Au trecut cam 22 de ani de atunci, insa imi aduc aminte la perfectiune acel "Ce imi mai faci?".
Recunosc, a fost brusc.
Toata faza cu tatal meu si mama lui Domuel a incurcat mult, insa a si imbunatatit unele lucruri.
Majoritatea spuneau ca nu o sa ne tina, insa uita-te la noi acum.
Domuel lucreaza la o firma locala, iar eu sunt asistenta la spitalul unde am nascut-o pe iubita noastra Renne.
Da, am un copil. Anti-sociala Rowena, cea de acum 22 de ani are un sot,un copil si o viata fericita.
Acum 17 ani, cand am nascut-o pe Renne, am avut cea mai mare fericire din viata.
Era cea mai scumpa fiinta, avea cei mai albastrii ochisori si cel mai gingas suras... Nu ca acum n-ar mai avea asa ceva.
E mandria noastra.
Domuel?
E bine, pot spune ca varsta ii tradeaza aspectul.
Nu va pot spune cate fete de 18-19 ani s-au dat la el.
Tot ce ma bucura e ca,totusi, el nu raspunde avansurilor. Nu, el spune simplu: "Am sotie."
Si Renne?
E bine, e chiar exceptional de bine, insa se pare ca imi impartaseste soarta...
