Alpha's Daughter

Capitolul 48

         O saptamana. Atat a trecut de cand a revenit in viata mea ca un cutremur provocand numai dezastru. Refuz sa imi mai ascult inima chiar daca si corpul meu tanjeste dupa el nu doar sufletul. Nu. E timpul sa gandesc cu capul ca o femeie matura. Am 19 ani ma pot descurca si singura in viata. Ma imbarbatez ridicandu-ma din pat si facandu-mi rutina de dimineata. Mi-am pus o pereche de pantaloni scurti negri si un tricou gri simplu. M-am incaltat cu conversii gri si am coborat.
- Hei Hevs esti gata? spune Lexa.
-Sigur, spun plecand cu ea la masina.
            Urma sa mergem amandoua la cumparaturi. Cred ca inca se simte vinovata ca am stat jumatate de vara in locul ala blestemat. Consider ca nici ea nici ceilalti nu au avut o mare vina. Chiar daca poate ar fi putut impiedica asta si nu au facut-o acum incearca sa aiba grija de mine si sa se revanseze. Stiam ca asa vor face tocmai de asta nu sunt suparata. Parchez masina si cobor. Primesc un mesaj de la Bree spunandu-mi sa ii iau ceva de la Mc asa ca am intrebat-o ce. Nu am realizat ca era o trecere in fata mea si am pasit fara sa tin cont daca era sau nu o masina aproape. Am auzit un claxon si pe Lexa strigandu-ma insa pana sa constientizez ceva am fost trasa inapoi de doua brate. Mi-am ridicat ochii din telefon confuza si speriata si am dat de doi ochi patrunzatori.
- Esti bine? spune baiatul privindu-ma.
- Aaaa. Da? spun nestiind ce sa fac.
- Fii mai atenta, spune si pleaca. 
- Doamne Hevs esti ok? spune Lexa.
- Ce? Oh...da, spun inca stand cu gandul la ceea ce tocmai s-a intamplat.
- Cine era tipul? 
-Nu stiu. Dar cred ca era un varcolac, cum de nu l-am mai vazut? spun ganditoare.
- Poate nu l-ai observat, spune dand din umeri.
            Aprob si ne continuam drumul. 

  ***

           Ma trantesc pe pat extenuata . Doua ore nenorocite. Vai de sufletul meu. Atat am stat la cumparaturi. Dupa ce am dormit o ora m-am trezit si mi-am pus o pereche de pantaloni scurti si un tricou putin largut. Mi-am pus adidasii si mi-am luat manusile micute de box.
    Am intrat in sala. Cum se face ca mereu cand merg eu e goala? Ma duc direct la sacul de box. Inainte sa incep sa lovesc fac niste exercitii de incalzire. Imi prind parul si ma las usor pe genunchi, nu foarte mult, si incep sa lovesc tinand pumnii la piept. Nu am realizat cand a trecut timpul dar cand Lexa a intrat speriata am realizat ca trecuse ceva.
- Oh aici erai ne-ai speriat! spune rasufland usurata. 
- Cat e ceasul? spun confuza.
- 9 seara, spune si maresc ochii.
         Am stat acolo 3 ore. Uau nici nu realizasem. 
- Vii sa mananci? spune fata.
- Voi veni mai tarziu, spun si imi strang lucrurile.
- Ok, spune si iese. 

         Am inceput sa ma limb pana mi-am adus aminte de lacul unde obisnuiam sa stau.
Raisa? imi contactez mintal lupoaica.
Hm? spune plictisita.
Ce zici vrei sa alergi pana la lac?
Nu.
Raisa nu e in regula sa stai acolo fara sa te transformi stii bine, spun ingrijorata.
Asta e, spune inchizand link-ul.
    Oftez invinsa si nu realizez ca am ajuns la lac. Privesc in jur inchizand ochii si amintindu-mi de vremurile cand veneam aici privind apa. Imi dau pantalonii jos si raman in boxeri si tricoul larg. Intru in apa bucurandu-ma de caldura sa. Nici nu am simtit cum a trecut vara. Inspir aerul racoros si intru cu capul in apa. Stau asa pana nevoia de aer e cumplita si ies la suprafata. Incep sa fac pluta sau sa inot pe sub apa. Priveam luna cum stralucea pe cer. Maine e luna plina. 
 Hevs unde esti? ma contacta Luke mintal.
Iar m-ati pierdut? spun plictisita.
Nu te-am pierdut doar suntem ingrijorati.
Credeam ca am trecut peste situatia in care voi credeti ca daca stau mai mult de doua ore undeva ma sinucid. Nu se va intampla, spun rece.
Heaven nu asta am vrut sa intelegi.
Nu conteaza ce ai vrut sa inteleg conteaza ce am inteles, spun si inchid link-ul.

       Am nevoie sa fiu singura fara ca cineva sa ma caute crezand ca am fugit sau mai stiu eu ce. Nu imi e foame, daca imi era as fi venit. Sunt stresanti deja. Cu toata grija pe care mi-o poarta si frica de a pati ceva de parca as fi vreun bebelus. Am apreciat la inceput cand chiar aveam nevoie dar acum nu mai am deci sa-si vada naibii de vietile lor. 
- Ei nu iti vor decat binele sa stii, aud vocea tatei si ma intorc cu fata spre mal pentru a-l vedea stand jos privindu-ma.
- De cat timp esti acolo? spun confuza.
-De destul timp incat sa-mi dau seama ca starea ta s-a schimbat de la relaxata la nervoasa in cateva secunde, spune si imi dau ochii peste cap.
- Am tot dreptul sa fiu asa, spun intorcandu-ma cu spatele si privind stelele.
- Nu vrem sa te facem sa te simti prost.
- Tu nu o faci pentru ca ai realizat ca ma descurc si singura, dar ei inca ma cocolosesc ca pe un copil si simt ca innebunesc! vocea mea si ridica neintentionat la final.
- Vor realiza si ei asta. Trebuie sa intelegi ca se simt prost deoarece e si vina lor ca ai ajuns unde ai ajuns, spune cu regret.
- Iar ei trebuie sa inteleaga ca nu imi mai pasa a cui a fost vina, chiar nu mai vreau sa-mi amintesc de locul ala. Deci pot inceta sa se simta prost pentru ca nu ma incalzeste cu nimic sa stiu ca ei regreta ce au facut.
   Dupa cateva secunde de tacere tata vorbi iar:
- Ti-ai oprit sentimentele? vocea sa e ingrijorata. 
    Socata ma intorc spre el pentru a vedea daca glumeste. Nu glumea.
- As vrea eu, spun dandu-mi ochii peste cap.
- De ce? Vrei sa devii iar...
- Nu, i-o tai rece. Nu vreau sa devin iar monstrul care am fost dar imi e greu sa suport durerea. 
       Ies din apa si imi storc tricoul punandu-mi pantalonii pe mine. Vad ca tata imi da un tricou uscat. Ii multumesc si merg dupa copac schimbandu-ma. Ma intorc asezandu-ma langa el.
-Cum reusesti? spun soptit.
- Cum reusesc ce? spune confuz.
- Sa fii puternic dupa tot ce s-a intamplat. 
- Am inceput sa ma obisnuiesc. Ma gandesc la tine si la Liam si la cat eu si mama voastra va iubim si imi alinati durerea. Imi amintiti de ea intr-un mod placut. Stiu ca inca este cu noi. 
     Zambesc amar punandu-mi capul pe umarul sau. Telefonul incepe sa vibreze pe pamant si raspund.
- Heaven unde.... vocea lui Liam se aude.
      Inchid telefonul asezandu-l pe pamant. 
- Crezi ca ar trebui sa ne intoarcem? spune tata amuzat.
- Hai sa ne mai plimbam putin, spun vrand sa ma bucur de timpul petrecut cu tatal meu.
- Nu vreau sa treci singura prin asta, spune tata dupa minute bune de tacere.
- Prin ce? spun confuza.
- Prin ceea ce simti. E mai bine sa vorbesti cu cineva fie ca e un psiholog, prieten sau cineva din familie. Te ajuta sa te descarci. Daca nu ar fi fost tatal Lexei dupa moartea mamei tale si plecarea ta cred ca as fi devenit Alpha-ul Nebun. Chiar m-a ajutat sa vorbesc cu el, si nu numai cu el. Nu vreau sa te presez sa o faci insa stiu ca tii in tine. Simt. Simt cum te lupti cu durerea in fiecare zi, aura ta nu mai emana fericire si energie ca inainte, emana tristete, multa tristete. Nu imi place ca ai ajuns asa indiferent de cauza. Dar nu pot nici sa nu observ ca de cand te-ai intors si pana acum ai inceput sa fii mai puternica si fizic si psihic si ma bucur pentru asta. Asta e o atitudine de Alpha scumpo, vreau sa stii ca sunt mandru de tine, spune facandu-ma sa plang.
      Ma ia in brate razand de faptul ca "ud iarba".
 Cand ajungem acasa eu intru prima in living si Luke deschide gura probabil sa ma certe dar ma uit taios la el si tace. Mananc impreuna cu tata in timp ce radeam despre chestii pe care el le facea cand era de varsta mea apoi urc la etaj culcandu-ma.

       Imi pare rau daca sunt greseli. Ce parere aveti? Am nevoieeee de niste actori(baieti) draguti (exceptandu-l pe Nick Bateman). Sa nu para prea batrani cam de aceeasi varsta cu Shane.