HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Ancheta

Data: 10.05.2006
Ora: 16.30

Alina, îmbrăcată într-o rochie de mătase roz care se închidea cu funda la spate, stătea pe scaun în incinta poliției. Trecuseră atâtea ore de la dispariția ei. Machiajul îi era întins pe față, plânsese încontinuu. Planificasera totul încă de când erau mici, cum avea să fie nunta perfectă. Până și rochia si-o imaginasera împreună. Cele 4 nebune, prietene încă din copilarie. Dar ea cu Alex impartisera ceva și mai special. Era sora pe care nu o avusese niciodată. Dumnezeu nu o binecuvântase cu o familie mare, dar îi dăruise prieteni adevărați. La biserică o sunase de câteva ori, dar intrase căsuța vocală de fiecare dată. Își imaginase că limuzina trecea printr-un mic tunel, ca apoi să afle că telefonul fusese mereu în camera Alexandrei sub perna. Își duse mâna la frunte. Oare ce se întâmplase? Unde era?!
"Dacă.... cineva o răpise.... ca să... " Strigă în sinea ei. Lăsă capul în jos, ochii iar i se umezisera. Plănuiseră că după nuntă să vorbească despre proiectul lor secret. Acum cum se va mai descurca fără ea? Tresări când își auzi numele.

- Alina Zamfir?
Ea dădu încet din cap.
- După mine vă rog.
Alina îl urmă pe polițist. Era gras și puțin neras. Nu arăta ca un profesionist din filme. Intrară într-o cameră aglomerată, plină de dosare. Iar biroul era asfixiat de hârtii.
- Luați loc vă rog.
Îi arătă scaunul din fața biroului. Ea consimți tăcută.
- Mă numesc Inspectorul Mircea. (Alina se uită cu neîncredere la el.) - Când ați văzut-o ultima dată pe Alexandra Popescu?
Trase aer în piept și răspunse.
- Ieri dimineață.
- Când mai exact?
- La ora 10 a.m am plecat de acasă grăbită. Primisem un sms de la ea, spunea că e urgent. Nu am am mai stat pe ganduri, așa că m-am îmbrăcat imediat și am plecat spre ea. Vedeți dumnevoastră eram foarte apropiate. Și...
- Ce spunea în bilet? ( O întrerupse el brusc)
- Aaa, îl privi nedumerită, v-am spus că era ceva urgent.
- Ihi, continuați!
- Cred ca am ajuns în jur de unsprezece. Nu am mașină și cu transportul în comun fac până la ea în jur de 45-50 de minute, depinde de trafic. Am intrat și am urcat repede scările.
-V-a deschis ea sau aveți cheie?
- Mi-a deschis ea, mama ei, doamna Ana nu era acasă. Era tulburată și tremura toată. Am urcat împreună scările și parcă o și văd cum s-a așezat pe pat. Totul e foarte confuz in mintea mea. Dar fața ei palidă...
Alina închise ochii, readucandu-si aminte cum a vazut-o ultima data pe prietena ei cea mai buna.
.......
09.05.2006
Ora 11.10

Alexandra palise, se uita la Alina cum o privea speriată, neștiind ce să creadă. Cum putea să îi explice tot ce se întâmpla în înăuntrul ei? Cum putea să o facă să înțeleagă coșmarul care-l trăia?
Zambise ca sa o liniștească, dar nici ea nu știa ce se petrece! Dar temerea era acolo în strafundul ei. Se uită pe geam și observă copacul înflorit. Da, trebuia să fie tare, erau simple senzații ciudate. Nu era nimic, nu se întâmplase nimic. Așa e, totul era în regulă. Trase adânc aer în piept ca să își calmeze bătăile inimii și zâmbi iar.
.......
La auzul vocii reci si impersonale a inspectorului, Alina deschise ochii brusc.
- Domnișoară Zamfir?
- Mmm?
- Domnișoară ce va spus Alexandra?
- Nimic, nu mi-a spus nimic, înghiți în sec. Am intrat în camera ei, iar ea s-a așezat pe pat. A fost îngândurată câteva clipe ca apoi să zâmbească dintr-o dată ca și cum un astfel de mesaj nu existase. Și mi-a zis dacă nu doresc să ieșim la un suc.
- Nu ați întrebat-o despre sms? Sau de unde provenea această bruscă schimbare de spirit?
- Nu, pentru că nu mi s-a părut important. Credeam, facu o pauză, credeam că e din cauza nunții. Știți cum e, orice mireasă are emoții.
-Și apoi ce s-a întâmplat?
- Am mers la un suc. Totul era ok, am vorbit de Mihai, logodnicul, de rochie. Era îngrijorată puțin.
Observă absenta paginile pline de praf, ura dezordinea. Apoi se uită dezorientata la pata mică de grăsime de pe cămașa boțita. "Oare așa sunt toti? Cum avea să o găsească, dacă nu e în stare nici să își calce cămașa?" gândi Alina. Lacrimile mai aveau puțin si spărgeau poarta sufletului, dorind să evadeze. Dar așa ceva nu se putea întâmpla! Hotărâtă, cu inima bătându-i puternic smulse șervețele din mână inspectorului pentru a-și șterge nasul. Trebuia să se linisteasca! Nu dorea să se dea în spectacol.
- Îngrijorată, întreba polițistul, de ce?
- Eiii, o prostie. Cu câteva zile în urmă rochia de mireasă își pierduse câteva cristale swarovski. Era superstițioasa, spunea că pirderea lor este de rău augur. Mihai intrase peste ea în timp ce proba rochia și probabil s-a agățat de ceva, iar pietrele au căzut. Oricum, era tare neliniștită, agitată chiar. Se prefăcea că totul este în regulă, dar am putut vedea cu ușurință că ceva o tulbura. Cum am zis, probabil ziua de azi...pasul cel mare.
- Dupa suc? Ce ați mai făcut? Întrebă plictisit Mircea.
- Am mers împreună cu ea acasă, dar mama ei se întorsese și am lasat-o in grija ei. Știți doreau să fie singure.
- Aveți idee de ce?
- Păi, mă gândesc ca trebuiau să vorbească ca între mamă și fiică, doar azi era nunta ei.
- Mda, polițistul nota de zor în carnețel, cum mi-ati putea descrie relația dintre ea și logodnicul ei?
- Perfectă. Alex își găsise sufletul pereche. Formau perechea ideală.
- Deci excludeți existența unui alt iubit?
- Da, ridică mai tare glasul decât ar fi trebuit, da!
- Mulțumesc domnișoară să vă conduc.
- Sper să o găsiți repede!
Inspectorul oftă, după ce Alina părăsi biroul. Se uită în carnețel. Mai văzuse asemenea cazuri când mireasa se răzgândise în ultima clipă, fuge cu amantul și se intoarce cu coada între picioare acasă.
Cât de plictisit era. Ceasul de pe birou 17.30. Mai avea până la 19 când termina. Avea așa o poftă de o bere rece, hmmm, dar nu putea să bea alcool în timpul serviciului! Se uită la maldărul de dosare, îl așteptau cazuri grave de rezolvat, nu o mireasă care fuge de la propria nuntă! Casca, următorul pe listă... pardon următoarea pe listă era sora "victimei" Caterina Popescu.
Se ridică greoi de pe scaunul incomod și deschise ușa.