Îngerul meu

Capitolul 25

In acea dimineata Aiden se trezi intaintea ei. Nu se putu abtine sa nu o admire. Arata atat de inocenta in lumina diminetii. Pentru el, acel moment il facea sa se simta cel mai fericit barbat. Astepta insa momentul cand o va putea avea pe deplin. Sa stie ca inima ei e doar a lui. In rest nu mai avea nevoie de nimic. Doar de dragostea ei. Simti cum se misca asa ca ii lasa loc pentru a o face in voie. Se ridica si iesi din camera. Desi ar mai fi stat sa o admire, cineva trebuia sa faca si micul dejun. Nici macar nu stia ce ar putea pregati. Gandul ii zbura numai si numai la ea. Hotara sa nu se complice si sa faca ceva usor. Asa ca se puse pe treaba.

-Tati!

Glasul lui Luke il facu sa se intoarca. Il vazu cum vine spre el alergand, apoi sarindui in brate. Aiden ii zambi. El era lumina ochilor lui. Era persoana pentru care ar face orice. Copilul era o adevarata binecuvantare.

-Eu nu primesc o imbratisare?

Cei doi s-au intors si au vazut-o pe Angel care ii privea dragastos. Ea se apropie si il saruta pe frunte pe micut apoi il ciufuli pentru al enerva. Aiden iubea sa-i vada atat de apropiati unul de altul. Stia ca ce facea Angel, Amber nu ar fi putut face niciodata. Iar asta il facea sa isi dea seama cat de mult gresi cand o caracteriza gresit. Se ura si pentru cuvintele rele pe care i le adresa. Acum insa nu mai dorea sa se gandeasca la asta. Dorea doar sa o stie alaturi de el. Acum ea, Luke si Amy reprezentau cele mai importante persoane din viata lui.

-Aiden?

-Da?

-Am spus sa te asezi, stai in picioare de prea mult timp. Si se va raci micul dejun.

El asculta si se aseza. In timpul micului dejun nimeni nu spuse nimic. Doar mai erau aruncate unele priviri din cand in cand.

-Am teriminat! Ma duc sa ma joc.

Luke pleca in fuga de la masa, iar cei doi au ras. Era extrem de comic felul lui de a pleca. Insa din nou se asternu linistea. O liniste pe care Aiden hotari sa o sparga. Trebuia sa o intrebe daca nu s-a razgandit despre mica lor iesire la restaurant.

-Angel, pot sa te intreb ceva?

-Da.

-Mai tii minte ce am vorbit aseara?

-Da, stii daca regreti ca mi-ai spus ceva, mie chiar imi pare...

-Nu! Eu doream sa aflu daca mai vrei sa iesim la acea intalnire.

-Da.

-Cine iese la intalnire?

Glasul lui Amy ii facu pe cei doi sa se intoarca, pentru a o privi. Avea un zambet enorm pe fata. Veni repede spre cei doi si ii imbratisa.

-Stiam, stiam ca va veti intelege in cele din urma. Aiden, sper ca in seara asta sa nu o dai in bara. Iar, Angel, tu vii cu mine. Trebuie sa arati perfect. Deja am mii de idei pentru machiaj, rochie pantofi. Ai incredere vei fi perfecta.

-Amy? Nu crezi ca-i prea devreme? Aidica e abia unsprezece jumate, asa ca mai am timp.

-Bine. Insa nu crede ca scapi.

-Fetelor, eu trebuie sa plec. Ne vedem mai tarziu.

Aiden iesi cu zambetul pe buze. Daca i-ar fi spus cineva ca se va indragosti i-ar fi ras in fata, insa acum nu. Putea recunoaste ca e cu adevarat fericit. Hotari sa treaca pe la mall pentru a-i gasi lui Angel o rochie. Dorea ca in acea seara sa arata fabulos. Insa nimic nu-l atragea. Parea ca toate rochiile frumoase s-au evaporat. Nimic nu era atat de frumos pentru a fi imbracat de ea. Pana cand vitrina unui magazin ii atrase atentia. O rochie neagra, lunga si simpla il fermeca. Stia ca e perfecta pentru ea. Intra si o cumpara. Dupa ce fu impachetata frumos. Deja si-o imagina, iar imaginea ei il facea sa-si iasa din minti. Pentru prima oara firma nu-l mai interesa. O suna pe Amy si o chema la el. Trebuia sa-i dea rochia. Apoi il chema pe Brian. Simtea ca trebuie sa-i spuna despre ceea ce simte. Iar prietenul sau era singura persoana in care avea incredere deplina. Coincidenta sau nu, fix in acelasi moment veni si Amy. Cei doi s-au asezat pe canapea pentru a asculta ce are de zis. Desi nu ar fi vrut sa spuna asta in prezenta ei, stia ca sora sa se va bucura enorm.