Ordinul Phoenix

🔥2🔥

Capitol needitat:

Raven

               A pierdut noţiunea timpului. Este noapte, vremea este rece. Pe cer, norii negri împiedică razele lunii să o îndrume, însă nu are curaj să se oprească. Îi este frică de ce i s-ar putea întâmpla dacă ar fi prinsă. 

                Încă se află pe teritoriul fostei haite, iar şansele de a fi prinsa sunt prea mari pentru a-şi asuma riscul. Nu le va permite să o găsească, îşi promite, ştiind foarte bine că ar prefera moartea.

                Frigul este atât de puternic încât nu-şi mai simte corpul, doar înţepăturile din picior îi reamintesc că îl are rupt. E conştientă că dacă va continua să meargă îşi va înrăutaţi situaţia. Dar nu are ce să mai piardă, îşi aminteşte cu amărăciune. Îi este greu să vadă în jurul ei, corpul şi abilităţile ei nefiind diferite cu nimic faţă de cele ale unui om.

                Zgomotele produse de animale şi insecte îi fac inima să tresară. Se aşteptă ca în orice moment, cineva din haită să o găsească, dacă nu intenţionat, măcar din greşeală. Îi este din ce în ce mai greu să respire şi, pentru o clipă se gândeşte să se oprească cel puţin câteva minute, dar ceva îi atrage atenţia. Ascultă cu atenţie, încercând să-şi dea seama din ce direcţie provine. 

                Vag, îşi aduce aminte de o discuţie dintre Beta-ul şi conducătorul haitei auzită neintenţionat. Aceştia discutau despre un râu ce era folosit pentru delimitarea locului. 

                 Pentru prima dată, după o perioadă îndelungată, zâmbeşte. Încă puţin şi va ieşi de pe acest teritoriu blestemat. Totul dispare în jur, fiind complet concentrată numai pe zgomotul apei.

                 Acesta devine mai răsunător pe măsură ce se apropie, iar tânăra îşi dă seama că doar câţiva metri o mai despart de libertate, însă este neliniştită din cauza altei probleme apărute, viteza apei este prea mare, la fel şi adâncimea ei. 

                 Deja este prea epuizată pentru a merge sau a se ţine pe picioare, în niciun caz nu ar avea necesară forţă pentru a înota. 

                 Oftează, neluându-şi ochii de la calea ei spre libertate, se trânteşte pe pământul umed. Fără să-şi dea seama, adoarme.

______________

                 Tresare panicată când un urlet plin de furie se aude în depărtare. Inima începe să-i bată nebuneşte când recunoaşte posesorul. Trebuie să se grăbească, în curând va reuşi să-i dea de urmă. Se ridică scâncind şi fuge cât poate de repede spre malul râului. 

                  Îşi întoarce rapid capul în direcţia din care a venit, deja poate să-i simtă prezenţa... Scoate un sunet plin de groază şi durere. Nu va reuşi să ajungă pe cealaltă parte, nu în condiţia în care se află. Nu vrea nici să fie adusă înapoi în haită...

                  Dinspre copaci, doi ochi roşii, furioşi, o lasă fără respiraţie. Un lup cenuşiu, uriaş de peste trei metri o urmăreşte ca pe o pradă. Porneşte spre ea încet, mişcându-se fără a scoate un zgomot.

                 Deşi întuneric, poate să-l vadă perfect pe fostul ei Alpha şi suflet pereche, William. Acesta mârâie, dezvăluindu-şi colţii albi şi ascuţiţi, iar Raven ştie ce are de făcut.

                  Închide ochii, trăgând aer în piept, apoi aruncă o ultimă privire spre el, numai pentru a-l vedea alergând, dar este prea târziu. Se lasă pe spate, iar în doar câteva secunde apa o îmbrăţişează cu braţele ei reci. Rămâne nemişcată, şi-a acceptat moartea în momentul în care William a găsit-o. 

                  Arsura din piept este necruţătoare şi nevoia de aer din ce în ce mai puternică. Cedează presiunii, iar apa îi invadează plămânii... 

                  Ultimul gând înainte de a-şi pierde cunoştiinţa este îndreptat spre libertate, în sfârşit a reuşit să scape.