Vieți schimbate

Capitolul 2

Soarele care strălucește pe cer nu reușește să-i încălzească lui Elian chipul înghețat. Căștile cu care și-a acoperit urechile îi inundă mintea cu o muzică zgomotoasă menită să-i oprească gândurile impertinente. Jessie încă dormea, ca de obicei, atunci când el a trecut prin camera ei pentru a ieși la alergat, iar zâmbetul scurt apărut pe chipul lui atunci când s-a oprit să-l privească pe Mateo a dispărut instantaneu de parcă nici nu a existat.

Gluga pe care și-a tras-o peste cap îi acoperă jumătate din față ajutându-l astfel să scape de reporterii care s-au instalat deja în fața porților de la intrarea principală.

Elian speră ca alergatul să-i aducă buna dispoziție atât de necesară pentru a depăși cu bine ziua de astăzi. Sunt prea multe ore pe care trebuie să le petreacă mimând rolul soțului iubitor. Sunt prea multe ore în care trebuie să suporte prezența femeii pe care o urăște cu toată ființa lui. A ajuns în situația în care ideea unui divorț îi pare cea mai bună soluție. Chiar dacă nu i-a trecut niciodată prin minte așa ceva faptul că Jessie îi tot repetă acest cuvânt îl determină să se gândească serios la el.

Ritmul lent în care aleargă, prelungind în mod voit momentul întoarcerii acasă, îl transformă într-un obstacol pentru ceilalți alergători care sunt nevoiți să-l ocolească atunci când ajung în spatele lui. Pe pista special amenajată nu au loc mai mult de două persoane care alergă în paralel, motiv pentru care toți cei care sunt nevoiți să-l depășească strâmbă din nas și îl privesc încruntați. 

La fel de încruntat este privit și de femeia care stă de câteva minute bune la fereastra dormitorului ei. Distanța la care se află îi permite să vadă doar un trup ai cărui umeri par să poarte întreaga greutate a lumii. Abia atunci când acesta iese din raza ei vizuală, gândul ei zboară atât de departe încât nici măcar nu-și dă seama că ochii i s-au umplut de lacrimi. Și-ar fi dorit ca acum să fie la mormântul părinților ei dispăruți mult prea devreme în acel accident stupid. Încă o mai bântuie gândul că poate a luat decizia greșită. Că poate alegerea făcută atunci, a dus la moartea mamei ei. Poate că dacă nu ar fi acceptat să o deconecteze de la aparate, ea ar fi fost acum în viață. 

- Domnișoară Aimee, masa este gata!

Tresare ușor atunci când aude cuvintele rostite prin ușă și oftează subtil ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor.

- Vin imediat!

Răspunsul nu este așteptat însă de Ina, femeia care se ocupă de casa pe care părinții ei o cumpăraseră cu puțin timp înainte să moară, iar acum a devenit casa ei, fiind unica moștenitoare a soților Straton, dar preferă să locuiască în continuare în apartamentul din centru deoarece este mai mic, mai intim și mult mai aproape de locul ei de muncă. 

Ina a avut grijă de ea încă de când era copil fiindu-i dădacă atunci când era doar un bebeluș, prietenă în perioada în care nu o cunoștea pe Sara, și mamă acum când a rămas singură pe lume. Chiar dacă se întânlesc destul de rar, relația lor a căpătat o altă nuanță. 

- Bună dimineața, Ina. Ce ai gătit pentru astăzi? Sper că nu ai uitat de rochia mea care nu-mi permite să mănânc prea mult.

Aimee se așează grăbită la masa din mijlocul bucătăriei privind absentă la felurile de mâncare înșirate în fața ei.

- Dumnezeule dacă și tu te vaieți, ce să mai zic de mine... Sau vrei să-l impresionezi pe Alex?

- Alex?! Nu știu cine este Alex.

Privirea ei zboară pe fereastră acolo unde mai multe persoane se agită alarmate sperând să prindă probabil cel mai bun cadru.  

- Cum cine? Fratele lui Victor... Cavalerul de onoare... Partenerul tău de astăzi...