Era timpul ăla cand terminasem grădinița , si era prima zi de școala. Era pe vremea cand credeam in cuvântul magic " familie " si tot ce tine de el .
Si ce copil fericit mai eram , imi iubeam parintii si nu voiam sa-i vad cum suferă . Pentru ca eram cel mai fericit si iubitor trio pe care il văzusem vreodată. Si ce sa stie un copil de 7 ani despre viata? Nimic , absolut nimic.
Precum am zis , prima zi de școala a venit cu zâmbete din partea tuturor , urări noi si un nou fel de oameni. Le zicea profesorii , aveam si un învățător . Erau acolo si alții copii , unii mai fericiti ca alții . Fete , baieti , unii speriați de ceea ce se numea " școala primara " , speriați ca nu-si vor mai vedea parintii cand vin acasă . Dar eu știam ca pe mine ma așteaptă cu brațele deschise la orice ora din zi si din noapte .
Si ce este special in aceasta primă zi de școala din viata mea?
Faptul ca ne-a pus sa facem un desen despre familie , despre cum ne consideram noi familia.
Aveam creioane colorate la dispoziție , carioci si tot felul de minuni . Nu eram un artist la vărsta aia , dar am incercat sa fac tot ceea ce puteam . Și a iesit asta :
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
( eu chair am incercat sa fac un desen pe telefon omfg ignore my skills )
Colegilor le-a plăcut si Învățătorul noștru a fost amuzat si mândru de mini-opera făcută de un Jungkook de doar 7 ani.
Si am mers acasă , si le-am arătat , si-au râs.
Le-a plăcut .
Inca imi amintesc ochii dulci ai mamei cand i-am arătat desenul si modul in care tata zicea ca voi ajunge un mare artist intr-o zi.
Asa ca desenul a rămas limit pe dulapul de lemn din camera mea. Ce-i drept , cămăruța mea , pentru ca aveam o camera mai mica dar ma mulțumeam cu atat.
Anii au trecut , dar foaia aia , a naibii , de acolo nu a cazut.
A fost acolo cand am izbucnit in plans , văzându-l pe tata la televizor Arestat de poliție , pentru ca aparent băutura il făcuse sa-si piardă mințile si sa devină un hot ce a promis a ca n-o sa fie.
A fost acolo cand ii alintam durerea mamei care părea fără sfarsit , cand plângea din cauza Nopților petrecute singura in pat.
Si nu in ultimul rând , desenul a fost acolo ori de cate ori , plângeam noaptea de frica . Plângeam din cauza ca nu mai știam ce inseamna cuvântul " familie " . Plângeam din cauza ca nu înțelegeam de ce crezusem ca viata-i toata un zâmbet , ca noi nu suntem păpușile destinului.
Și a fost acolo si in seara aia cand am hotărât sa nu mai cred in cuvântul " familie". Ca ei sunt doar un grup de oameni , un vis. Un fluture care si-a luat zborul , lăsându-ma zgribulit si rece in patul meu gol.
Și acum , gândindu-ma la toate astea , Țineam foaia intr-o mana si o bricheta in celalată. A ars toata pana cand pe covor a cazut doar scrum. Si peste grămada aia de scrum de pe covor , i-a pus capac o lacrima rece si amara . Semnătura mea.
