Vieți schimbate

Capitolul 8

După mai multe momente de tăcere în care Aimee a încercat în zadar să transmită ceea ce nici măcar nu era în stare să mimeze, și în același timp să găsească o explicație cât de cât logică pentru atitudinea lui mult prea rigidă în comparație cu ceea ce spune, ea se ridică brusc în picioare și pornește spre ușa care desparte cele două camere ale apartamentului în care trebuia să fie singură.

- Eu am plecat, spune ea când ajunge în prag.

- Deja? Dar...

Vorbele lui rămân în aer neputând să mai ajungă la urechile femei care părăsise deja camera lui, camera ei, întreg apartamentul...

Elian pornește grăbit după ea fără să se gândească prea mult la ceea ce face. Știe doar că nu trebuie să o lase să plece. Golul pe care îl percepe brusc în interiorul lui este mult prea copleșitor. Vrea să alunge această durere insuportabilă pe care nu o vrea. Picioarele lui știu deja acest lucru și se mișcă fără să mai aștepte vreun semnal de la el. 

- Te rog! Reușește să-i spună înainte ca ușile liftului să se deschidă și să-i permită ei să dispară poate pentru totdeauna. Vin cu tine. Așteaptă, te rog! Mergem împreună.

Elian se agață cu disperare de brațul ei impiedicand-o astfel să intre în ascensor. El știe că nu vrea să piardă. Știe că nu vrea să o piardă pe ea.

- Te conduc eu acasă. Nu vreau să te las singură... Oricum nu are rost să mai rămân aici fără tine.

Deci până la urmă ea este motivul principal pentru care el se află aici. Gândul acesta o înfioară pe Aimee și îi produce un gol mare în stomac. 

- Am vreo șansă să scap?

- Nu, spune sigur pe el respirând ușurat.

Cu acest cuvânt Elian răspunde atât la întrebarea rostită de ea cu voce tare, cât și la întrebările nerostite de el spuse de vocea lui interioară care țipă în capul lui.

- Ce se va întâmpla de acum în colo? Șoptește Aimee mai mult pentru ea pășind în ascensorul care părea că-i așteaptă răbdător.

- Cu noi? Încearcă Elian să se clarifice fiind destul de bulversat din cauza determinării cu care a pășit alături de ea. Nici în cele mai entuziaste planuri ale sale nu-și imaginase acest scenariu.

- Nu există noi, spune Aimee fără prea multă tragere se inimă. Mă întrebam ce urmează? Deja îmi imaginez cum eu voi sta cuminte acasă în timp ce tu vei face noi planuri ca să mă trimiți în misiune cine știe prin ce colț al lumii?

- Nu știu. Probabil. Îmi place totuși că te gândești la această alternativă.

- Glumești, nu-i asa?

- Deloc. Nu spuneai tu că sunt un tip care are totul? Că face numai ce vrea.

Știe că exagerează, dar atâta timp cât ea a acceptat să se întoarcă împreună acasă, vrea să-i testeze limitele. Faptul că în urmatoarele două ore le vor petrece în același avion, unde vor ocupa același spațiu și vor respira aceeași aer, fără ca ea să aibă posibilitatea să plece atunci când are chef, îi alimentează starea de euforie pe care a simțit-o încă din lift.

- Nu glumești, nu-i așa?

Constatarea ei rămâne fără replică din partea lui Elian care coboară din mașina cu care au ajuns la aeroport și îi întinde mâna pentru a o ajuta. Schimbul de priviri dintre cei doi nu scapă ochilor albaștri ai șoferului care zâmbește încântat.

- Știi că există tot felul de aparate pentru a ajuta oamenii să comunice unul cu altul? Începe Aimee să vorbească încercând să scape cumva de emoția zborului. Niciodată nu a agreeat această modalitate de deplasare, iar vorbitul o ajută să nu intre în panică.