparut într-un ziar de scandal! Victoria, uiți ce nume și ce titlu porți! -țipă el- Ești soția mea, mama fetițelor mele, mă reprezinți pe mine și familia mea în societate! Ai uitat cine ești?
Te-am înțeles, ne cunoaște de când eram mici. De mici am fost sortiți unul altuia, doar că între noi mai mult de iubire frățească nu a fost. Am înțeles, te-am lăsat liberă cu două condiții: să fii discretă și să am moștenitori. Din păcate amândouă au fost calcate de tine în picioare! - se ridică nervos, începând cu mainile la spate să se plimbe prin cameră-
Nu am încă moștenitori, mi-ai dăruit fete... așa este sunt minunate, dar sunt fete! Numele Blackthorne va muri cu ele, am nevoie de băieți Victoria! Și acum a venit și rusinea aceasta pe capul meu, să văd numele tau pe prima pagina într-o revista de scandal! M-ai dezamăgit! Chiar nu ma asteptam la asta din partea ta.

Victoria se ridică în picioare. Ridică ochii și se uită direct în ochii lui:
- Îl iubesc. Inima mea bate numai pentru el. Și da am gresit, pentru că iubirea te face să greșești. A greși este uman Eduard!
- Nu când esti ducesa!
- Ai dreptate, nu am sa îl mai văd până.. până.. nu se calmează lucrurile.
- Defapt... ca sa profităm de toată această încurcătură, cred ca ar fi momentul oportun să imi dăruiești un băiat. -inima ei îngheța- Nu ai sa te mai întâlnești cu Somerset până nu naști.
- Eduard! -Puse mâna la gură- Nu te rog asta nu...
- E de datoria ta să îmi dai moștenitori, datoria de soție.
- 9 luni inseamna foarte mult, mă va parasi...
- Nu accept să te atingă alt bărbat cât timp îmi vei purta copilul. Amprenta va fi doar a mea și numai a mea... un Blackthorne veritabil!

Victoria se prăbuși pe fotoliu căzând ca o cârpă. Ralph era iubirea vieții ei, lumina ochilor ei. Se saturasera să se mai ascundă ca niște adolescenți. Se îndrăgostisera pe nepusă masa acum foarte mult timp în urmă.
Familia ei nici nu a vrut sa audă, deși e conte și provine dintr-o familie impecabilă. Nu, ea fusese crescută să fie ducesa, și nu oricare ducesa ci ducesa de Blackthorne. Acceptase, spusese da. În fața lumii erau cuplul perfect, iar în spate erau doi străini cu vieți separate. Aseara ea cu Ralph se certasera, el îi ceruse o dovada de iubire...așa că il sărutase în public sperând că totul va trece neobservat.
Il va pierde, 1 an separați ar fi însemnat moartea relației lor șubrede. Inima îi era sfâșiată, riscase și pierduse.

- Vreau divorțul!
- Te rog, dacă vrei iti fac cunoștință și cu unul din avocații mei. - O observă atent cum se ridica și se îndreaptă spre ușă- Doar că atunci ia-ți adio de la copii.
Cuvintele fuseseră spuse calm și apăsat.
- Dragul meu soț, nu mai suntem în evul mediu. Lucrurile s-au mai schimbat.
- Cred ca uiți cine sunt. Niciodată în familia mea nu a existat nici măcar un divorț. Daca tu trăiești cu impresia ca am sa îmi las numele târât în noroi din cauza capriciilor tale, te înșeli! Datam din secolul 12.. cum poți crede ca am să fiu de acord cu așa ceva? Niciodată, divorțul iese din discuție! Mai bine te-ai gândi cum să faci sa îmi placi, daca vrei ca viața ta să nu se schimbe. Iar dacă iubitul tau într-adevar te iubește atunci te va aștepta, daca nu... c'est la vie.
Plecă trântind usa, lasand-o pe Victoria plângând.

În acest timp Severus stătea la birou. Era seară, soarele apusese deja. Trecusera 2 luni de la moartea bătrânului White. Cum îi păcălise pe toți, ascunsese ca avea cancer. Testamentul încă nu se deschisese din păcate și asta  tot din oridinele bătrânului. Simțea că îl aștepta o surpriză și putea pune pariu că va fi neplăcută. Își îndrepta atenția spre dosarele din fața lui. Firme care trebuiau studiate, contracte care trebuiau analizate și semnate. Auzi un ciocănit.
- Da?
Era Antonia, perfectă ca întotdeauna.
- Mai aveți nevoie de mine domnule sau pot pleca?
- Poți pleca. - după câteva secunde- Te rog așteptă.
-Domnule?
- Vreau sa vinzi apartamentul care este închis. Iti aduci aminte?
Cum sa nu își aduca aminte. Se îngrozise când intrase în apartament și văzuse toate acele sticle sparte, lucruri răsturnate, sânge pe jos... Dumnezeule fusese un coșmar. Muncise ca o roabă să facă curat, deoarece Severus dorise discreție totală. E adevărat că o și plătise pe măsură, dar tot un dezastru fusese.
-Desigur domnule.
- Bun, vreau să te ocupi personal de vinderea lui. Uite cheia. Nu doresc să mai știe nimeni despre acest lucru, rămâne între noi doi.
- Nu vă faceți probleme, totul se va rezolva.
Severus dădu din cap și îi făcu semn să plece. Era timpul să meargă mai departe, coșmarile încetaseră,viața lui devenise aproape normală: birou, cluburi, Elena și... Maria pe care debia o întâlnea pentru că îl evita de câte ori îl vedea. Plus devenise aproape invizibilă de când negrul devenise culoarea ei preferată. Dar trebuia să recunoască ca îl deranja de câte ori o vedea ferindu-se de el, parcă era ciumat. Dădu din umeri, nu îl deranja foarte tare, doar că nu era un lucru plăcut să vezi cum cineva se ferește și te evită, mai ales când acel cineva e chiar soția ta.
Auzi din nou câteva ciocanituri în ușa.

-Da? Probabil era Antonia care a uitat ceva.
Dar când ușa se deschisese îl văzu pe fratele lui plin de vânătăi pe față, iar costumul plin cu sânge.
- Marc ce ai pățit?

-----------------
Sper să va placa :)
Aștept părerile voastre! Si mulțumesc că îmi citiți lucrarea.

Vă doresc un wk plăcut,
Allaria