Maritata cu Forța

Cap 20 Rugămintea

Cerul este oglinda noastră interioara, acolo se afla emoțiile, gândurile pe care cu atâta grija încercam sa le ascundem și sa le negam existenta. Credem ca suntem indescifrabili și totuși dacă ridicam ochii ne putem observa gândurile, ideile...pana și amintirile.

Fiecare picătura de ploaie e purificatoare, te împrospătează și te face sa te simți ca un bebeluș care debia a deschis ochii și își vede mama aproape leșinată, dar surâzătoare cu bratele deschise pentru al primi la pieptul ei, pentru ai ura un călduros "bine ai venit". "Bine ai venit dragul meu în lumea asta plină de viermi și de năpârci. Dar nu te îngrijora, în gradina noastră toate florile te vor proteja și alinta, iar razele soarelui vor distruge monștrii neprimitori ai acestei lumi fermecătoare."

Era dimineață, chiar prea dimineață. Era sigura ca doar pasările și servitorii erau trezi, oamenii normali cutreierau labirinturile visului. Pășea ușor, acoperita din cap pana în picioare ca sa nu fie recunoscuta. Spera din toată inima ca servitorii să nu o observe. Riscase, dar ce e viața fără risc? Ralph îi furase somnul și odată cu el și liniștea sufleteasca. Ochii înlăcrimați îi acoperise cu o pereche mare de ochelari fumurii. În câteva zile ajunsese o umbră. Eduard plecase, iar ea încă nu depășise despărțirea dureroasă de fostul ei amant. Se hotărâse în ultima clipă, trebuia să vorbească cu el! Dacă dorea atât de tare să o rănească, atunci să o facă! Dar de ce trebuia să lovească și în alte persoane care nu fuseseră părtașe la toată această poveste? Își ridica ochii spre cer, era acoperit precum inima ei de nori negri furioși pe viață.

Pașii ei de abia se auzeau, nici nu realiza dacă pășea într-adevăr sau totul era o iluzie? Își imaginase de atâtea ori ca venea la el, încât nu mai știa nici ea dacă e realitate sau vis. Avea inima îndoită. Dar dacă nu era singur, dacă era cu ea? Cum putuse să o trădeze în felul acesta cu cea mai bună prietenă? Un an..un an de îmbrățișări, de pupături ascunse, oare o săruta pe Abigail cum o săruta și pe ea, cu același foc? Victoria se sprijini de un copac și strânse din buze. Oare Abigail se simțea femeia lui, cum se simțise ea în bratele lui? Priviseră răsăritul împreuna? Privi înainte spre conacul vechi din fata ei. Era casa familiei lui, devenise a lui când moștenise titlul, când tatăl lui încetase din viața. Plânsese în bratele ei precum un copil. Si acum degetele ei simțea textura parului lui. Ofta, lumea ei se destrămase ca un șirag de perle împrăștiat pe marmura cea rece precum gheata din sufletul lui. Spera sa îl găsească treaz și singur, dacă nu va fi asa va dispărea cum dispare gândul cel fără de urma.

Intrase prin spate. Cunoștea poarta de lemn secreta care ducea în spatele casei lângă biblioteca. Venise la el de atâtea și atâtea ori, cunoaștea drumul pe de rost. Gradina era asa cum o știa, plină de trandafiri. Îi plantase pentru ea, cuvintele lui îi mângâiaseră fiecare părticica din trup " Trandafirii îmi aduc aminte de tine, scumpa mea. Când ii privesc iți vad pielea, iar când ii miros parca ai fi lângă mine. Sunt sigur ca la începutul universului lacrimile tale s-au transformat în trandafiri, iar acum fac parte din tine. Gradina mea va fi numai plina de ei, ca tu sa nu ma părăsești niciodată." Era un romantic incurabil și se ținuse de cuvânt. In gradina erau plantați doar trandafiri, grădinarul sigur se mirase, dar cu siguranță nu comentase. Acum ce se va întâmpla cu ei? Era clar ca nu o mai dorea lângă el. Magia pierise.

Inima ei începu sa bată mai repede când observă lumina din biblioteca. Era treaz, zâmbi. Poate era și singur. Bătu în geam cum el o învățase ca sa o recunoască. Ușa se deschisera imediat.

- Victoria! zise Ralph mirat.

- Da, sunt eu.

- Ce cauți aici? Daca ești descoperită? Reputația ta este în primejdie!

- Pot să intru sau ai sa mă lași să îngheț de frig? Glasul ei era o șoaptă.

- Te rog, iartă-ma. Dorești sa bei ceva?