Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 24

Am întrat în casă. Emine m-a întrebat de ce am plâns.

-De ce plângi domnișoară?

-Nu plâng, am lăcrimat din cauza vremii. Atâta tot.

-Bine dragă. Părinții tăi nu s-au întors, numai Mirain și Jurian.

-Mulțumesc Emine.

Am alergat pe scări în camera mea. Mi-am dat hainele jos, aruncându-le pe pat. M-am pus pe pat și m-am gândit că dacă aș desena, mi-ar trece din gânduri.

Mă gândeam la colecția lui Merýem. O mai continuă? Ce se v-a întâmpla?

*Marți *

Toată familia servea masa. Eu lângă ei,ne bucuram de mâncare. Bunicul glumea într-una, bunica cu ale ei și uite așa a trecut și masa. M-am ridicat îndreptându-mă spre cameră, ca să mă pregătesc pentru școală. Detroit ne aștepta ca de obicei la poartă.

-Urcați copii!

Ne-am urcat toți în mașină și am pornit. În mașină bântuia o liniște profundă, doar motorul mașinii se auzea. Ca să taie liniștea Detroit m-a întrebat.

-Cum e cu Merýem, Britney?

-Cum să fie?

Am întrebat eu amintindu-mi de ea.

-Azi parcă avea prezentarea, nu?

-Sigur, da...

-Mergi? Ce întrebare, sigur că mergi!

-De fapt, nu...

-Cum așa?

-Nu mă duc.

-Bine, nu te mai presez, oricum am ajuns.

-Bine. La revedere!

M-am dat jos din mașină, trântind ușa. Am întrat în clasă unde colegii mă așteptau. M-am așezat în bancă cu Katerina și am așteptat ora de literatură.

În pauza prânzului am ieșit puțin să iau aer, apoi m-am dus la cafeneaua de alături. Alex și Katerina s-au așezat la aceeași masă cu mine.

-Hei Britney, ce mai faci?

-Bine, voi?

-Tot bine, numai că...

A spus Alex îngrijorat.

-Că ce?

-Umm, tema la istorie, n-am făcut-o și profa mă va taxa pentru asta... Mi-o dai tu? Te rog?

-Cum să nu! Nu te las de izbeliște.

-Mersi mult.

-Cu plăcere.

Am mâncat puțin, după care clopoțelul a anunțat ora de istorie.

Eram în timpul orei când cineva intră în clasă. Era Ethan.

-Bună ziua, scuzați-mă că vă deranjez, dar vreau să vorbesc cu domnișoara Britney.

-Bine, Britney ști cine e?

-S-Sigur..

Am spus eu ridicându-mă repede de le scaun.

-Atunci poți să mergi.

Am aprobat, apoi am ieșit repede din clasă, cu tot cu Ethan.

-Cum de ai venit până la școală?

-Trebuie să-ți spun ceva...

-Bine, spune-mi.

-Nu aici, hai să mergem pe faleză.