Capitolul 3

4.8K 362 11
                                    

Momentul așteptat de toți cei prezenți a sosit, iar soțul și-a sărutat pentru prima oară soția pecetluind astfel iubirea lor eternă. Promisiunile făcute publice îi vor ajuta să păstreze vie dragostea lor, iar prietenii și familia îi vor ajuta să-și rezolve problemele dacă acestea apar.

Aglomerația din catedrală s-a mutat destul de discret la Conac, acolo unde a fost stabilită locația pentru recepție. Alex și-a luat în serios rolul de cavaler asumându-și totodată și partenera. Frumoasa cu părul ireal care a impresionat toți bărbații aflați în sală și a stârnit invidia mai multor femei, inclusiv a blondei Jessie, își joacă bine rolul de domnișoară de onoare încercând cu greutate să facă față privirilor mult prea indiscrete.

- Și numele tău este ireal nu doar părul.

Vorbele lui Alex reușesc să-i imprime un zâmbet scurt pe chipul ei mult prea palid. Încă nu și-a revenit din emoțiile trăite în timpul ceremoniei. Nici măcar nu poate să găsească o explicație logică la ceea ce s-a întâmplat acolo. Felul în care a privit-o bărbatul acela parcă i-a topit oasele și i-a dezintegrat tot corpul. Niciodată nu i s-a mai întâmplat să fie pusă într-o asemenea situație.

- Asta se întâmplă atunci când ai prea multă încredere în prietene.

- Prietenele știu întotdeauna ce este bine și ce nu, iar încrederea ne face să fim mai buni.

- Faptele tale te transformă în bun sau rău, nicidecum încrederea.

Încercarea ei de a se eschiva dialogului pe care copia aproape fidelă a brunetului care i-a zdruncinat echilibrul se luptă să-l construiască, este sortită eșecului. Insistența lui de a o atrage în discuție o obosește mai mult decât se aștepta.

- De unde știi că ai făcut o faptă bună. Cum se deosebește binele de rău. Există anumite criterii?

Cu cât o privește mai atent pe femeia de lângă el cu atât se convinge mai mult că o cunoaște de undeva. Este foarte sigur că a mai întâlnit-o, dar nu știe unde. Își amintește vag cum aceeași privire neagră și același ten de porțelan i-au bântuit cândva nopțile.

- Prin felul în care se simt oamenii. Dacă sunt fericiți atunci ești sigur că ai făcut o faptă bună.

- Uneori acea faptă bună care a făcut un om fericit, probabil a nenorocit alți oameni. Cum ești considerat atunci? Bun sau rău?

Aimee este cuprinsă brusc de același sentiment de vină pe care îl simte de fiecare dată când se întreabă dacă a procedat corect. Nu mai reușește să controleze tristețea care îi întunecă privirea și îi provoacă un nou val de lacrimi care stau să se verse peste obrajii ei albi. Își ascunde ochii de privirile curioase ale așa-zisului ei partener exagerat de insistent întorcându-și capul spre grădina superbă din spatele ei.

- Alex! Spuneai că ai ceva să-mi spui.

Intervenția salvatoare a lui Victor îi oprește momentan lacrimile și, după ce găsește o scuză credibilă, se îndepărtează de cei doi bărbați reușind astfel să se elibereze de chinul în care se zbătea fiind obligată să privească acei ochi mult prea negrii. Parcă toți bărbații la care se uită au aceeași culoare a ochilor. Cum este posibil?

- Îmi ești datoare cu un dans. Sper să nu dispari înainte de miezul nopții, mai reușește Alex să-i spună înainte ca ea să plece. 

- Ce dracului ai pățit? Lasă fata în pace pentru că nu-i de nasul tău se rățoiește Victor la el privindu-l curios.

- O las, stai liniștit. Oricum am alte planuri cu ea.

- Ești nebun! Ce dracului îndrugi acolo.

Vieți schimbateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum